Connect with us

Actualitate

După gratii, pentru contrabandă cu țigări

Published

on

Afacerea ”contrabada cu țigări” a fost făcută scrum de polițiștii de la Investigații Criminale din Constanța. Un bărbat a ajuns după gratii și alte două se află sub control judiciar, pentru contrabandă cu țigări. Oamenii legii au făcut mai multe percheziții în locuințele suspecților, dar și la sediile a două firme administrate de aceștia. Mii de țigarete și bani în lei și euro au ridicat polițiștii din imobilele percheziționate. O mică averea făcuseră suspecții din contrabanda cu țigări.

Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigații Criminale au efectuat 28 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete. Perchezițiile au fost efectuate în județul Constanța, la locuințele a 26 de persoane care ar fi comercializat țigarete de contrabandă, precum și la sediile a două societăți comerciale administrate de către acestea. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că persoanele respective ar fi comercializat astfel de produse, în perioada iulie – octombrie 2023.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, peste 143 de mii de țigarete de diferite mărci, peste 110 mii de lei și 18.880 de euro, cu privire la care există indicii că ar fi provenit din vânzarea țigaretelor de contrabandă. În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 52 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete. Ulterior, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă. Totodată, instanța a dispus control judiciar, pentru 60 de zile, față de alte două persoane, bănuite de comiterea aceleiași infracțiuni. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Actualitate

Comunicat de presă Autoritatea Navală Română

Published

on

În data de 10 septembrie 2024, nava HOPTERIX, sub pavilion Barbados, încărcată cu produse  laminate, a eșuat în timp ce naviga amonte pe Canalul Sulina, în dreptul milei 17, mal drept. Nava avea ca destinație Portul Brăila.

Remorcherul SULINA 2, aparținând Regiei Autonome “Administrația Fluvială a Dunării de Jos’” (AFDJ) Galați, a fost trimis în zonă pentru efectuarea operațiunilor de dezeșuare. De asemenea, o echipă din cadrul Căpităniei Portului Sulina a fost prezentă la fața locului pentru a monitoriza situația. Pentru că operațiunea de dezeșuare nu a fost posibilă cu un singur remorcher, în această dimineață a fost trimis în asistență și un al doilea remorcher, GALAȚI 3.

Nava HOPTERIX este eșuată în ax longitudinal cu șenalul navigabil ceea ce face ca traficul în zonă să nu fie restricționat. Totodată nu au fost înregistrate urme de poluare.

Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele si împrejurările producerii acestui eveniment.

Continue Reading

Actualitate

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Published

on

În urma avertizărilor meteo de Cod Portocaliu cu averse torențiale și intensificări ale vântului, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți, până astăzi 11 septembrie, ora 20.00.

În întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.

La nivelul municipiului Constanța intervin 17 formații de lucru, iar în restul județului sunt de alte 19 echipe care acționează în toată această perioadă.

Cele 36 echipe de intervenție asigură permanența și răspund la toate solicitările primite. Încă de noaptea trecută, echipele au intervenit în zonele sensibile ale orașului (Dacia, Delfinariu – str. Chiliei, Coiciu, bdul Al. Lăpușneanu) în sensul verificării/curățării sistemelor de canalizare, în special la nivelul căminelor de colectare, pentru ca aceastea să funcționeze la capacitate maximă.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice.

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

Continue Reading

Actualitate

„Anul nou care n-a fost”, pelicula mult premiată la Veneția, deschide Festivalul Internațional de Film de la București (BIFF) 2024

Published

on

Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, va deschide cea de-a XX-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din România. Acesta va fi prezentat în cadrul Galei de deschidere Panorama, joi, 19 septembrie 2024, la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român.

 

Filmul, o tragicomedie emoționantă, se bucură de recunoaștere internațională după ce a câștigat două premii importante la Bienala de la Veneția: Cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și secțiunile paralele. De asemenea, scenaristul și regizorul Bogdan Mureșanu a fost recompensat cu Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru cel mai bun scenariu din partea criticilor independenți. În plus, imaginea filmului, semnată de directoarea de imagine Boróka Biró, a primit o mențiune specială în cadrul Authors under 40 Award „Valentina Pedicini”.

„Anul nou care n-a fost” este o producție românească realizată de Kinotopia, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune și All Inclusive Films din Serbia. Echipa creativă implicată în realizarea filmului include personalități remarcabile: Boróka Biró și Tudor Platon – imagine; Alex Dragomir și Iolanda Gârleanu – sunet; Sebastian Zsemlye – montaj, design și mixaj sunet; Iulia și Victor Fulicea – scenografie; Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan – costume, machiaj și coafură.

În distribuția filmului se regăsesc actori îndrăgiți ai cinematografiei românești, printre care Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții. Filmul va fi distribuit în România de CineForum și va fi lansat în cinematografele din întreaga țară pe 24 septembrie 2024.

 

Bogdan Mureșanu, o prezență remarcabilă la BIFF 2024

 

Regizorul Bogdan Mureșanu: ”De la Veneția direct la Muzeul Țăranului Român! De-abia aștept să ne vedem la deschiderea Bucharest International Film Festival, la Cinema Muzeul Țăranului Român, unde vom prezenta, în premieră bucureșteană, Anul Nou care n-a fost. Ne vedem la BIFF!”.

Bogdan Mureșanu, regizor și scenarist premiat, va fi prezent la Gala de deschidere a festivalului, alături de echipa filmului. Aceasta va fi o oportunitate unică pentru publicul român de a viziona în premieră un film care a captat atenția criticilor internaționali și a adus noi perspective asupra trecutului recent al României.

Filmul „Anul nou care n-a fost” surprinde momentele dramatice și tensionate din preajma Revoluției din 1989, explorând teme precum libertatea, iubirea și speranța într-o societate dominată de frică și incertitudine.

 

Cea de-a XX-a ediție aniversară a Bucharest International Film Festival (BIFF, de urmărit site-ul www.biff.com.ro) se va desfășura în perioada 19-29 septembrie 2024,

Președintele onorific al ediției aniversare BIFF XX este criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar membrii Juriului internațional BIFF 2024 sunt: regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage, președintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor și jurnalist independent franco-român, actrița Ana Ularu, regizorul, scenaristul și actorul Valeriu Andriuță și producătoarea de film lituaniană Marija Razgutė.

 

BIFF rămâne un punct de reper în peisajul cinematografic, fiind singura competiție internațională dedicată filmelor de lungmetraj din Capitală iar filmele sunt premiere naționale, mai putin cele din secțiunea autori români.

 

Bucharest International Film Festival (BIFF), proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic și sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Partenerii BIFF sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Cinema Muzeul Țăranului Român, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București- CREART, Cinema Eforie, Cinema Union și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română.

Filmele care vor purta amprenta BIFF 2024 vor rula anul acesta în patru
locații: Cinema Muzeul Țăranului Român, Cinema Union, CREART – Grădina cu filme și Cinema Eforie.

 

BIFF este singurul festival de film internațional din București care are secțiunea de documentar și film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naștere, inițiată de către Dan Drăghicescu. Sectiunea de film istoric este prezentată de Regina Maria Dental Clinics.

 

Evenimentul este realizat cu sprijinul următorilor parteneri: Grand Hotel Continental, GlobalVision, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), Regina Maria Dental Clinics, NetBet, La Piovra Turista, La Mama, The Trafalgar (Great British Pub), Building Echipament și Aqua Bilbor.

Partener de mobilitate este Meridian Taxi Premium.

Parteneri Media: Agerpres, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio București FM, Agenția de presă RADOR, G4Media, Radio France Internationale România (RFI), DC News, Spectacola, Jurnalul.ro, cotidianul Jurnalul, Liternet, Cinefilia, Cinefan, Cineghid, Cinemil, Revista FILM, MovieNews.ro, Curierul Național, TeleMoldova Plus.

 

Biletele vor putea fi achiziționate, începând de luni, 16 septembrie, de pe eventbook.ro.

 

Pentru mai mult detalii vizitaţi pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/BucharestInternationalFilmFestival.

 

Continue Reading

Actualitate

Anunț privind organizarea unei întâlniri de dezbatere publică

Published

on

Primăria Municipiului Constanţa şi Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanța invită pe toţi cei interesaţi la întâlnirea de dezbatere publică privind următoarele proiecte de acte normative:
1.Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare
.
Întâlnirea are loc în data de 17.09.2024, ora 1500, în regim fizic, în sala Remus Opreanu a Palatului administrativ situat la adresa din municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 51.
Ordinea de zi a evenimentului:
•deschiderea evenimentului;
•prezentarea succintă a motivaţiei şi a proiectelor de acte normative supuse dezbaterii publice;
•prezentarea verbală de către cei interesaţi a propunerilor privind modificarea proiectelor de acte normative supuse dezbaterii publice;
•închiderea întâlnirii.
Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail sj@spit-ct.ro sau la numerele de telefon 0241/488.561 sau 0241/488.546, persoane de contact: Roxana – Gabriela Stan și Seila Cair, până la data 16.09.2024, ora 1600.
La dezbatere sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc.
Documentaţia aferentă proiectelor de acte normative include:
•referatele de aprobare privind necesitatea adoptării proiectelor propuse;
•textul complet al proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025,
•textul complet al proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, inclusiv referatul de specialitate nr. 151468/06.08.2024 al Direcției Servicii Publice privind aprobarea taxei de salubrizare pentru anul 2025 la nivelul municipiului Constanța.
Documentaţia poate fi consultată:
•     pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa www.primaria-constanta.ro la secțiunea „Interes public/Transparență decizională” şi la sediul acesteia situat pe bd. Tomis nr. 51;
•     pe site-ul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local www.spit-ct.ro la secțiunea „Transparență decizională/Proiecte de acte normative aflate în consultare publică” sau la sediile acestuia, situate în bd. Tomis nr. 112, str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 – Centrul Comercial Tomis Mall, etaj 3, str. Sg. Nicolae Grindeanu nr. 66, str. Soveja nr. 104, bl. 44, parter, bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C – City Park Mall, bd. Tomis nr. 391 – Centrul Comercial TOM (Carrefour).
•     proiectele de acte normative se pot obţine în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relaţii cu publicul al instituţiilor publice menționate mai sus.
Propunerile prezentate în cadrul dezbaterii vor fi cuprinse în minuta acestei întâlniri, ce va fi publicată la următoarele link-uri:
Nepreluarea propunerilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru informaţii suplimentare, stăm la dispoziţia dumneavoastră prin personalul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local, respectiv doamnele Seila Cair și Roxana – Gabriela Stan, inspectori, care pot fi contactate prin următoarele modalități:
-     telefon: 0241/488.546 și 0241/488.561;
-     e-mail: sj@spit-ct.ro

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222