Connect with us

Actualitate

DNA acuză! A pretins mită în valoare de 760.000 euro

Published

on

Directorul general al Companiei Naţionale Unifarm SA este cercetat sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni, aşa cum se precizează într-un comunicat de presă al DNA:

,, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– complicitate la trafic de influență,
– instigare la fals intelectual,
– folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:
– să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA,
– să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”.

Actualitate

Crește capacitatea de vaccinare de la Pavilionul Expozițional

Published

on

Datorită faptului că în municipiul Constanța, în ultima perioadă, a crescut accelerat ritmul de vaccinare și pentru a evita aglomerarea, cel mai mare centru de vaccinare din județul Constanța, cel amenajat la Pavilionul Expozițional, și-a mărit capacitatea de imunizare. De astăzi, sunt funcționale 18 fluxuri de vaccinare. Imunizarea se poate realiza cu toate tipurile de vaccin.

Centrul este deschis zilnic, între orele 08:00-20:00, inclusiv sâmbăta și duminica.

În paralel, echipa mobilă acționează în teritoriu pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a persoanelor netransportabile.

Tot pentru a veni în sprijinul celor care doresc să se vaccineze, a fost modificat și programul centrului de vaccinare deschis de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, la City Park Mall. De mâine, centrul va funcționa zilnic, în intervalul orar 10:00 – 20:00. Acest centru va  rămâne deschis până pe 31 octombrie. Oricine dorește se poate vaccina fără programare cu Pfizer-BioNTech sau Johnson& Johnson.

Toate persoanele care doresc să se imunizeze trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate / pașaport).

Nu uitați! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19.

Împreună învingem pandemia!

Continue Reading

Actualitate

Harta siturilor arheologice din Dobrogea, restaurată

Published

on

Obiectiv de referință a orașului nostru, Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța, a intrat în restaurare.  

Artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, au început de ieri lucrările de punere în valoare, respectiv completare, fixare, refacere, curățare și toaletare ale părților componente ale hărții.

Având o suprafață de 261 mp, harta siturilor arheologice prezintă ruinele așezărilor dacice,  ale orașelor și cetăților grecești sau romane care sunt marcate cu vechile denumiri, iar placa de marmură alăturată oferă denumirile actuale și distanțele în kilometri raportate la municipiul Constanța. Harta va fi refăcută păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă.

Lucrările de recondiționare ale hărții sunt realizate în cadrul unui contract încheiat de Primăria Constanța prin care sunt reamplasate, restaurate și puse în valoare 25 de obiective de artă – statui și monumente istorice amplasate în municipiul Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Un nou loc de joacă, la Năvodari

Published

on

Start distracției, relaxării și a petrecerii timpului liber pentru prichindeii din orașul Năvodari. Începând de la acest sfârșit de săptămână cei mici au parte de un nou loc de joacă, chiar lângă Sala de Sport din localitate.

„Începând de astăzi, copiii din orașul Năvodari se pot bucura de un nou loc de joacă amenajat de Primăria orașului Năvodari lângă Sala Sporturilor, pe strada Stadionului. Locul de joacă dispune de două ansambluri cu tobogane și leagăne fiind prevăzut cu covor cauciucat de protecție. Este un spațiu frumos cu echipamente de joacă noi care sperăm să fie pe placul celor mici și să devină o atracție pentru locuitorii din zonă. În curând alte două locuri de joacă vor fi gata și vor fi deschise pentru bucuria copiilor din Năvodari. Aceste noi spații de joacă sunt amplasate în zonele Peninsulă și Mamaia Sat din orașul Năvodari”, a declarat Elena Aftene, purtător de cuvânt Primăria Năvodari.

Astfel de investiții vor continua și în perioada următoare la Năvodari.

Continue Reading

Actualitate

Presiune pe medicii constănțeni

Published

on

Zilnic cel puțin 50 de persoane ajung la Unitatea de Primiri Urgențe, iar mai apoi sunt internate. Cei mai mulți sunt confirmați pozitiv la infectia cu SARS COV 2.  În spital locurile se ocupă de la un minut la altul. Așa ca de multe ori asistentele sunt nevoite să consulte pacienții în ambulanțe, în curtea spitalului.

Într-o primă etapă pacienții sunt ținuți într-un izolator, amenajat în imediata apropiere a secției de primiri urgențe. Așteaptă să se elibereze un loc pe secții. Pe fiecare secție a spitalului județean a fost de asemenea amenajat un izolator covid. Și în funcție și de celelalte afecțiuni de care suferă pacienții aceștia sunt distribuiți. Unii au noroc și ajung acolo în scurt timp, alții însă așteaptă cu orele. Cei aflați în stare gravă sunt trimiși pe secția de terapie intensivă. Și acolo un pat liber este o adevarată mană cerească. Asta înseamnă însă și că un alt pacient a pierdut șansa la viață.

Medicii se plâng însă că de multe ori pacienții ajung prea târziu la spital, atunci când plămânii sunt afectați într-o proporție foarte mare. O soluție ar fi ca atunci când observă primele semne ale bolii să ia legătura cu medicul de familie. Prea puțini o fac însă. Și din păcate cei mai mulți  din cei care ajung la spital sunt nevaccinați.

În ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente, medicii recunosc că nu depinde de ei acest lucru. Aprovizionarea se face eșalonat, în funcție de cum se trimit comenzile și de disponibilitățile furnizorilor. Zilnic în județul Constanța se înregistrează peste 500 de cazuri noi de infectari cu Covid. Și aproape 20 de constănțeni își pierd viața în lupta cu virusul ucigaș.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222