Connect with us

Cultura/Educatie

Documentarul istoric “Maria-Inima României” ajunge la Sibiu

Published

on

Documentarul istoric “Maria-Inima României”, vizionat de peste 5 milioane de oameni pe parcursul a doi ani, de la Bucureşti până la Munchen şi Chicago, ajunge şi la Sibiu.

Documentarul istoric de succes “Maria-Inima României”, în varianta integrală a regizorului (1h 20 min) vine la Sibiu în cadrul unei proiecţii speciale realizate în data de 23 ianuarie, joi, ora 20.00, în sala mare a Centrului Cultural “Ion Besoiu”.

Documentarul prezintă publicului povestea extraordinară a rolului politic şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie.

Evenimentul organizat la Sibiu este realizat cu suportul Centrului Cultural “Ion Besoiu” şi ESTE FILM, Sibiul fiind prima destinaţie în anul 2020 din cadrul Turneului Naţional, debutat în toamna lui 2019 şi desfăşurat pe parcursul a 6 luni pentru a ajunge în 15 oraşe ale ţării.

Documentarul a fost realizat pe parcursul a 2 ani cu filmări în 9 ţări şi o documentare realizată în 14 arhive naţionale. Oferă şansa publicului de a auzi vocea originală a Reginei şi de a vedea filmări şi imagini originale ale epocii, colorizate cu ajutorul tehnologiei moderne şi prin implicarea unei echipe interdisciplinare de experţi pentru a surprinde cât mai exact realitatea acelor vremuri.

Vizionarea este gratuită publicului, iar accesul în sală se face pe baza locurilor rezervate.

sursa foto: iscodescu.ro

Actualitate

Vacanța de vară se apropie! Dacă vrei să călătorești cu trenul pe timpul vacanței, nu uita să îți vizezi carnetul de elev sau legitimația de student

Published

on

În conformitate cu legislația în vigoare, adeverințele emise de unitățile de învățământ care atestă calitatea de elev sau cea de student își mențin valabilitatea până la data de 6 iunie 2022, inclusiv.

După această dată, emiterea și verificarea în tren a legitimațiilor de călătorie se vor face pe baza:

  • carnetului de elev vizat pe anul școlar în curs;
  • legitimației de student vizată pe anul universitar în curs.

Aşadar, ca să poată circula liniştiţi în perioada vacanţei, beneficiind de reducere sau gratuitate la biletele de tren, elevii şi studenţii trebuie să-şi vizeze carnetul sau legitimaţia care le atestă această calitatea.

Mai multe informații despre procurarea biletelor – inclusiv online, pentru elevi și studenți, sunt disponibile prin accesarea linkului: https://www.cfrcalatori.ro/reduceri-pentru-elevi-si-studenti/

Continue Reading

Cultura/Educatie

Carnavalul copilăriei, la Tulcea!

Published

on

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea vă invită la CARNAVALUL COPILĂRIEI, ediția a XIII-a.
Miercuri, 1 IUNIE 2022, între orele 9.30 – 14.00, în Piața Mircea cel Bătrân (Piața Civică) se va desfășura a XIII-a ediție a Carnavalului Copilăriei, acolo unde cei mici sunt inviați să se costumeze în #personajele preferate.
În această frumoasă zi, copiii, părinții, bunicii și prietenii lor sunt invitați să celebreze împreună Ziua Internațională a Copilului prin #joc, #muzică și #dans.
Carnavalul cuprinde: momente artistice, #paradă și premierea costumelor.
Pentru parada costumelor biletul de participare va putea fi procurat GRATUIT de la recepția Centrului Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării” (Acvariu) din str. 14 Noiembrie, nr.1. Tulcea.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Conviețuire Interetnică pe plaiuri Dobrogene, la Cumpăna

Published

on

Sâmbătă, 21 MAI 2022, pe fostul Stadion al Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, Strada Dacia nr.1, Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna, județul Constanța în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România și Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR) organizează sărbătoarea devenită tradiție în comuna noastră „CONVIEȚUIRE INTERETNICĂ PE PLAIURI DOBROGENE”, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună moștenirea strămoșească a etniilor care conviețuiesc în armonie pe însoritul tărâm dobrogean!

Continue Reading

Cultura/Educatie

Ștergar tătărăsc de nuntă – ”giuzbez”

Published

on

Broderia casnică este meșteșugul în care au excelat femeile de etnie turcă și tătară din satele dobrogene. Dintre toate tipurile categoriale ale broderiei lucrate cu acul pe gherghef, cele mai spectaculoase sunt ștergarele de nuntă denumite ”yüzbez” de turci și ”cüzbez” de tătari.
Acest tip de ștergar se particularizează prin opulența decorului dispus pe 50-60 cm, la capetele suprapuse ale piesei, din necesitatea etalării pe verticală. Pentru execuția cu dublă față a motivelor, pe lângă firele de lână, mătase și bumbac mercerizat, se folosesc firele metalice aurii sau argintii, creând impresia unor intarsii în suportul textil.
Ștergarul prezentat astăzi a fost achiziționat în anul 1974 din localitatea Valea Dacilor, jud. Constanța. Pânza este țesută în gospodărie din bumbac neînălbit și are mijlocul ornamentat prin învărgare cu bumbac mai gros. Cele două capete sunt suprapuse, creându-se o suprafață ornamentală amplă.
Motivul decorativ care se repetă de patru ori este vasul cu flori – garoafe și zambile – dispuse după o axă a simetriei perfecte.
Broderia este executată cu fire de lânică viu colorată: roz, violet, verde, oranj, negru. Aspectul ceremonial al ștergarului este sporit de ornamentele realizate cu fir metalic lamelar auriu.
În compoziția decorativă a ștergarului de nuntă sunt incluse și inscripții caligrafiate în arabă de tipul ”Mașallah” – Allah să ocrotească!.
Ștergarul a fost clasat în anul 2012 în categoria juridică FOND.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222