Nu este o noutate că oraşul de la malul mării a dat lumii oameni de zece în multe domenii. Astăzi vorbim despre absolvenţii Liceului Internaţional de Informatică şi Matematică Constanţa, care au reuşit performanţa de a obţine nota maximă la examenul de bacalaureat. Horia şi Ana-Maria, sunt doi tineri care au impresionat prin simplitatea şi perseverenţa lor.
„Sunt încântată pentru că eforturile mele au fost recompensate, simt că nu am muncit şi învăţat în zadar tot anul, pentru acest examen”, ne-a mărturisit Ana-Maria Milcu.
Ana-Maria ne demonstrează ce înseamnă de fapt reuşita. Adolescenta este şefă de promoţie şi a reuşit să îmbine cu succes viaţa personală cu studiul. „Eu în nici un caz nu cred că trebuie să înveţi 24 din 24. Eu am avut şi timp de relaxare. Cel mai important lucru este că mi-am organizat foarte bine timpul şi sarcinile pe care le aveam de făcut, adică planificam să fac o operă la română, să fac exerciţii la matematică…. Asta m-a ajutat foarte mult şi chiar m-am ţinut de programul pe care mi-l făceam şi cred că asta este într-un fel cheia succesului”, ne-a mai spus Ana-Maria Milcu.
Bucurie mare a fost şi în cazul lui Horia, un alt absolvent de 10: „ Iniţial când am văzut media 10 la bac. mi-a căzut telefonul din mână. Mi-a tremurat mâna foarte tare şi mi-a căzut telefonul din mână. Am fost în acelaşi timp bucuros şi extaziat dar foarte uimit pentru că întotdeauna la simulări am avut parte de profesori care nu îmi împărtăşeau punctul de vedere”, a declarat şi Horia Claudiu Culea.
Horia a decis să îşi îndrepte paşii către o universitate din Olanda: „O să mă duc la facultatea Computer Science and Engineering de la Universitatea Delft din Olanda şi după un program de trei ani voi fi pregătit să intru în câmpul programării”, şi-a încheiat mărturisirea Horia Claudiu Culea.
Ana-Maria este optimistă şi are speranţa că în ţara noastră se mai poate schimba ceva: „Eu mi-aş dori sincer să pot rămâne în ţară şi să poată şi ţara să îmi ofere ceva potrivit pentru mine. Mi-aş dori să fiu unul dintre acei tineri care rămân aici şi fac o schimbare în bine. Desigur, nu ştiu dacă o să se poată. Dacă situaţia în ţară o să se înrăutăţească, poate o să fiu nevoită să plec, dar poate totuşi o să pot să fac un mic bine ţării”.
Succesul celor doi tineri absolvenţi reflectă munca susţinută de profesorii de la Liceul Internaţional de Informatică şi Matematică Constanţa.
„După 24 de ani de experienţă ne putem lăuda cu cei mai buni elevi la matematică şi informatică şi cu sute de absolvenţi care au urmat studii şi cariere în toate domeniile profesionale, cum sunt informatica, ingineria, medicina, limbile străine, arhitectura şi multe altele, în ţară sau peste hotare”, ne-a declarat şi Murat Agce, directorul liceului.
Într-o societate în care oamenii apelează la tot felul de tertipuri pentru a excela în diverse domenii, cei doi tineri de la malul mării ne-au demonstrează ce contează de fapt…performanţa. Nu ne rămâne decât să ne înclinăm în faţa unor asemeni adolescenţi sclipitori.