Connect with us

Actualitate

Delfinii, o minune a naturii

Published

on

Delfinii sunt nişte mamifre aparte, care au calităţi terapeutice. Se pot recunoaşte în oglindă, trăiesc în medie 40 de ani, însă, dacă sunt mângâiaţi prea mult, pot deveni agresivi. Aceste informaţii despre delfini ne-au făcut curioşi şi am vrut să vedem cum e în lumea lor. Şi astfel am ajuns la Delfinariul din Constanţa, unde am avut parte de o experienţă de neuitat. Prima pe care am întâlnit-o este Monica. Are 27 de ani şi de un an de zile lucrează cu Ni Ni şi Chen Chen.

“Iniţial am lucrat aici 6 luni de zile ca muzeograf, însă, văzându-i pe colegii mei antrenori şi că lucrează cu delfinii, stăteam mai mult pe lângă ei şi le puneam întrebări legate de antrenamentele cu delfini şi cum reuşesc să realizeze lucruri noi cu ei şi apoi s-a eliberat un post de antrenor şi m-am gândit că facă tot sunt mai atrasă de această parte, să trec pe postul de antrenor la delfini”, a spus Monica Bogdan, antrenor delfini.  

Din afară, nu-ţi poţi da seama care e Ni Ni şi care e Chen Chen, dar specialiştii ne-au spus cum reuşescă să le deosebească.

“Ca şi oamenii, delfinii se deosebesc din punct de vedere fizic şi comportamental. Fizic, Chan Chan este mai robustă decât Ni Ni, iar Ni Ni are nişte pete albicioase pe corp, iar din punct de vedere comportamenal, Chan Chan ştie mai multe lucruri pentru că s-a lucrat mai mult cu ea. Şi Ni Ni ştie să lucreze foarte bine, însă, trebuie să ai mai multă răbdare”, a mai spus Monica.  

Am văzut de multe ori cum antrenorul este plimbat de delfin la suprafaţa apei, iar Monica spune că totul se bazează pe încredere.

“Iniţial, ai o senzaţie de emoţie şi un pic teamă de necunoscut, nici tu nu ştii exact cum să îţi menţii corpul în apă, însă o dată ce înveţi acest lucru şi ai acea încredere în delfin şi delfinul în tine, totul curge de la sine”, a explicat Monica.

Un alt aspect important este faptul că delfinii au capacităţi terapeutice, iar Elena este cea care ştie cel mai bine acest lucru.

“Eu sunt de la începutul anului aici, pentru că m-am afiliat proiectului în derulare  privind delfinoterapia şi eu fiind psiholog, am considerat că e important să particip şi la partea de lucru efectiv cu delfinii până la a intra în delfinoterapie şi a face ce înseamnă terapia, de fapt”, a declarat Elena Harbur, psiholog.

Iar delfinii au simţuri extrem de bine dezvoltate şi simt orice fel de mişcare.

“Este o legătură extraordinară bazată în mod special pe intuiţie şi pe partea emoţională foarte mult, pentru că delfinii au o inteligenţă emoţională dincolo de ceea ce noi ştim şi suntem obişnuiţi, ne cunosc şi ne ştiu de când când intrăm pe punte. Ne ştiu exact cine suntem, ştiu exact stilul fieăruia dintre noi, ştiu şă se raporteze diferit la fiecare dintre noi”, a mai spus Elena.

Delfinii emit în permanenţă undele alfa, ca şi creierul uman, însă omul o face cam cu un minut înainte de adormire. Ele sunt responsabile pentru regenerarea celulară la nivel neurologic şi la nivelul întregului corp, iar pentru asta se face delfinoterapia, cu efecte benefice rapide şi de amploare.

“Este un singur copil la terapeut, având în vedere că avem doi delfini, pot fi doi copii maxim în acelaşi timp. O şedinţă în bazin durează 30 de minute şi mai completăm încă 30 de minute pe scaunul Alfa care emite tot vibraţii alfa pentru integrare profundă a experienţei”, ne-a explicat Elena.

Elena spune că în timpul unei şedinţe, copilul are o legătură directă cu delfinul.

“Copilul intră cu mine în apă şi mediez contactul dintre el şi delfin, pot să îi dau comandă delfinului să-l stropească, să danseze, să îl plimbe prin bazin, să facă diverse lucruri pe lângă partea de contact efectiv, prin mângâiere, prin atingere”, a spus Elena.

Dar în afară de munca de echipă care face ca totul să arate perfect în timpul unei demonstraţii mai sunt şi alte detalii pe care nu mulţi le ştiu.

“Ca orice zi de lucru cu animalul viu, ai nevoie şi de momente în care să te ocupi şi de ceea ce înseamnă bunăstrarea animalului. Să îi procuri hrana, să îi verifici hrana, să se facă controlul medical, cu personalul de specialitate, să îi dai vitamine ca şi oamenilor atunci când depun prea mult efort sau sunt stresaţi”, a declarat Angelica Curlișcă, şef secţie Delfinariu.

O parte mai grea în ceea ce priveşte munca cu delfinii este legată de apa din bazin, mai exact de salinitate. Marea Neagră are doar 16 grame de sare la un litru de apă, iar delfinii provin  din Ocean care are 30 sau peste 30 salinitate, iar Ni Ni şi Chen Chen au nevoie de apă cu o salinitate în jurul valorii de 26 de grame.

“Această salinitate se realizează prin adăugare de sare marină. În delfinariile foarte moderne există un sistem care face acest amestec şi îl pune direct în piscină. La noi, nu este. Sistemul este realizat din personalul sectiei Delfinariu, care ia frumos în spate câte un sac de 25 de kg de sare şi îl pune în apă”, a declarat Angelica Curlișcă, şef secţie Delfinariu.

În întreaga lume se găsesc peste 35 de specii de delfini, iar în Marea Neagră trăiesc trei.

Actualitate

Situație ingrată cauzată de platformele pentru deșeuri menajere

Published

on

Începând cu data de 1 iulie 2022, Polaris M Holding se regăsește în imposibilitatea de a opera, în condiții de siguranță, un numar de 52 dintr-un total de 389 de platforme supraterane pentru deșeuri menajere, aflate pe raza municipiului Constanța. Aceste platforme se află într-o stare avansată de degradare și reprezintă un real pericol pentru operatorii de salubrizare, deoarece aceștia trebuie să pătrundă în interiorul platformelor pentru a manevra containerele în vederea evacuării deșeurilor.

Pentru a remedia această situație, în data de 15.06.2022, Polaris M Holding SRL a transmis Primăriei Municipiului Constanța, proprietarul acestor platforme de colectare, inventarul platformelor degradate, însoțit de imagini care să ateste starea celor 52 de platforme supraterane.

Polaris M Holding a înștiințat Primăria Municipiului Constanța, Garda Națională de Mediu și Agenția de Mediu despre modul de colectare de la aceste platforme, până când starea lor fizică va fi remediată.

“În situația actuală, amplasarea containerelor de colectare în imediata apropiere a platformelor supraterane reprezintă o soluție temporară, care asigură continuitate serviciului de salubrizare și oferă siguranță angajaților companiei. Am decis să adoptăm acestă soluție până la finalizarea lucrărilor de reabilitare și înlăturare a stării de pericol.

Menționăm că operațiunile de colectare a deșeurilor menajere, la aceste puncte, se vor desfășura conform graficului actual.”, precizează Polaris M Holding într-un comunicat de presă.

Sursa foto: Polaris M Holding

Continue Reading

Actualitate

Trenurile vor reduce viteza din cauza caniculei

Published

on

Compania Naţională de Căi Ferate a transmis că, începând de astăzi, 29 iunie şi până vineri, 1 iulie când sunt anunţate temperaturi caniculare, se vor lua măsurile speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

În această perioadă, personalul care se ocupă de întreţinerea infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenţionare de cod galben şi, respectiv, cod portocaliu. Aceştia vor verifica direct căile, vor măsura şi înregistra permanent evoluţia temperaturilor la nivelul şinei. Totodată, în intervalele orare în care temperatura şinelor va depăsi 50 de grade Celsius, pe anumite intervale de staţii unde se impune, se va reduce viteza considerabil, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

“Menționăm faptul că aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situații speciale. CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic”, au transmis reprezentanții CFR.

Vă amintim că, în perioada 29 iunie – 1 iulie este emis un cod portocaliu de caniculă în nouă judeţe, iar în restul ţării, inclusiv Dobrogea, este emis un cod galben de caniculă.

Continue Reading

Actualitate

Aproape 600 de operatori economici și peste 2 tone de bijuterii din metale prețioase verificate de ANPC, în toată țara

Published

on

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, la jumătatea lunii mai 2022, o amplă serie de acțiuni de verificare a modului în care se derulează comerțul cu obiecte din metale prețioase și cu pietre prețioase, la nivelul întregii țări.

Timp de o lună, comisarii ANPC au controlat 597 de operatori economici, care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Cantitatea de bijuterii din metale prețioase verificată s-a ridicat la peste 2,2, tone, din care 1,87 tone s-au dovedit a avea abateri.

Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 3,3 milioane de lei și 260 de avertismente. Pentru 2 operatori economici din municipiul București s-a propus suspendarea autorizației de funcționare.

Printre cele mai des întâlnite abateri constatate de echipele de control, se numără:

  • Comercializarea unor produse din metal prețios fără a purta marca de stat;
  • Deficiențe de etichetare (lipsa menționării pe etichete a gramajului, prețului, denumirea pietrei, ponderea acesteia în greutatea bijuteriei, a elementelor de identificare-caracterizare etc.);
  • Lipsa traducerii în limba română pe certificatul de conformitate sau de garanție;
  • Afișarea prețului obiectului în altă monedă decât leul (ex: euro);
  • Afilarea prețului produsului într-un mod greu vizibil;
  • Nerespectarea regimului promoțiilor;
  • Lipsa informațiilor complete referitoare la pietrele prețioase;
  • Lipsa balanței de verificare din magazine sau utilizarea unora fără verificare metrologică;
  • Neacordarea garanției obiectelor din metal prețios comercializate;
  • Lipsa afișării tarifelor de reparații.

 

Continue Reading

Actualitate

Sistem de plată, check-in şi acces la festivalul Neversea 2022

Published

on

Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a patra ediţie Neversea, cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Organizatorii vin acum cu veşti despre accesul în festival şi sistemul de plată şi le recomandă fanilor să aleagă opţiunea de Check-in şi Top-up online pentru a se bucura de acces mai rapid pe The Island of Dreams.

Check-in-ul online poate fi realizat până la eveniment, iar cei care aleg să îl facă la faţa locului trebuie să achite o taxă de 25 de euro la punctul de Ticketing.

Organizatorii atrag atenţia că doar fanii înregistraţi în formularul de Check-in (online sau la locaţie) pot să primească brăţara de festival, în baza unui abonament sau a unui bilet de o zi, cu un cod de bare valid şi a unei cărţi de identitate.

Cei care au achiziţionat mai multe bilete pot efectua Check-in-ul şi pentru prietenii lor. În cazul în care posesorul unui bilet doreşte să îl transfere către o altă persoană, acesta trebuie să selecteze online din contul lui de Check-in opţiunea de Transfer Bilet. Apoi trebuie să completeze datele persoanei care va primi biletul (nume, prenume, email, telefon, localitate) şi să se asigure că biletul generat (pdf) ajunge în posesia noului destinatar.

După realizarea cu succes a Check-in-ului online, participanţii au posibilitatea să-şi creeze propria Puşculită de Festival. Astfel, fiecare participant îşi poate pune bani pe bilet, prin selectarea serviciului de Top-up. Suma încărcată va fi transferată şi activată pe brăţara de festival la orice punct de Credit Point din festival. Această modalitate de încărcare a brăţărilor va fi disponibilă şi în timpul festivalului şi va putea fi accesată direct din aplicaţia mobilă Neversea.

Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă biletul de acces şi actul de identitate, şi documentul care atestă acordul părinţilor. Acesta poate fi descărcat de pe parental-consent-ro NVS.docx, iar organizatorii recomandă să fie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoţiţi de un părinte şi să deţină un bilet valid.

PROGRAM PRE-FESTIVAL PENTRU RIDICAREA BRĂŢĂRILOR

Organizatorii au pregătit şi anul acesta un program pre-festival. Asta înseamnă că fanii care au abonamente General Access îşi pot ridica brăţările de la festival, cu o zi înainte, pe 6 iulie, între 14:00 şi 22:00. În timpul festivalului, intervalul orar pentru ridicarea brăţărilor este între 14:00 şi 05:00.

Cei care au abonamente VIP îşi pot ridica brăţările de la de la festival, cu o zi înainte, pe 6 iulie, între 14:00 şi 22:00. În timpul festivalului, intervalul orar pentru ridicarea brăţărilor este între 14:00 şi 05:00.

Sistemul de plată de la Neversea este oferit prin sprijinul Băncii Raiffeisen şi este integrat cu sistemul de acces, care aduce mai multă siguranţă şi facilitate participanţilor.

Şi în acest an, brăţara de festival este realizată din plastic reciclat – RPET. Organizatorii au pregătit peste 65.000 de brăţări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului, vor exista peste 25 de puncte de încărcare a brăţărilor, iar pentru a se mişca mai rapid, organizatorii recomandă opţiunea de Top-up online.

Cei care doresc să îşi recupereze numerar banii de pe brăţară o pot face de la oricare dintre punctele Credit Point din festival sau la punctul din afara festivalului pâna luni, 11 iulie, ora 18:00, pentru tranzacţii cash. Participanţii care şi-au alimentat brăţările prin opţiunea Top-up online au posibilitatea să solicite restituirea sumelor necheltuite în cuantumul sumei încărcate online. Pentru refund online, fanii trebuie să completeze formularul de retur, disponibil din contul de festival creat iniţial, până la data de 15 iulie, ora 23:59.

În acest an, spaţiile de depozitare pentru participanţi vor fi poziţionate înainte de poarta de acces, la cortul destinat pentru Lockers, pus la dispoziţie tot împreună cu partenerul Raiffeisen Bank. Obiectele interzise sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusive sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice (excepţie cremă de plajă), rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, bannere susţinute de beţe, scaune, lanţuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detaşabile, orice tip de obicete care pot răni.

Este permis accesul cu medicamente însoţite de prescripţie medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia şi în cantitatea maximă recomandată zilnic.

Neversea estel cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Cea de-a patra ediţie are loc între 7 şi 10 iulie în Constanţa.

Sursa foto: Neversea

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222