Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că în jur de 65.000 de persoane mor anual din cauza unei expuneri prelungite la soare care determină dezvoltarea cancerului de piele. Melanomul este forma cea mai agresivă a cancerului de piele. De aceea trebuie să luați măsurile de precauţie în special pe perioada verii şi să fiți atenți la eventualele leziuni care pot să apară pe piele sau la modificările pe care le pot suferi aluniţele. Iar dacă aveți în familie cazuri de melanom malign este recomandat să consultaţi medicul dermatolog măcar o dată pe an.
„Pielea nu uită nicio rază de soare, deci expunerea la raze ultraviolete trebuie privită cumulativ”, ne atenţionează medicii.
Soarele te taxează, dar poţi beneficia din plin de acţiunea binefăcătoare a ultravioletelor, dacă respecţi sfaturile medicilor dermatologi.
Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, mai ales când ne strică distracţia estivală – aceasta pare să fie deviza românilor care ajung la mare, piscine sau ştranduri şi aleg să se bronzeze la cele mai periculoase ore cu putinţă, între orele 11:00 şi 17:00. Dovada: numărul tot mai mare de cancere de piele.
Iată cinci sfaturi pentru cei care au exagerat cu statul la soare în această vară.
- Nu neglijaţi arsurile solare
- Monitorizaţi cu atenţie zonele expuse frecvent la lumina solară
- Nu vă mai bazaţi niciodată doar pe cremele cu factor de protecţie, dacă aveţi aluniţe
- Nu neglijaţi alte semne ale expunerii exagerate la soare – „Nu doar aluniţele trebuie atent monitorizate. Radiaţiile ultraviolete pot provocă leziuni cutanate numite keratoze actinice, pete roz, roşii, aspre şi descuamate. Acestea se pot transforma în timp în carcinoame spinocelulare, forme de cancer cutanat care au şanse mari de vindecare dacă sunt diagnosticate şi tratate la timp”.
- Mergeţi cu toată familia la dermatolog, dacă aluniţele sunt o „moştenire”. „Statisticile spun că riscul de apariţie a unui melanom este de 1.000 de ori mai mare în familiile în care a existat o astfel de afecţiune.
Sfaturi de la dermatologi despre loţiunile de plajă
Nu le folosiţi mai mult de un an şi alegeţi-le pe cele speciale dacă aveţi pielea sensibilă!
Crema protectoare nu trebuie folosită doar atunci când ne expunem la soare în scopul bronzării ci şi atunci când petrecem tot mai mult timp în aer liber chiar şi în zilele înnorate.
Loţiunea protectoare trebuie să aibă specificat „spectru larg” – protecţie împotriva UVA şi UVB !
La plajă folosim ulei de măsline, bere pentru un bronz accelerat? Societatea română de dermatologie a fost prezentă în această vară pe plajele de pe litoral tocmai pentru a ne ajuta să ne protejăm de razele soarelui. Psoriazisul este una dintre cele mai frecvente boli de piele şi afectează 2% dintre români, susţin medicii dermatologi. Pe lângă faptul că produce leziuni la nivelul pielii, al unghiilor şi al părului, psoriazisul poate afecta grav şi articulaţiile. De aici pot apărea afecţiuni articulare, precum artrita reumatoidă şi reumatismul articular, dar şi cea mai gravă complicaţie a psoriazisului: artropatia psoriazică. Există o serie de factori care pot provoca apariţia bolii sau agravarea acesteia, precum stresul psihic puternic, traumatismele fizice (arsuri, intervenţii chirurgicale), fumatul, alcoolul, anumite medicamente, infecţiile cu streptococ beta-hemolitic (amigdalite), dezechilibrele hormonale. Netratată, această afecţiune poate genera complicaţii de tipul bolilor inflamatorii care duc la invaliditate.