Connect with us

Administratie/politica

CT BUS ar putea asigura transportul și în Năvodari, Cumpăna, Mihail Kogălniceanu și Ovidiu

Published

on

La invitația primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, edilii din Năvodari, Cumpăna și Mihail Kogălniceanu s-au întâlnit pentru a pune bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Constanța, sub forma unei structuri de cooperare a autorităților publice locale din regiune.

“În urmă cu 5 ani aveam o regie de transport falimentară (RATC), iar astăzi avem o companie puternică a municipiului Constanța (CT BUS SA) care poate deveni unul dintre cei mai eficienți operatori regionali de transport din România. Vom face niște pași procedurali pentru înființarea asociației, iar în paralel va trebui să lucrăm pe mai multe planuri: vom înființa un grup de lucru, specialiștii trebuie să analizeze care sunt rutele, noi vom porni un proces de consultare la nivelul fiecărei localități în parte, iar juriștii să avanseze cu pașii legali. Avem deja capete de linie pe care le putem extinde către localitățile pe care le reprezentați din zona urbană funcțională. Alături de noi, chiar dacă nu a putut fi astăzi prezent, se află și primarul orașului Ovidiu, George Scupra. Sper ca toate consiliile locale să înțeleagă demersul pe care îl facem acum și să meargă pe același drum al progresului.”, declară DECEBAL FĂGĂDĂU, primarul municipiului Constanța

Asociația nu își propune să interfereze cu mediul concurențial și nici să înlocuiască transportul privat. Ceea ce propune este o alternativă de calitate, previzibilă, predictibilă, după niște standarde pe care locuitorii municipiului Constanța deja le cunosc.

“Dorim să aducem pentru locuitorii noștri un transport în condiții civilizate, cât mai repede, iar aceasta este singura soluție corectă. Am cerut de ani de zile această formă de asociere, care este perfect legală atât potrivit legislației naționale, cât și a celei europene”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna

Decebal Făgădău a precizat că, după finalizarea acestei prime etape, discuțiile vor continua și cu reprezentanții localităților Agigea și Valu lui Traian.

“Salut ideea de a constitui ADI Transport Constanța! Este o dorință și o cerință totodată de-a lungul a 30 de ani din partea fiecărui năvodărean, pentru că foarte mulți locuitori lucrează în municipiul Constanța. Ambele orașe au nevoie de linia 23!”, declară FLORIN CHELARU, primarul orașului Năvodari

Flota CT BUS este compusă momentan din 104 autobuze Euro6 noi, cu dotări la cele mai înalte standarde. La acestea se vor adăuga 41 de autobuze electrice care sunt într-o procedură de achiziție la Ministerul Dezvoltării. De asemenea, a fost finalizată procedura de achiziție pentru 18 mini autobuze.

“Sunt bucuroasă pentru că Mihail Kogălniceanu face parte din această primă etapă a înființării Asociației. Este nevoie de modernizarea condițiilor de transport. Noi avem o problemă cu transportatorii privați în sensul programului, pentru că avem locuitori ai comunei care lucrează în Constanța și vin acasă la ore destul de târzii”, declară ANCUȚA BELU, primarul comunei Mihai Kogălniceanu

Demersul primarului Constanței de a propune constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Constanța are ca scop îmbunătăţirea mobilităţii integrate prin administrarea coordonată şi finanţarea corespunzătoare a serviciilor publice de transport pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.

“Am instalat echipamente de monitorizare GPS pe toate autobuzele, avem un dispecerat ultramodern și am implementat o aplicație care urmărește modul în care se desfășoară activitatea. Avem informații utile din fiecare autobuz și o mulțime de rapoarte care ne ajută să ne îmbunătățim permanent serviciile.”, declară BOGDAN NIȚĂ, directorul CT BUS

Astfel, în perioada următoare vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca acest proiect să prindă contur cât mai curând.

sursa foto: Primăria Constanța

Administratie/politica

Noi măsuri pentru județul Constanța

Published

on

Localitatea Negru Vodă trece peste indicele de 1.5/1.000 locuitori. Aceasta este constatarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care a fost convocat din nou pentru a vota două noi hotărâri. Hotărârea nr. 46 prevede constatarea încadrării localității Negru Vodă în rata de incidență cuprinsă între 1.5/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori. Astfel, în urma depășirii ratei incidenției cumulate a cazurilor COVID-19, în ultimele 14 zile, s-a aprobat ca Primăria Orașului Negru Vodă să întreprindă demersuri pentru respectarea pe teritoriul localității a măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului. Printre măsurile impuse se numără purtarea măștii de protecție în spații aglomerate, restaurante și cafenele cu activitate redusă la 30% din capacitate. Măsurile sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând a fi reevaluate.

Din datele colectate de DSP Constanța în ultimele 14 zile, localitatea Negru Vodă a atins o rată de incidență de 2.03, ca urmare a infectării unui total de 12 persoane, dintr-o populație de 5.923 de oameni.

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai votat și hotărârea nr. 45 ce prevede modificarea scenariilor de funcționare pentru două unități de învățământ din județul Constanța. Astfel, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 3, în scenariul 2, în ceea ce privește Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” Constanța (o clasă a X-a) și Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla (o clasă a VIII-a). Măsurile au fost luate ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CSJU scenariul 3 de funcționare.

Modificarea scenariului de funcționare a fost avizată, în prealabil, atât de ISJ Constanța, cât și de DSP Constanța.

Continue Reading

Actualitate

PNL Constanța a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare

Published

on

Partidul Național Liberal Constanța a depus la Biroul Electoral Județean lista cu candidații partidului de la malul mării pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Lista pentru Senat este deschisă de Septimiu Bourceanu, iar în fruntea listei pentru Camera Deputaților este Bogdan Huțucă. Iată ce au declarat aceștia la ieșirea de la Biroul Electoral Județean.

“Astăzi, venim în fața constănțenilor cu o echipă câștigătoare, iar munca acestei echipe a contribuit la trei victorii consecutive ale liberalilor în alegeri. O parte din această echipă câștigătoare, astăzi conduce primăriile din județul Constanța, conduce Consiliul Județean, va conduce instituții și autorități publice și va reprezenta constănțenii în Parlamentul României.”, a declarat BOGDAN HUȚUCĂ, candidat PNL Constanța la Camera Deputaților

“Îmi doresc să activez în comisia de sănătate, pentru că acolo, în baza experienței mele de conducere a unităților sanitare, atât publice, cât și private, doresc să îmi aduc aportul pentru îmbunătățirea legislației în vigoare. Pentru acest lucru voi menține contactul cu oamenii care lucrează în sistem, cu toate instituțiile care activează în sistemul sanitar , cât și cu colegii din Parlament, pentru a putea îmbunătăți legislația.”, a declarat SEPTIMIU BOURCEANU, candidat PNL Constanța la Senat

“Rămân aceeași persoană plină de energie pe care ați cunoscut-o în ultimele nouă luni, când am îndeplinit mandatul de prefect al județului Constanța. Înainte de a îndeplini acest mandat, aveam atenția îndreptată spre domeniul energiei. Județul Constanța este campionul producției de energie din România, avem Centrala Nucleară de la Cernavodă, cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei, apoi nu putem să trecem cu vederea investițiile din Marea Neagră, gazele offshore, precum și memorandumul semnat săptămâna trecută alături de partenerii strategici ai României pentru construirea reactoarelor trei și patru. Cu această energie merg în Parlamentul României, pentru a pune în valoare tot potențialul economic al județului Constanța.”, a declarat GEORGE NICULESCU, candidat PNL Constanța la Senat

 

Continue Reading

Administratie/politica

Proiectul ITI continuă la Tulcea

Published

on

Cu peste 1000 de proiecte finanţate, dintre care aproximativ 900 în mediul privat, a căror valoare depăşeşte un miliard de euro, Mecanismul ITI Delta Dunării intră într-o nouă etapă – exerciţiul financiar 2021-2027.

”Ceea ce pot să vă spun în momentul de față este că ITI va avea continuitate la Tulcea, acest lucru este sigur pentru că s-a discutat la toate nivelurile.

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării face parte la ora actuală din toate grupurile constituite la nivel naţional în care se discută viitoarele ghiduri de finanţare. Este important acest lucru pentru că putem să ne spunem și noi punctul de vedere cu referire la condiţionalităţile din zona noastră.

Avem consultări permanente cu potenţialii beneficiari din teritoriul ITI, s-a și făcut un prim draft în urmă cu șase luni pentru solicitare de fonduri, dar dați-mi voie să nu vă spun exact care sunt sumele pentru că încă sunt discuții majore din punct de vedere al acțiunilor care vor fi implementate în viitoarea strategie”, a declarat Ilie Petre.

Fără existenţa ITI, comunităţi din judeţul Tulcea nu ar fi accesat niciodată proiecte cu finanţare europeană

Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a ţinut totodată să evidenţieze rolul major al mecanismului ITI în dezvoltarea teritoriului acoperit.

“Să facem o comparaţie simplă. Exercițiul financiar 2007-2013 a însemnat pentru Tulcea undeva la 80 de proiecte finanțate la nivelul celor două programe importante – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional Regional. Astăzi pe cele două programe avem 1030 de proiecte. Mecanismul ITI face diferenţa la nivelul judeţului nostru.

Sunt comunităţi în judeţul Tulcea care nu ar fi accesat niciodată proiecte cu finanţare europeană pentru că nu ar fi îndeplinit punctajul. Existenţa acestui mecanism ITI a dat posibilitatea ca acum în aceste comunităţi să se dezvolte proiecte cu bani europeni.”, completează ILIE PETRE,  preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării

Sursa foto: ITI Delta Dunării

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta