Connect with us

Actualitate

Diana Slav, la “raport”! Cel mai reprezentativ ghid de la malul mării ne-a împărtăşit o parte din experienţele sale în turism

Published

on

În interviul următor vom avea ocazia să cunoaştem un om de excepţie! Diana Slav, căci despre ea este vorba, şi-a făcut timp să răspundă întrebărilor noastre, în reprize, deoarece programul său este extrem de încărcat. Programări, rezervări, excursii, călătorii – toate acestea fac parte din itinerariul de zi cu zi al Dianei. Iar Diana este un om poveste, căci are atât de multe de povestit, încât vom publica acest interviu în două părţi.

Reporter: Diana, de mai bine de cinci ani eşti cel mai reprezentativ ghid al oraşului Constanţa. Ce te-a determinat să te apuci de „Constanta Walking Tour”?

Diana Slav: Poate că o să surprindă răspunsul, dar a trebuit să plec din oraş si din ţară ca să devin mândră de oraşul meu şi dornică să îl prezint şi altora.

Când am început să călătoresc, am făcut tururi pietonale ori de câte ori am putut. Şi am început să înţeleg şi organizarea unui astfel de tur. Şi cam ce trebuie să ofere el. Şi aşa am realizat că, de fapt, avem în Constanţa chiar mai multe poveşti decât multe oraşe vizitate de mine, doar că pe ale noastre nu le ştie aproape nimeni şi cu siguranţă nu le prezenta nimeni.

 

Conceptul de walking tours a început înca din anii ‘70 în Europa şi de obicei era făcut de studenţi, ajungându-se acum la organizaţii cu program bine aranjat, cu echipă şi cu diverse tururi tematice.

Cam asta a fost scânteia, cam de aici a pornit mândria locală şi patriotismul în formă aplicată, fiindcă nu făcea nimeni un astfel de tur promovat în online, astfel încât am decis să încep eu. Nu ştiam exact nici cum să fac turul, aveam doar o idee de traseu în cap, nu ştiam nici cine mă va găsi în primă faza.

Am lansat pagina de facebook în iunie 2013 şi am avut prima solicitare de la trei fete din Polonia, în septembrie 2013. O să ţin minte această primă experienţă, pentru că ele de fapt veniseră aici la recomandarea uneia din din ele. Doar că aceasta venise în vârf de sezon, în august şi fusese impresionată de viaţa de noapte din Mamaia. Fiind trecut de jumătatea lui septembrie, s-au trezit că acea viaţă de noapte nu mai e disponibilă şi problema era că nici cluburile din oraş nu-şi deschiseseră încă porţile.

Plus de asta, centrul vechi era în plin şantier, procesul de restaurare stradal, iar două din ele erau în papuci de plajă, deci cam greu să se plimbe.  Aşa că ne-am oprit la jumătatea turului la un cocktail şi le-am căutat cluburi deschise şi ce posibilităţi şi oferte au.

R: Cum decurge o zi din viaţa ta, alături de turişti, în plin sezon estival?

D.S.: E un fel de haos organizat, eu prefer să îl numesc aşa. Fiindcă niciodată nu seamană o zi cu alta şi nici măcar planul unei zile nu mi se păstrează de cele mai multe ori până la finalul de zi, dar încerc să rămân flexibilă şi să fiu deschisă schimbărilor sau provocărilor, ajungând uneori la nişte mici recorduri personale, de tururi sau diverse activităţi strecurate în aceleaşi 24 de ore pe care le are disponibile orice om, de altfel.

În această vară, care a fost prima dedicată acestor activităţi turistice, o zi normală a decurs cam aşa:

– dacă aveam excursie de o zi, trezirea se făcea pe la 5-6 dimineaţa, returul în oraş pe la 7-8 seara şi uneori mai strecuram şi un tur pietonal. În excursii, oricum povestim foarte mult, fiindcă dacă tot traversăm Dobrogea, cu siguranţă nu voi lăsa locurile tranzitate fără să le dezvalui istoria şi orice detaliu pe care îl consider eu interesant.

– dacă rămâneam în oras, având deja programat cel puţin un tur, cu siguranţă răspundeam la zeci de telefoane / mailuri / mesaje, programând alte excursii sau tururi, poate puţin pe la birou şi, clar, mult pe teren. Recordul a fost de 4 tururi în aceeaşi zi;  recordul de durată al unui tur a fost de 3 ore, iar recordul de participanţi a fost de 80-100 persoane. În astfel de zile, acea normă recomandată de 10.000 de paşi, la mine se depăşeşte cu mult!

R: Ce obiective turistice le prezinţi turiştilor în expediţiile tale?

D.S.: Din fericire, aşezarea centrului vechi ne ajută, este o zonă compactă peninsulară, care îmi oferă o poveste bine închegată. Pot porni de la zidurile cetăţii antice şi apoi să intru în istoria modernă. De cele mai multe ori, încerc să aflu şi dacă au mai vizitat alte oraşe din România, dacă plănuiesc să viziteze, dacă au ceva pasiuni speciale, uneori sunt foarte interesaţi de anumite detalii din arhitectură sau istorie şi atunci mă pot adapta şi pe aceste aspecte.

Cu excepţia unui singur muzeu (cel militar), toate celelalte sunt la îndemână şi ele pentru a face parte din recomandări, la fel şi partea artistică de teatru sau concerte clasice şi balet.

Unde nu stăm bine? Nu avem info center pentru turişti, nu avem hărţi cu adevărat utile, nu avem standuri de suveniruri. Oamenii îşi doresc să îşi cheltuie banii la noi pe astfel de amintiri şi nu prea au opţiuni în acest sens.

R: Să nu uităm nici de expediţiile de o zi în Delta Dunării, în timpul verii. Cum decurge o astfel de experienţă?

Până în această vară, doar colaborasem pe acest proiect, acum preluând şi partea logistică. Din perspectiva unui turist, eu zic că este cea mai bună opţiune care să îţi permită să savurezi fără grijă o excursie de o zi.

Turiştii sunt preluaţi în cursul dimineţii din fiecare staţiune, iar plimbarea în Deltă se face chiar din mijlocul Deltei, ca să poata ajunge cât mai uşor direct la nuferi, evitând canalele principale şi intrând în zona de lacuri şi de canale foarte înguste.

Şi în acest caz, nu există o zi identică cu alta, niciodată nu ştim câte păsări ne vor onora cu prezenţa, iar vânătoarea fiind interzisă de aproximativ 10 ani, păsările sunt astfel mai relaxate când trecem pe lângă ele. Şi nici nu facem vizite invazive, la fel cum le menţionăm de foarte multe ori turiştilor faptul că nuferii nu se rup, iar aici cea mai uşoară comparaţie o fac cu floarea de colţ, fiindcă toata lumea ştie că sunt flori protejate.

Tot acolo le oferim şi experienţa unei mese pescăreşti, întotdeauna fiind captura zilei, iar marea majoritate vor alege acest gen de experienţă. Mai ales că alături le oferim şi un pahar de vin de la o cramă locală cu certificare bio.

R: Ce diferenţe ai sesizat, de-a lungul timpului, între turiştii români şi cei străini?

D.S.: Turiştii străini deja ştiu cum se desfăşoară astfel de experienţe şi îşi doresc foarte mult astfel de excursii organizate.

Intrarea în Uniunea Europeană a ajutat foarte mult, turiştii români învăţând şi ei avantajele unor asemenea experienţe, astfel încât, de la an la an, cerinţele au fost în creştere.

Şi tot de la turiştii români aş putea zice că mi-am luat şi recomăndări pentru alte excursii care pot fi organizate pe viitor.

R:  Şi, dacă tot ai amintit acest detaliu, ce recomandări ai pentru grupurile de turişti sosiţi pe litoral? Şi care sunt cele mai frecvente întrebări pe care le auzi de la aceştia?

D.S.: Recomandările mele pentru turişti ar fi să nu lase pe ultima zi excursia dorită; să nu mai lase pe ultima clipă telefonul dat pentru excursie; să nu mai sune în dimineaţa zilei cu nori sperând să mai prindă un loc în autocar. Încerc să trec cu vederea şi să consider excepţii telefoanele date la ora 6 dimineaţa sau la ora 11 noaptea.

Legat de întrebări frecvente, chiar mă gândeam…(fiindcă am un document salvat în acest sens) dacă să fac publice cele mai hazlii întrebări sau cerinţe venite din partea lor. Iată, aşadar, mai jos, doar o parte dintre acestea:

– locul 1 în acest top: Bună ziua, să ştiţi că eu sunt în vacanţă, iar creierul meu este şi el!”

– “Aş dori să fac o… rezervaţie!”

– “Şi ne luaţi cu barca din Mamaia până în Deltă şi înapoi?”

– “Barca are şi toaletă?!”

– “Facem o oprire la baltă/canal şi pentru o baie?
– Ştiţi, e rezervaţie naturală, nu e zona de plajă sau îmbăiat.”

– “Excursia până la Balcic e croazieră? Mergem cu vaporul?”

– “Dar nu puteţi să mă preluaţi de la supermarket-ul din colţ?”

– “Bună ziua, daţi-mi-l pe şofer, că vreau să îl întreb ceva pentru excursia în Deltă.
– Ştiţi, eu sunt organizator, vă pot da eu aceste detalii.
– Aaa… dar nu asta mă interesează, eu vreau să ştiu de unde cumpăr peşte!”

Şi astfel, cu această tentă comică, vom încheia prima parte a interviului nostru cu Diana Slav, dar cu promisiunea că vom reveni şi cu partea a doua în zilele următoare.

sursa foto: Facebook Diana Slav

 

Actualitate

Constanța, în topul cazurilor de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore! Cinci paturi libere în spitalele din județ

Published

on

Luptă între viață și moarte, disperare, neputință, epuizare. Așa arată tabloul spitalelor din țară, unde medicii trăiesc zilnic pe pielea lor adevărate drame atunci când pacienții pe care îi tratează de Covid pierd lupta cu virusul. Iar numărul lor este tot mai mare, în timp ce paturile în secțiile de terapie intensivă unde să-și găsească salvarea sunt tot mai puține, cu fiecare zi. În tot județul Constanța, mai sunt doar cinci paturi libere.

Îngrijorarea personalului medical din spitale este fondată, căci zilnic improvizează paturi pentru a-i trata pe toți pacienții care ajung cu ultimele puteri în secțiile de Terapie Intensivă, răpuși de Covid. Unii se salvează, după o luptă corp la corp cu virusul, alții însă pierd bătălia, sub ochii medicilor care folosesc toate armele și toate eforturile pentru a-i salva.

În acest moment, situația privind locurile libere la ATI Covid, în județul Constanța este îngrijorătoare. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au anunțat că mai sunt doar trei paturi libere la Terapie Intensivă în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, din totalul de 23 de paturi.

La Mangalia, scenariul este negru. Niciun pat nu este liber, toate cele nouă disponibile pentru pacienții Covid fiind ocupate. Totodată, la Spitalul din Medgidia, doar două paturi sunt disponibile, din totalul de 15. Iar numărul persoanelor care se pozitivează este în continua creștere, la fel și îngrijorarea medicilor care nu știu cum îi vor mai putea trata în spitale pline ochi. După Capitală, Constanța este județul cu cele mai multe cazuri confirmate în ultimele 24 de ore, mai exact 678 de persoane infectate, iar locul trei este ocupat de județul Timiș, cu 569 de cazuri.

Continue Reading

Actualitate

Arestați preventiv pentru trafic de droguri

Published

on

Descoperire a polițiștiilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, și a procurorilor D.I.I.C.O.T. Constanța în urma efectuării a trei percheziții domiciliare în municipiul de la malul mării la locuințele a doi bărbați bănuiți de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, au fost descoperite 3,7 kilograme de cannabis, 2 comprimate de ecstasy, 2 grame de ketamină, mai multe obiecte destinate preparării, porționării și consumului de droguri, 26.000 de lei, 135 de euro, 8 telefoane mobile, un laptop, precum și alte bunuri cu valoare probatorie. De asemenea au fost puse în aplicare alte 4 mandate de percheziție domiciliară, fiind ridicate bunuri utile cauzei.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Ulterior, cei doi fiind arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Continue Reading

Actualitate

România trece la ora de iarnă

Published

on

În acest an, trecerea la ora de iarnă se face între 30 – 31 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00.

La nivel mondial, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă. Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Copiii și vârstnici resimt cel mai puternic această schimbare.

Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni, așa că nu pune presiune pe tine și înncearcă sa i mai multă răbdare.

Pentru a trece mai ușor la noul ritm, este bine să reduci consumul de stimulente, cum ar fi cafeaua, ceaiul negru și orice alte energizante.

Conform unei propuneri a Comitetului de Turism şi Transporturi al Uniunii Europene, schimbarea sezonieră a orei ar putea înceta iar fiecare stat membru UE va trebui să aleagă dacă rămâne la ora de vară sau la cea de iarnă. Comisia Europeană va analiza fiecare decizie. Anul acesta ar putea fi ultimul în care România mai poate trece la ora de iarnă.

Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor membre pentru a proteja piața unică. În acest sens, ţările UE vor trebui să comunice între ele toate modificările pe care le fac şi să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu împiedică buna desfășurare a pieţei interne.

Trebuie menționat că în vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri. Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei.

Directiva din prezent în ceea ce privește orele de vară obligă ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Continue Reading

Actualitate

Instruire pe fluviu, cu trageri de luptă

Published

on

Zece nave ale Flotilei Fluviale, corveta 260 „Amiral Petre Bărbuneanu” și specialiști în artilerie și EOD (Explosive Ordinance Disposal) din Forțele Navale Române participă, în perioada 18 – 22 octombrie, la exercițiul naval „Danube Protector 21”, pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării. Un monitor, trei vedete blindate, patru vedete fluviale și două nave de sprijin logistic din structurile subordonate Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” desfășoară acțiuni specifice pentru apărarea căilor de comunicație fluviale în zona de responsabilitate și trageri cu muniție de luptă, în timp ce corveta 260 execută activități de interdicție maritimă și de asigurare a siguranței de navigație, în proximitatea raionului de tragere.

Exercițiul „Danube Protector 21”, organizat de Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, urmărește creșterea nivelului de pregătire și instruire al forțelor fluviale, prin executarea tragerilor cu sistemele de artilerie de la bordul navelor, într-un cadru tactic specific mediului din Delta Dunării. Pentru menținerea securității și a siguranței de navigație în zona maritimă a fluviului Dunărea, forțele participante vor aplica proceduri operaționale de identificare a punctelor de apărare fluvială și a raioanelor de refacere a capacității de luptă, în sectoare neamenajate din spațiul fluvial cercetat.

Prin intensificarea activităților de instruire, Forțele Navale Române își consolidează capacitatea de reacție, pentru asigurarea securității pe flancul estic al Alianței Nord Atlantice.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222