Connect with us

Diverse

Cum să fim mai creativi

Published

on

Creativitatea ne ajută să aducem valoare adăugată în viaţa personală şi profesională. Este adevărat că unii dintre noi sunt nativ mai creativi comparativ cu alţii, însă tot atât de adevărat este că putem dezvolta creativitatea prin exerciţii,lectură şi încercări de creaţie.

  1. Selectează cu atenție informațiile pe care le acumulezi și vezi ce legături poți să realizezi cu lucrurile pe care le cunoști deja.
  2. Fii curios, citește, implică-te în activități noi, fii interesant/ă de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Până la urmă ideile vin prin crearea de conexiuni, iar noi oamenii suntem doar suma experiențelor pe care le avem și pe care alegem să le trăim.
  3. Nu te mulţumi cu puţin, pentru că acesta nu este un mod de gândire ce duce la progres. Este nevoie să crezi că întotdeauna se poate mai bine. În plus, perfectiunea nu există, dar asta nu înseamnă că ne limităm la un mod de gândire şi de acţiune mediocre. Tocmai aici intervine creativitatea. Ea aduce noutate, face diferenţa şi ne ajută să avem o paletă mai largă de alegeri.
  4. Relaxarea este cumva cheia stârnirii creativităţii. Pentru a fi creativi, este nevoie să creăm un mediu în care să putem crea. Relaxarea minţii şi a trupului este un exerciţiu extraordinar, pentru că ne permite să ne eliberăm de energia uzată şi să ne deschidem pentru energia nouă şi pozitivă.
  5. Un alt lucru care ne eliberează în mod cert spiritul creativ este, paradoxal, sportul. Personalități din diverse domenii mărturisesc cât de mult i-a ajutat activitatea fizică în momentele când erau în „pană” de idei, iar specialiștii în neuroștiințe confirmă – sportul chiar ajută!

Sursă Imagine: Gandeste-Pozitiv. ro

Diverse

Măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte crescătorii de animale în perioadele caniculare

Published

on

Având în vedere condiţiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi ridicate, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reaminteşte proprietarilor şi deţinătorilor de animale că au obligaţia de a respecta anumite măsuri specifice care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic.

Prevederi aplicabile fermierilor:

Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare;

– asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ);

– verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;

– verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică;

– în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25şC;

– la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;

– în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existenţa de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;

– dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

Prevederi aplicabile administraţiilor locale:

– administraţiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate;

– consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere;

– să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.

Prevederi aplicabile deţinătorilor de animale de companie:

În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.

O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

Prevederi aplicabile deţinătorilor de cai:

Ca şi în cazul animalelor de crescătorie, caii şi poneii, ţinuţi afară în timpul zilei trebuie să aibă acces la adăpost umbrit şi la surse de apă şi hrană.

Prevederi aplicabile transportatorilor de animale:

– Sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;

– Transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii, sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei;

– Înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului;

– Înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp;

– La temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu 10-20% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică;

– În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;

– Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului astfel încât în orice moment al călătoriei temeperatura să fie cuprinsă între 5°-30°. De asemenea, apa trebuie să fie asigurată permanent.

Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute.

sursa foto: agrotv.ro

Continue Reading

Actualitate

Vestigiile submerse ale anticului TOMIS, vor fi explorate

Published

on

Primăria Municipiului Constanța anunță lansarea proiectului „Vestigii subacvatice”, un proiect dedicat tinerilor, inclus în agenda de activități a programului Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022.

Echipați în costume de scufundare și însoțiți de ghizi, scafandrii arheologi, 300 de tineri vor face scufundări la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri, în zona Cazino Constanța, în perioada 28 iulie – 20 august. Scufundările se vor desfăşura în zilele de: 28, 29, 30 iulie, 3, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 17, 18, 19, 20 august 2021, între orele 09:00 – 18:00. Înainte de începerea turului ghidat, scafandrii arheologi îi vor instrui pe tineri pentru scufundare.

Cei 300 de tinerii care vor participa la program, vor fi aleşi de partenerul proiectului, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța. Aceștia trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani și să nu aibă probleme medicale.

 

 

 

Continue Reading

Diverse

Continuă reabilitarea marcajelor rutiere

Published

on

Continuă programul de reabilitare a marcajelor rutiere din municipiul Constanța. Zilele acestea, echipele administratorului drumului public intervin în mai multe zone din oraș pentru recondiționarea marcajelor rutiere.

În această perioadă, echipele administratorului drumului public retrasează marcajele rutiere pe toate străzile și bulevardele pe care au fost efectuate asfaltări sau acolo unde acestea s-au deteriorat și nu mai erau vizibile. Lucrările se desfășoară noaptea pentru a nu îngreuna traficul rutier.

Pentru a spori vizibilitatea mijloacelor de semnalizare rutieră, au fost aplicate marcaje din material bicomponent la trecerea de pietoni situată pe bulevardul Tomis, în zona Sala Sporturilor.

De asemenea, au fost retrasate marcajele transversale pe strada Nicolae Iorga și pe bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul cuprins între pasajul IPMC și intersecția cu Șoseaua Mangaliei.

Reprezentanții municipalității reamintesc faptul că marcajele rutiere nu pot fi executate imediat după asfaltare, ci după aproximativ trei săptămâni.

Participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi cu viteză redusă în zonele în care se efectuează lucrări.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Diverse

Mangalia va avea un nou cimitir ortodox

Published

on

Municipiul Mangalia va avea un nou cimitir ortodox.  În ultima ședință, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre referitor la Regulamentul Local de Urbanism și Planul Urbanistic Zonal aferente înființării unui nou cimitir ortodox, în localitate.

Acesta va fi amplasat pe strada Oituz, în zona Castelului de apă, la ieșire din Mangalia, spre comuna Albești. Noul amplasament va avea o suprafață totală de aproximativ 4,7 ha, pe care se vor putea amenaja circa 7000 de morminte, conform normelor în vigoare.

”Am depus mari eforturi pentru a răspunde nevoilor comunității, în această direcție. Documentația de urbanism a fost una foarte stufoasă, dar suntem mulțumiți că am trecut de acest prim pas pentru înființarea noului cimitir. În prezent, lucrăm la documentația tehnică și sperăm ca, până la sfârșitul acestui an, să intrăm cu lucrările în teren. În momentul de față, cele două cimitire ortodoxe pe care le administrăm sunt deja supraaglomerate și de aceea vom încerca să finalizăm procedurile legale cât mai curând, pentru a începe amenajarea noului cimitr.”, declară CRISTIAN RADU, primarul Mangaliei

Conform documentației de urbanism, accesul principal se va face din latura de Nord a străzii Oituz, printr-o circulație auto și pietonală. La interior, cimitirul va fi prevăzut cu alei de circulație pietonală, principale și secundare. Totodată, va fi dotat cu mobilier urban și iluminat ambiental. De asemenea, noua locație va avea o parcare de peste 100 de locuri, iar în perimetrul apropiat pot fi edificate construcții anexe, de tipul serviciilor funerare, spații tehnice, etc.

sursa foto: Primăria Mangalia

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222