Connect with us

Administratie/politica

Decizii importante privind modificarea Regulamentului parcărilor la Constanța, în Consiliul Local! Iată care sunt modificările

Published

on

Într-o postare pe pagina de socializare a primarului Vergil Chițac, edilul anunță ce decizii s-au luat în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local. Iată postarea
“Dragi constănțeni, așa cum am promis, am reunit reprezentanții partidelor politice din Consiliul Local, în două întâlniri succesive, pentru a modifica Regulamentul parcărilor publice din Constanța.
Pe scurt, câteva dintre modificările propuse:
– Menținem gratuitatea parcării, în intervalul orar 19:00-09:00, în weekend și de sărbătorile legale;
– Introducem noi abonamente pentru zona 0 și zona 1, abonamente zilnice și săptămânale, la valori mult mai mici decât dacă s-ar plăti tariful orar;
– Introducem abonamente anuale pentru toate zonele.
Nu vom neglija însă vocea dumneavoastră, a tuturor constănțenilor. Înainte de a fi supus aprobării consilierilor locali, forma modificată a regulamentului va fi supusă dezbaterii publice. În câteva zile, proiectul va fi urcat pe site-ul Primăriei Constanța”, a transmis Vergil Chițac.

Actualitate

Parteneriat între Biserica Sfântul Ioan Botezătorul și Primăria Orașului Techirghiol

Published

on

În vara acestui an, între Parohia Sfântul Ioan Botezătorul și Primaria Orașului Techirghiol s-au pus bazele unui parteneriat denumit „PROGRAMUL LOCAL DE SPRIJIN EDUCAŢIONAL”. Acesta își propune să sprijine un număr de 25 de copii din localitate, cu vârstele între 6 și 11 ani, care fac parte din familii defavorizate.

Astfel, din data de 26 septembrie 2022, Parohia pune la dispoziție Casa Praznicală unde copiii, după terminarea orelor de curs, vor servi masa de prânz, iar apoi vor fi ajutați și îndrumați de două cadre didactice și voluntari la rezolvarea temelor pentru a doua zi precum și la alte activități educaționale.

Continue Reading

Administratie/politica

Primăria amenajează o grădină publică! Se verifică dreptul de proprietate și posibilitatea exproprierii

Published

on

Unitatea administrativ teritorială Municipiul Constanta anunță titularii dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate prin Dispoziția nr. 2968/31.08.2022, potrivit H.C.L. nr. 482/2021 modificată și completată prin H.C.L. nr. 322/2022 privind aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local ”Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, Brotăcei – TicTac din municipiul Constanța”, în data de 07.10.2022 la sediul Consiliului Local al municipiului  Constanța, din bdul. Tomis nr. 51, jud. Constanta, iși incepe activitatea Comisia de verificarea a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate, aflate pe raza Municipiului Constanța, constituită in baza Dispoziției nr. 3031/05.09.2022.

Tabelele cu imobilele proprietate privată expropriate in condițiile Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare vor fi aduse la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local al Municipiului Constanța in data de 04.10.2022 și pe pagina proprie de internet.

Până la data începerii activității comisiei, titularii dreptului de proprietate sau al/ai altor drepturi reale sau persoanele care justifică un interes legitim, denumiţi în continuare persoane interesate, vor înregistra la secretariatul Consiliului Local al Municipiului Constanța cererea pentru acordarea despăgubirilor, cuprinzând următoarele elemente:

  1. a) numele şi prenumele persoanei interesate;
  2. b) adresa de domiciliu;
  3. c) documentele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat, în original sau în copie legalizată;
  4. d) opţiunea privind cuantumul despăgubirii.

Continue Reading

Administratie/politica

Liceul din Hârșova, independent energetic! Au fost montate panouri fotovoltaice

Published

on

Ca răspuns la problemele generate de criza energetică fără precedent cu care se confruntă Uniunea Europeană, Primăria Orașului Hârșova vizează din ce în ce mai multe proiecte care să contribuie la producția de energie electrică verde, din surse regenerabile.
Astfel, suntem încântați să anunțăm parteneriatul Primăriei Orașului Hârșova cu Asociația Viitor Plus, prin care au fost montate 28 de panouri fotovoltaice pe clădirea Liceului Teoretic Ioan Cotovu.
Prin această inițiativă, Liceul Teoretic “Ioan Cotovu” va deveni prosumator și își va asigura tot necesarul de energie electrică pentru desfășurarea în bune condiții a activităților specifice.
Autoritatea publică locală va continua să crească eficiența energetică a unităților de învățământ, a clădirilor de locuințe și a instituțiilor publice și în anul 2023! Aceste demersuri, cuplate cu finalizarea parcului fotovoltaic în prima parte a anului viitor, vor asigura independența energetică a orașului Hârșova și reducerea integrală a costurilor aferente iluminatului stradal și consumului de energie al instituțiilor publice.
Primăria Orașului Hârșova va continua să vină în sprijinul cetățenilor și va face tot posibilul pentru a se asigura că această perioadă dificilă nu va avea un impact major asupra vieții hârșovenilor

Continue Reading

Administratie/politica

Polițiști în preajma școlilor, inclusiv seara, la Năvodari

Published

on

Dimineața la începerea orelor, la prânz când se face schimbul de clase și seara la finalizarea orelor îi veți vedea pe domnii polițiști în fața școlilor.
Puteți apela la ei cu încredere, sunt acolo pentru siguranța dvs și a copiilor!
Le-am solicitat domnilor comisar șef Vasilică Ivan, comandantul Poliției Năvodari, și domnului Ivan Anane, director adj. Poliția Locală Năvodari, să asigure echipaje în preajma școlilor la terminarea orelor, nu doar dimineața și la prânz.
Începe să se întunece tot mai dreveme și siguranța copiilor este prioritatea noastră, a transmis primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222