Connect with us

Actualitate

Doar 5% dintre români preferă să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare

Published

on

Un studiu realizat la nivel naţional a scos în evidenţă faptul că românii încă preferă să folosească maşina proprie în momentul în care călătoresc în localitate.

Potrivit studiului 50% dintre români preferă să folosească automobilul în călătorii , 32% merg cu mijloacele de transport în comun şi doar 5,3% din cei care au participat la studiu folosesc bicicleta ca mijloc de deplasare.

O altă statistică mai face referire la faptul că preferinţele românilor în legătură cu transportul diferă în funcţie de vârstă. Astfel persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani aleg să folosească maşina personală. În mod surprinzător, mijlocul de transport preferat de persoanele de peste 40 de ani este bicicleta.

Dintre cei care folosesc această modalitate de transport, doar 13,5% dintre ei utilizează bicicleta pentru a ajunge la şcoală sau la locul de muncă, restul folosind-o ca modalitate de petrecere a timpului liber.

În alte ordine de idei, participanţii la sondaj care folosesc ca mijloc de transport, bicicleta, au evidenţiat faptul că se lovesc de numeroase probleme precum lipsa marcajelor speciale, obstacolele de pe pistă, maşinile parcate pe pistele de biciclişti sau agresivitatea şoferilor din trafic.

Sursa foto: impact.ro

Actualitate

Moş Nicolae şi Moş Crăciun şi-au anunţat vizita la Cumpăna

Published

on

Moşii, Nicolae şi Crăciun, și-au umplut desăgile cu daruri și sunt pregătiți să ajungă în comuna Cumpăna, la toți cei 1769 de copii, școlari și preșcolari, dar şi la cei 35 de micuţi din creşa „Raza de Soare”.

 

,,Cei mai îndrăgiți bătrânei cu barba albă țin la respectarea tradiției și, deși pandemia i-a pus și pe ei în dificultate, au găsit sprijin, ca în fiecare an, la reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Cumpăna, ai Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu, dar și ai asociației Cumpăna Tinerilor, care îi vor ajuta să împartă cadourile tuturor copiilor. Cadourile vor ajunge la voi începând cu luna decembrie, luna darurilor și bucuriei.”, promite Mariana Gâju, primarul comunei.

 

Moș Nicolae și Moș Crăciun, vor fi întâmpinaţi cu luminițe de sărbători, ce vor îmbrăca festiv comuna.

Continue Reading

Actualitate

Asociația Constanța Restart demarează o campanie pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța

Published

on

Ajutor pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Asociația Constanța Restart demarează zilele acestea o campanie de strângere de fonduri pentru achiziția materialelor de protecție necesare personalului medical de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

„Situația extremă de pe câmpul de luptă cu virusul ucigaș ne-a determinat să ne implicăm! Hai alături de #ConstantaRestart în campania de strângere de fonduri pentru achizitia de materiale de protecție (ochelari, masti FFP2, masti medicale, etc.) necesare personalului medical din Spitalul de boli infectioase Constanța. Campania se va desfasura timp de 3 zile si se va derula prin intermediul Asociatiei Constanta Restart. Personal voi comanda, plati, receptiona si preda aceste materiale catre Spital. Puteti face o donatie in contul Asociatiei Constanta Restart – CIF 39954970, IBAN: RO66BRDE140SV71978321400 deschis la BRD Constanta sau direct de pe site (cu cardul): https://constantarestart.ro/implica-te-si-tu// – veti mentiona “donatie covid”. Dacă ai fost pacient in Spitalul de boli infectioase ori dacă ai vazut lupta care se da, permenent, in Spital – te rog sa ne ajuti sa ajutam cadrele medicale. Dacă nu ai fost, sprijină efortul nostru de a proteja cadrele medicale. Iti multumim in numele lor”, menționează Cătălin Filișan, directorul Asociației Constanța Restart.

Fiecare constanțean, și nu numai, este invitat să doneze o sumă de bani, pentru a ajuta medicii constănțeni.

Continue Reading

Actualitate

15 decembrie – start în programul Rabla pentru Electrocasnice!

Published

on

Programul are un buget de 40 de milioane de lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români.

,,Există o mare așteptare pentru acest program. De aceea, investim un buget dublu față de anul 2018. Toți ne ajutăm acasă de astfel de echipamente și ne bucurăm ori de câte ori ne mai cumpărăm ceva nou și modern, fie că este vorba despre un frigider în bucătărie sau un smart tv în sufragerie. Din 15 decembrie, orice român își va putea înlocui un aparat electric sau electrocasnic vechi cu unul nou.”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin AFM, patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete.
Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele 9 echipamente finanțate este:

  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase;
  • 300 de lei pentru tablete și mașini de spălat rufe;
  • 200 de lei pentru aspiratoare.

Pentru a obţine unul sau mai multe vouchere (pentru produse diferite), trebuie să vă înscrieţi online pe site-ul www.afm.ro, unde veţi completa datele personale și veţi bifa echipamentul/echipamentele pentru care doriţi finanțare. Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucherul unic, pentru fiecare produs, cu o valabilitate de 15 zile.

Echipamentul vechi, care va fi predat comerciantului, trebuie să fie de același tip cu cel nou achiziționat, cu două excepții: pentru uscătoarele de rufe și pentru mașinile de spălat vase, sunt acceptate aparate vechi din restul listei programului.

În următoarea săptămână se va desfășura procesul de validare al comercianților înscrişi în program, iar lista cu aceştia va fi publicată pe site-ul AFM.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta