Connect with us

Diverse

Din lumea curiozităţilor | “Pasărea anului” în Noua Zeelandă, un porumbel beţiv

Published

on

Fiecare ţără, cu tradiţiile sale! La capătul lumii, în zona Oceania, în Noua Zeelandă, mai exact, specialiştii din această ţară organizează o competiţie mai puţin obişnuită. Aşadar, Noua Zeelandă a încoronat pasărea anului 2018! Este vorba despre un porumbel cunoscut pentru faptul că „bea cam mult, este neîndemînatic şi amuzant”. Cel puţin aşa susţin organizatorii.

 

Porumbelul devenit celebru face parte din specia “kereru” sau “porumbelul zeelandez”. Potrivit activiştilor de mediu, aceste păsări obişnuiesc să se îndoape cu fructe foarte coapte ce pot fermenta în guşa lor, devenind astfel alcoolice. Atât de alcoolice încât efectiv se întâmplă să cadă de pe crengile copacilor.

 

Competiţia, deşi bizară pentru alte ţări de pe glob, atrage zeci de mii de iubitori de păsări din Noua Zeelandă, care îşi susţin speciile favorite prin creativitate, umor şi uneori prin tactici la limită pentru obţinerea voturilor necesare. Aşa se face că această competiţie a devenit o veritabilă tradiţie în statul neo-zeelandez.

 
sursa foto: explore-new-zealand.com

Diverse

Astăzi, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește 95 de ani

Published

on

Astăzi, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește 95 de ani. Deși anul acesta ziua de naștere este umbrită de greaua pierdere a soțului Majestății Sale, Ducele de Edinburg, ne gândim cu respect și admirație la suverana britanică și îi urăm la mulți ani!
Născută la 21 aprilie 1926, Regina Elisabeta a II-a a succedat tatălui său, Regele George al VI-lea, la 6 februarie 1952, și a fost încoronată în anul 1953. Majestatea Sa va împlini peste 10 luni, la 6 februarie 2022, 70 de ani de domnie.
La 20 noiembrie 1947, (pe atunci) Principesa Elisabeta s-a căsătorit cu Principele Philip, Duce de Edinburg, la Abația Westminster. Căsătoria suveranei și a consortului său a durat 73 de ani.
În ziua de 17 aprilie 2021, milioane de oameni pe întinsul globului au urmărit funeraliile celui mai longeviv consort regal din istoria Regatului Unit, aducând omagiu neștirbitului său devotament față de Națiune și Coroană.
Elisabeta a II-a este Suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regina Canadei, Regina Australiei, Regina Noii Zeelande, precum și Suverana statelor Jamaica, Barbados, Bahamas, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Santa Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Belize, Antigua și Barbuda, Saint Kitts și Nevis. Majestatea Sa este șeful Commonwealth și Guvernator Suprem al Bisericii Angliei. În calitate de șef de Stat, Regina Elisabeta a II-a este comandantul suprem al Forțelor Armate ale Regatului Unit.
Regina și-a sărbătorit Jubileul de Argint al domniei în 1977, Jubileul de Aur în 2002 și Jubileul de Diamant în 2012. Majestatea Sa și-a serbat Nunta de Argint în anul 1972, Nunta de Aur în 1997, Nunta de Diamant în 2007 și Nunta de Platină în 2017 (70 de ani de căsătorie).
Elisabeta a II-a a devenit cel mai în vârstă monarh britanic în anul 2007, iar la 9 septembrie 2015 a depășit pe Regina Victoria în ce privește întinderea domniei.
Suverana a acordat înaltul patronaj unui număr de mai bine de 600 de organizații caritabile, cu scop educativ sau social.
Foto: ©Vanity Fair – Annie Leibovitz

Continue Reading

Diverse

Sulina, pe harta stațiunilor turistice

Published

on

Mica Veneție a Orientului, orașul refugiu pentru pirații care jefuiau corăbiile,  venite din Occident, orașul cu primul telegraf din România și cel care în care s-a constituit Comisia Europeană a Dunării. Într-un cuvânt  Sulina. În orașul  dintre Dunăre și Mare, conviețuiau în secolul 19, 27 de naționalități și erau deschise nouă consulate.

Sulina a fost, la sfârşitul secolului XIX, sediul Comisiei Europene a Dunării de jos. S-a transformat rapid, într-un oraş cosmopolit, cu clădiri cochete. Acum, singurul oraş al Deltei a ajuns o umbră tristă a ceea ce a fost cândva. Peste tot vezi ruinele unei economii cândva prospere. Din păcate, mai nimic din ce vedem astăzi nu mai amintește de farmecul orașului de altădată.

Gândit de inginerul Charles Hartley, după ce orașul a fost incendiat de englezi, Cimitirul Comisiunii Europene din Sulina este monument de patrimoniu. Nu este un loc sinistru, ci o frântură de istorie, care spune prin monumentele sale poveşti pe cât de interesante, pe atât de tulburătoare. De la mormintele piraţilor greci, la cele ale negustorilor evrei sau la locurile în care îşi dorm somnul de veci creștinii, cimitirul din Sulina ascunde, în spatele fiecărei cruci, o poveste. Cimitirul adăposteşte și singurul mormânt din Europa pe care se găseşte celebrul semn al piraţilor: craniul cu două oase încrucişate.

Statutul de stațiune ar readuce la viață orașul Sulina, spun reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

Un  prim pas pentru realizarea acestui obiectiv este înfiinţarea unei asociaţii a operatorilor turistici pentru a facilita dialogul cu autoritățile locale.

Continue Reading

Diverse

S-a încheiat recensământul de probă

Published

on

Peste 50 de mii de gospodării au participat la recensământul de probă, desfășurat în perioada 1 februarie – 31 martie, în România. Recensământul de probă a vizat testarea capacităţii de colectare a datelor, modul de funcţionare a soluţiei tehnice pentru auto-recenzare, precum şi organizarea fluxului de lucru în procesul de recenzare.

Institutul Naţional de Statistică a efectuat în perioada 1 februarie – 31 martie 2021 recensământul de probă, în etapa de pregătire a Recensământului populaţiei şi locuinţelor care va avea loc în cursul anului 2022, iar la acesta au participat 50.000 de gospodării din întreaga ţară, conform unui comunicat emis de INS.

În privința recensământului propriu-zis care se va desfăşura în prima parte a anului 2022, fiecare persoană va avea posibilitatea de a se autorecenza prin simpla accesare a unui link, se elimină complet chestionarele pe hârtie, iar recenzorii vor folosi tablete puse la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Potrivit INS, recensământul de probă a avut în vedere testarea următoarelor activităţi: organizarea generală a recensământului (inclusiv aspecte metodologice); colectarea, înregistrarea, stocarea şi prelucrarea datelor; funcţionalitatea sistemului integrat IT; reacţia populaţiei în ceea ce priveşte cunoaşterea scopurilor recensământului, recepţionarea conţinutului acestuia şi gradul de participare la recensământ.

Recensământul de probă al populaţiei şi locuinţelor s-a desfăşurat în trei etape. INS precizează că recensământul de probă şi-a atins obiectivele propuse şi a furnizat informaţiile necesare pentru îmbunătăţirea în continuare a modului de organizare şi desfăşurare a recensământului propriu-zis din anul 2022. Informaţiile colectate au fost prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal şi anonimizate imediat după intrarea în sistem. De asemenea, datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice, nu vor fi utilizate în alte scopuri decât cele pur statistice şi nici diseminate în vreun fel.

sursa foto: arenamedia.ro

Continue Reading

Diverse

Se lucrează la eliminarea cablurilor electrice suspendate

Published

on

Cablurile suspendate pe stâlpi fac ca imaginea orașului Constanța, în unele zone, să nu fie una chiar primitoare. Din acest motiv, Primăria Constanța, în colaborare cu operatorii reţelelor de comunicaţii, lucrează în această perioadă pentru eliminarea acestora.

După ce deținătorii rețelor au finalizat lucrările de etichetare și cosmetizare a cablurilor din cartierul Tomis Nord, delimitat de strada Soveja, bulevardul Aurel Vlaicu, bulevardul Tomis și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zilele acestea se lucrează la tăierea surplusurilor și a cablurilor rămase neetichetate.

Odată cu finalizarea acestei etape, lucrările de etichetare vor fi reluate în alte cartiere ale Constanței.

Participanții la trafic sunt rugați astfel să dea dovadă de înțelegere și să evite parcarea pe trotuarele de pe tronsonul pe care derulează lucrări.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222