Connect with us

Actualitate

Creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mare, ocrotitoarea marinarilor

Published

on

Creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.

Gradul înalt de cinstire acordată Maicii Domnului în cultul ortodox se vede şi prin numărul mare al sărbătorilor închinate prăznuirii ei. Pe când sfinţii ceilalţi sunt, de regulă, pomeniţi o singură dată pe an, şi anume în ziua adormirii lor, Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în chip special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veşnice, ci şi naşterea, dar şi  unele minuni săvârşite prin puterea ei, după plecarea din viaţa aceasta.

Sfânta Maria, simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii pământeşti, s-a aşezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinţii Apostoli, care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii cunoscute în vremea aceea pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Dintre Sfinţii Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după trei zile, adică tocmai după înmormântarea Sfintei. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Fiindu-le milă de el, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, mormântul era gol. Au cunoscut astfel că Maica Domnului se înălţase la ceruri.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.

Obiceiuri şi tradiţii

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un  “ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

În data de 15 îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.

De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului.  O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

Actualitate

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale sărbătorește 125 de ani de existență

Published

on

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” organizează vineri, 7 octombrie, începând cu ora 10:00, ceremonia militară prin care instituția sărbătorește 125 de ani de existență. Școala de învățământ postliceal militar de marină, unică din punct de vedere al profilului în peisajul educațional din România, este continuatoarea tradițiilor Școlii de submecanici și submaeștri de marină, înființată prin Înaltul Decret nr. 3110 din 08 octombrie 1897, semnat de Regele Carol I.

În cadrul festivității, la care va lua parte locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, școala va fi distinsă cu Emblema de Onoare a Armatei României. De asemenea, Monetăria Statului aduce un omagiu prestigiului instituției, prin lansarea unei medalii aniversare „125 de ani de la înființarea Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale «Amiral Ion Murgescu»”, inclusă în Programul Medalistic al anului 2022, secțiunea Aniversări: Personalități și evenimente istorice.

Stabilită inițial la Galați, actuala Școală Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și-a găsit adevărată casă, la malul mării, la Constanța, de mai bine de 120 de ani. Tot de atunci, instituția de învățământ a devenit rampa de lansare în carieră pentru exponenții uneia dintre categoriile de personal esențiale ale Forțelor Navale Române, maiștrii militari de marină – specialiștii în tehnică și echipamente de luptă de la bordul navelor militare. În decursul istoriei sale, școala a pregătit circa 9.000 de cadre militare cu studii medii care au deservit Forțele Navale Române, marina comercială, precum și alte structuri din sistemul național de siguranță, apărare și ordine publică.

Anul acesta, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale aniversează și 30 de ani de când poartă numele primului amiral al Marinei Militare Române, viceamiralul Ioan Murgescu. În 1896, amiralul Ioan Murgescu se afla la comanda Marinei Militare Regale, postură care i-a permis să facă toate demersurile necesare pentru înființarea unei școli care să pregătească „maeștri șefi de specialitate” care să deservească necesitățile tehnice de la bordul navelor de război. Inițiativa viceamiralului Ioan Murgescu s-a dovedit cât se poate de oportună, fapt vizibil și prin aceea că utilitatea acestei instituții de învățământ militar postliceal se păstrează până în prezent.

Astăzi, la 125 de ani, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale pregătește maiștri militari de marină în nouă specialități și se bucură de garanția calității oferită de acreditarea primită din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). Durata studiilor este de doi ani, iar la finalul perioadei de pregătire, absolvenții sunt avansați la gradul de maistru militar clasa a V-a, obțin un certificat de calificare profesională nivel 5 și sunt repartizați, în funcție de specialitatea aleasă și de rezultatele obținute la examenul de absolvire, pe funcții în cadrul unităților Forțelor Navale Române sau ale partenerilor beneficiari, după caz.

Continue Reading

Actualitate

Parteneriat între Biserica Sfântul Ioan Botezătorul și Primăria Orașului Techirghiol

Published

on

În vara acestui an, între Parohia Sfântul Ioan Botezătorul și Primaria Orașului Techirghiol s-au pus bazele unui parteneriat denumit „PROGRAMUL LOCAL DE SPRIJIN EDUCAŢIONAL”. Acesta își propune să sprijine un număr de 25 de copii din localitate, cu vârstele între 6 și 11 ani, care fac parte din familii defavorizate.

Astfel, din data de 26 septembrie 2022, Parohia pune la dispoziție Casa Praznicală unde copiii, după terminarea orelor de curs, vor servi masa de prânz, iar apoi vor fi ajutați și îndrumați de două cadre didactice și voluntari la rezolvarea temelor pentru a doua zi precum și la alte activități educaționale.

Continue Reading

Actualitate

Proiectul de la Năvodari, „Cald în casa ta”, un real succes

Published

on

Un număr considerabil de locuitori ai orașului Năvodari s-au înscris în programul derulat de administrația publică locală denumit „Cald în casa ta”, program ce oferă sprijin  populației vulnerabile din orașul Năvodari, prin care, persoanele care la data de 30 aprilie erau branșate la sistemul centralizat de termoficare vor primi un ajutor financiar nerambursabil de 4.000 de lei.

Conform datelor furnizate de Direcția de Asistență Socială, 158 de persoane au solicitat până în prezent ajutorul financiar nerambursabil de 4.000 prin programul “Cald în casa ta”.

Elena Aftene, purtător de cuvânt Primăria Năvodari „Titularii cererilor cărora le-au fost finalizate anchetele sociale și le-au fost comunicate dispozițiile primarului de acordare a ajutorului financiar vor primi sumele de bani începând de miercuri, 5 octombrie, astfel: în numerar, la Casieria Centrală – Direcția Economică (Str. Sănătății, nr. 2), după ora 13.00! Rugăm titularii dispoziților să prezinte cartea de identitate în original! în cont bancar, în funcție de opțiunea exprimată la momentul depunerii cererii. În continuare, familiile și persoanele singure care îndeplinesc cumulat condițiile prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 246/19.08.2022 pot depune cererile și documentele necesare pentru acordarea ajutorului de 4.000 de lei.”

Ajutorul financiar de 4.000 de lei se acordă o singură dată familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc cumulat criteriile, pentru locuința de domiciliu și ale căror venituri lunare nete pe membru de familie sunt de până la 1.500 de lei, respectiv persoanelor singure cu un venit lunar de până la 2.053 de lei și care nu dețin bunuri care conduc la excluderea acordării ajutorului de urgență.

Persoanele care doresc să se înscrie în programul „Cald în casa ta” trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate, respectiv să fie persoane fizice cu domiciliul sau reședința în orașul Năvodari, să aibă calitatea de proprietar sau coproprietar al apartamentului sau locuinței de domiciliu pentru care este solicitat sprijinul financiar.

De asemenea nu trebuie să fi înregistrat datorii la SC Termica Distribuție Năvodari. Un alt criteriu de eligibilitate care trebuie îndeplinit este ca persoana ce solicită înscrierea în programul „Cald în casa ta” să fi folosit pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2021/2022 energie termică în sistem centralizat și ale căror apartamente sunt debranșate de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică la data de 30.04.2022.

Informații suplimentare în ceea ce privește documentele necesare și formularele de înscriere în cadrul programului „Cald în casa ta” se pot obține accesând site-ul official al primăriei Năvodari.

Continue Reading

Actualitate

Oasele moi, un adevărat inamic al corpului!

Published

on

Un procent din ce în ce mai mare al populației se confruntă cu boala oasele moi (denumire populară), adică demineralizarea oaselor. 

Demineralizarea osoasă sau osteomalacia este o afecțiune caracterizată prin pierderea densității osoase, în urma absorbției slabe a calciului, fosforului, vitaminei D. La copii, demineralizarea osoasă este cunoscută sub numele de rahitism, însă cele mai multe persoane afectate au vârsta peste 50 ani.

Cauzele demineralizării osoase

Demineralizarea osoasă are ca și cauză principală carența de vitamina D, responsabilă de absorbția calciului în oase și, implicit, de dezvoltarea și menținerea sistemului osos sănătos.

Deficitul de vitamina D în organism are mai multe cauze, pornind de la o dietă dezechilibrată, expunerea insuficientă la soare, mai ales în lunile de toamnă și iarnă, boala celiacă (intoleranța la gluten), pancreatita cronică.

Simptome

În faza incipientă, simptomele sunt de cele mai multe ori insesizabile, însă, pe măsură ce boala evoluează, apar durerile osoase, slăbiciunea musculată, fragilitatea osoasă, oboseala cronică. De asemenea, apare un disconfort în zona lombară și a șoldurilor. Mersul este afectat, iar riscul fracturilor devine foarte ridicat.

Cum ne păstrăm oasele sănătoase

Abordarea unui stil de viață sănătos care presupune mișcare și alimentație echilibrată, sunt elemente cheie în combaterea efectelor demineralizării osoase. De asemenea, susținerea organismului prin asigurarea de vitamine și minerale pentru a se regenera este necesară, de aceea Herbagetica îți aduce o întreagă gamă pentru refacere, prevenție și susținere a corpului în cazul demineralizării osoase.

 

Vitamina D3 3000UI 100% naturală Herbagetica are o formulă superioară care livrează suportul complet pentru sănătatea sistemului osos. Sursa naturală de obținere a Vitaminei D3, lanolina, asigură o absorbție ridicată a produsului în organism și o eficiență garantată.

Formula complexă Calciu + D3 + Vit K2 Herbagetica contribuie la denisitatea osoasî optimă și la sănătatea sistemului osteoarticular.  Proveniența naturală a Calciului Organic, obținut din alge marine calcaroase, și a celor două vitamine D3 și K2, asigură absorbția ridicată și eficacitatea terapeutică a produsului.

Super Complex Herbagetica, formula de vitamine și minerale din surse naturale, conferă o absorbție ridicată, fiind un excelent adjuvant în: întărirea sistemului osos, procese degenerative, asimilarea calciului.

Complexul Natural D3+K2+Ca+Mg Herbagetica are o formulă unică, avansată, dedicată pentru fortificarea sistemului osos prin absorbția ridicată de Calciu, atunci când expunerea la lumina solară directă este scăzută. Este un excelent adjuvant în afecțiuni ale sistemelor osteo-articular sau muscular: rahitism, osteoporoză, osteomalacie, decalcifiere, scăderea densității osoase, fracturi etc.

Alege și tu suplimentele 100% naturale Herbagetica, ajutorul de nădejde în cazul bolii demineralizării oaselor. Ai grijă de întreg organismul, începând rutina zilnică de sănătate chiar azi!

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222