Connect with us

Turism

E oficial! Un oraș din Europa nu va mai putea fi vizitat fără a plăti taxă de intrare

Published

on

Pentru a vizita un oraș european important, autoritățile au decis să introducă o taxă, din dorința de a aduce mai mulți bani la bugetul local, dar și pentru limitarea numărului de turiști, prin introducerea unei taxe mai mari de vizitare a acestuia.

Astfel, turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia, aceasta fiind una dintre noile măsuri luate de statul italian odată cu adoptarea bugetului pentru 2019.

În prezent, vizitatorii plătesc o taxă de oraş de 1,5 euro, pentru fiecare noapte petrecută la un hotel sau apartament închiriat. Noua măsură autorizează oraşul să o înlocuiască pe aceasta cu o taxă de intrare – oricine vizitează oraşul pentru o zi sau câteva ore va trebui, de asemenea, să plătească.

Se estimează că, astfel, vor fi strânşi aproximativ 50 de milioane de euro anual, cu 20 de milioane de euro mai mult decât în prezent.

Turiştii vor fi taxaţi de la 2,5 euro la 10 euro, potrivit La Repubblica. În 2017, peste 10 milioane de turişti au petrecut cel puţin o noapte într-un hotel din Veneţia. Dacă sunt luaţi în calcul şi oamenii care au petrecut mai puţin de o zi aici, numărul turiştilor ajunge la 27 de milioane.

Sursa: La Repubblica

Foto: Giro del Mondo 

Turism

Eforie, polul distracției pe litoral

Published

on

Este perioada concediilor, iar stațiunile de pe litoralului încep să se anime. Eforie Nord a fost, în ultima perioadă, în topul preferințelor românilor. Este stațiunea cea mai aglomerată de pe litoralul românesc, iar turiștii au umplut șezlongurile de pe nisip.

Pe plajele din Eforie se aud doar râsete şi ţipete de copii, fluiere ale salvamarilor sau muzica dată tare. Mii de oameni se înghesuie sub soarele verii de dimineață până seara, iar întinderea de nisip e mai animată ca niciodată, anul acesta.Turiștii au un singur scop: să uite de griji.

Eforie Nord rămâne preferata familiștilor și cea mai accesibilă stațiune din punct de vedere al prețurilor. Aici, bugetele de vacanță variează între 3.000 și 5.000 de lei pentru o familie, iar într-o zi de plajă, buzunarul devine mai ușor cu câteva sute de lei.

In aer sunt, zilele acestea, 25 de grade ziua, iar apa mării e la fel de caldă. Salvamarii insistă să nu depășiți geamandura, să respectați regulile de securitate și să supravegheați copiii. În aglomerațiile mari de oameni, ei devin primele victime.

Pe tot litoralul, gradul de ocupare este de 60%.  Prețurile încep de la 1.000 de lei pentru un sejur de 3 nopți la un hotel de 3 stele. Peste 70.000 de turiști  au fost zilele trecute pe litoral.

Continue Reading

Actualitate

O nouă etapă în procesul de consultare publică pentru amenajarea complexă a plajelor din stațiunea Mamaia

Published

on

Luni, 27 iunie, are loc la Constanța (clădirea Prefecturii Constanța, sala Remus Opreanu) dezbaterea publică ce reprezintă ultima etapă din procesul de consultare publică pentru amenajarea complexă a plajelor din stațiunea Mamaia.

În vederea organizării de către Administrația Națională Apele Române, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, a unui concurs internațional de soluții pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia, sunt invitați la dezbaterea publică pentru prezentarea direcțiilor viitoarei teme de concurs toți actorii interesați: rezidenți, turiști, entități publice și private.

Pentru amenajarea plajelor din stațiunea Mamaia suntem parteneri cu Ordinul Arhitecţilor din România și suntem convinși că acest parteneriat, alături de implicarea publicului interesat, fie că vorbim de locuitori ai orașului Constanța sau de turiști, vor conduce la realizarea unui proiect deosebit, modern și funcțional care să respecte biodiversitatea dar și așteptările celor care vin să își petreacă vacanțele aici. Sper că la dezbaterea publică de luni să fie cât mai multe persoane interesate pentru că astfel vom fi convinși ca vor rezulta soluțiile potrivite, în echilibru cu natură dar și cu nevoile comunității.”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

Așadar, toţi cei interesați sunt aşteptaţi luni, 27 iunie 2022, ora 15:00, în sala Remus Opreanu, din clădirea Prefecturii Constanța.

 

Continue Reading

Actualitate

Grăbiți-vă! 30 iunie este termenul până la care voucherele de vacanță emise în anii precedenți mai pot fi utilizate pentru rezervări

Published

on

Voucherele de vacanță emise în anii precedenți mai pot fi utilizate pentru rezervări până la 30 iunie 2022. OUG 131/2021, apărută la sfârșitul anului trecut, prevede că ”perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 30 iunie 2022”. În paralel, angajații pot utiliza voucherele de vacanță emise în acest an, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card.

Reamintim că voucherele de vacanță pot fi utilizate exclusiv pentru vacanțe în România iar serviciile trebuie să conțină minim o noapte de cazare. Nu este permis să se achite cu vouchere de vacanță servicii facturate altui beneficiar ci doar posesorului acestora.

Pachetul turistic cel mai complet se găsește în agențiile de turism licențiate și poate conține, pe lângă cazare minim o noapte, și servicii de masă, balneare, transport, programe  turistice opționale.

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanță, în valoare de 943.831.114 de lei (190 de milioane de euro). Estimativ, pentru tot anul vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro.

La ora actuală, voucherele de vacanță reprezintă un vector esențial pentru circulația turistică internă. Atât instituțiile și companiile de stat, cât și firmele private pot acorda aceste vouchere angajaților, care sunt aprobate pentru emitere anuală timp de 5 ani (2022-2026).

ANAT dorește ca voucherele de vacanță să prezinte o atractivitate sporită pentru angajații și angajatorii privați. Spre deosebire de stat, unde voucherele de vacanță sunt limitate la 1450 lei de persoană pe an, angajaților din mediul privat li se pot acorda legal vouchere în valoare de până la 6 salarii minime.

O variantă a sporirii atractivității voucherelor de vacanță este reducerea la zero a impozitului pe venit, ceea ce ar implica revenirea la reglementarea inițială din 2009.

Însă o măsură și mai eficientă ar implica o formulă mai modernă de credit fiscal. ANAT împreună cu partenerii sociali pune această formulă la dispoziția guvernului pentru îmbunătățirea sistemului, cu obiectivul ca minim 1 milion de angajați din mediul privat (circa 25%) să beneficieze de aceste vouchere.  Această măsură ar fi cel mai ușor și rapid posibilă de generat ca măsură de stimulare a turismului intern, cu efectul său economic multiplicator. Pe de altă parte, este nevoie de voucherele de vacanță mai ales în condițiile lipsei de personal din toate domeniile.

În 2021 au fost acordate vouchere de vacanță doar pentru angajații din mediul privat, în valoare de circa 50 de milioane de euro.

ANAT reamintește că voucherele de vacanță au determinat, de-a lungul timpului:

► Reducerea evaziunii fiscale în turism;

► Dublarea numărului de unități de cazare clasificate în ultimii 10 ani;

► Refacerea forței de muncă, consolidarea familiei;

► Reducerea consumului de medicamente;

► Reducerea concediilor medicale;

► Relansarea turismului intern, o condiție și pentru creșterea calității serviciilor în turismul de incoming.

Turiștii utilizează voucherele de vacanță pentru sejururi pe litoral, în Delta Dunării, în stațiuni balneare, în stațiuni montane, pentru city breakuri în orașe sau pentru circuite în țară.

Continue Reading

Turism

Cât au cheltuit turiștii străini în România în primul trimestru al anului 2022

Published

on

Turiştii străini nerezidenţi au cheltuit în România, în medie, 2.465,9 de lei de persoană în primul trimestru al anului, potrivit celui mai recent comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective, în trimestrul I 2022, a fost de 232.400, cheltuielile acestora însumând 573,1 milioane de lei (în medie aproximativ 2.465,9 lei/persoană).

Călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 52,4% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul I 2022, cheltuielile acestora reprezentând 56,2% din totalul cheltuielilor.

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul I 2022, 47,6% au călătorit în scop particular, cheltuielile acestora reprezentând 43,8% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul I 2022, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,4%), din cadrul acestui tip de cheltuieli fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (86,7% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,6%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 14,6% din totalul cheltuielilor pentru afaceri. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 50,0% au fost destinate cumpărării alimentelor şi băuturilor, iar 26,6% pentru cadouri şi suveniruri. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 63,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 34,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

INS menţionează că din totalul cheltuielilor în scop particular în trimestrul I 2022, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (42,1%), din cadrul acestui tip de cheltuieli fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (77,9% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi pentru cumpărături au fost de 16,7%, iar cele în restaurante şi baruri au reprezentat 15,7% din totalul cheltuielilor pentru afaceri. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 41,7% au fost destinate cumpărării alimentelor şi băuturilor, iar 35,3% pentru cumpărarea de îmbrăcăminte, încălţăminte etc. Cheltuielile pentru transportul rutier în interiorul ţării au avut o pondere de 45,0% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 57,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în trimestrul I 2022, 38,9% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 34,9% şi-au organizat singuri sejurul, 18,2% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 8,0% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în trimestrul I 2022 a fost avionul, folosit de 78,0% din numărul total de turişti, în timp ce 17,7% au utilizat autoturisme proprii, 2,5% autocare şi autobuze, iar 1,8% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).

De asemenea, numărul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată (apartamente şi camere de închiriat) în trimestrul I 2022 a fost de 10.300, cheltuielile acestora în România fiind de 6,8 milioane de lei.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222