Connect with us

Actualitate

Domeniul public, eliberat de vehicule abandonate

Published

on

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție.

Săptămâna trecută, oamenii legii au desfășurat o nouă acțiune tematică de eliberare a domeniul public de domeniului public de vehicule abandonate. Astfel, din cele 28 de vehicule ce trebuiau ridicate de pe domeniul public în conformitate cu prevederile legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ – teritoriale, 16 au fost ridicate. Dintre acestea, 10 abandonate și 6 fără stăpân.

Acestea au fost transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța. De asemenea, s-au conformat somatiilor aplicate și au eliberat domeniul public un număr de 12 proprietari, fapt pentru care le mulțumim pentru spiritul civic.

Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform normelor legale în vigoare. Eliberarea domeniului public de aceste vehicule care afectează imaginea orașului este de lungă durată și începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ- teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Actualitate

Linia 42, prelungită până în Portul Tomis

Published

on

De mâine, 6 decembrie, CT BUS anunță faptul că traseul liniei 42 se prelungește.

Autobuzele vor opri în stația Poarta 1 (ambele sensuri) și vor merge până în Portul Tomis.

Modificarea survine în vederea accesibilizării zonei peninsulare.

Continue Reading

Actualitate

Aproximativ 120 de copaci au fost plantați în oraș

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a început programul de reamenajare a spațiilor verzi prin plantarea de platani, frasini, mesteacăni și castani.

În aceste zile, lucrătorii au plantat peste 120 de platani, în locul celor uscați care au fost înlăturați în anii anteriori și în casetele construite special pentru spații verzi pe trotuarele reconstruite. Au fost deja plantați 45 de platani pe strada Termele Romane, 40 de platani pe strada Traian și prelungirea Traian, pe bulevardul Mamaia 14 platani și pe Bulevardul Aurel Vlaicu 11.

Lucrătorii vor mai planta în perioada următoare încă 200 de platani, 50 de frasini, 150 bucăți de mesteacăn, 200 de arțari și castani. Vor urma plantări de arbori și pe strada Unirii, Baba Novac, în parcarea de pe strada Traian și în parcarea de pe strada Lotca din cartierul Tomis Nord.

Continue Reading

Actualitate

Fără apă în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz

Published

on

Pentru remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe DN2A din localitatea Mihail Kogălniceanu, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz, dar și către Societatea Avicola, Baza Militară și Aeroport, furnizarea apei potabile este sistată.

Având în vedere că un tronson din conducta avariată pe care s-a intervenit, se afla ancorată într-un masiv de beton, lucrările au fost mult îngreunate, prelungindu-se timpul de execuție preconizat inițial. În prezent, se realizează sudarea prin electrofuziune a segmentului avariat, proces ce necesită un timp mai mare de acțiune. De asemenea, umplerea instalației durează aproximativ 2 ore. Prin urmare, preconizăm că în jurul orei 20.00 se va relua furnizarea apei potabile în mod progresiv către toți consumatorii afectați.

Compania de apă își cere scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigură că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Continue Reading

Actualitate

Filmul ”Phoenix – Povestea”, proiecție specială la Centrul “Jean Constantin”. Nicu Covaci vine la Constanța

Published

on

Filmul “Phoenix – Povestea” va fi prezentat, începând din 5 decembrie, în opt proiecţii speciale, în cadrul unui turneu naţional. Proiecţiile vor avea loc în prezenţa membrilor emblematici ai trupei şi a echipei filmului.

Turneul va fi lansat la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, şi va include proiecţii în Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Galaţi.

Regizat de cineastul Cristian Radu Nema şi produs de Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei şi transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul şi mesajul fenomenului cultural Phoenix.

Documentarul conţine imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

Turneul naţional “Phoenix – Povestea” 2022 va fi prezentat:

– 5 decembrie, ora 20,30, Cluj-Napoca – Cinema “Florin Piersic”, în prezenţa lui Nicu Covaci;

– 6 decembrie, ora 19,00, Bucureşti – Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 7 decembrie, ora 18,30, Timişoara – Cinema Victoria, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 8 decembrie, ora 19,00, Braşov – Cinema One Laserplex, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 9 decembrie, ora 19,00, Iaşi – Cinema Ateneu, cu participarea lui Nicu Covaci şi în prezenţa lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 10 decembrie, ora 20,00, Constanţa – Centrul “Jean Constantin”, în prezenţa lui Nicu Covaci;

– 11 decembrie, ora 19,00, Galaţi – Cinema “Ioan Manole”, în prezenţa lui Nicu Covaci.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222