Connect with us

Actualitate

Copşa Mică – oraşul care îşi sărbătoreşte Ionii

Published

on

De 15 ani, primăria oraşului Copşa Mică organizează Sărbătoarea Ionilor, dedicată tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.

Conform tradiţiei, ca în fiecare an, la eveniment se vor reuni cetăţenii care îşi serbează numele sfânt împreună cu familiile, prietenii şi cunoştinţele, la un pahar de vin fiert, o cană de ceai şi o felie de cozonac. Nu vor lipsi de la această sărbătoare nici oficialităţile oraşului, preoţii, membrii Sfatului Bătrânilor , poliţiştii locali, pompierii voluntari ai oraşului.

Focul de tabără, specific acestui eveniment, va fi aprins la ora 18:15 de unul dintre Ionii serbaţi, desemnat de Sfatul Bătrânilor ca reprezentatul de onoare al sărbătoriţilor din acest an, după care toţi invitaţii vor cânta în jurul focului tradiţionalul ,,La Mulţi Ani!”.

Despre Copşa Mică

Copşa Mică este atestata din punct de vedere istoric în anul 1700. Cu toate acestea, o primă atestare documentară datează din secolul al XV-lea. Aşezarea medievală apare, în ordine cronologică, sub denumirile:

  • Parva Kabaz – 1402;
  • Kopps Minor – 1415;
  • Kyss Kappyss – 1429;
  • Magzar Kapus – 1733;
  • Kopse – 1750;
  • Klein Kopische – Copşa Mică – 1850.

Satele din jurul Copşei: Axente Sever, Târnava, Târnăvioara, Valea Viilor, aparţineau Fundusregius   organizat administrativ în scaunul Mediaş. În secolul XIV acest scaun obţine autonomie faţă de regatul Ungariei, autonomie întărită de Mateas Rex în 1476 printr-o diplomă numită Universitas Saxonum. Documentele vremii atestă că aici nu au existat ţărani aserviti, ci liberi. Această libertate trebuia răsplătită prin asigurarea pazei drumului comercial dintre Alba Iulia – Dumbrăveni – Sighişoara care era o arteră principală din estul Transilvaniei.

Sursa: Primăria Copşa Mică

Actualitate

O nouă misiune NATO pentru militarii din Forțele Navale

Published

on

Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” se va integra în Gruparea Navală Permanentă NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care va opera în Marea Neagră, în perioada 29 octombrie – 18 noiembrie. Nava militară românească a plecat miercuri, 28 octombrie, din portul militar Constanța și urmează să participe la misiuni de asigurare a securității colective a NATO, pe flancul estic al Alianței.

Gruparea navală NATO din care face parte dragorul „Lupu Dinescu” este condusă de nava de sprijin logistic „Aliakmon” (Grecia) și mai are în compunere vânătoarele de mine „Alghero” (Italia), „Duero” și „Orion” (Spania). Misiunile grupării SNMCMG-2 în Marea Neagră vizează creșterea gradului de interoperabilitate între forțele navale participante, în domeniul luptei contra minelor marine. Navele au planificate escale în porturile Burgas (Bulgaria) și Kherson (Ucraina), dar vor participa și la exercițiul multinațional MCM „Poseidon 20”, organizat de partenerii bulgari.

Dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu” este comandat de locotenent-comandorul Ionuț Diaconu și are la bord un echipaj format din 72 de militari.

 

Continue Reading

Actualitate

Avantajele și vulnerabilitățile tehnologiei 5G

Published

on

Navy League of the United States – Consiliul România, împreună cu președintele regiunii Europa al US Navy League, Teodor Patrichi, organizează vineri, 30 octombrie 2020, evenimentul „5G – Avantaje și Vulnerabilități”. Evenimentul se va desfășura în curtea hotelului Picadilly, din Mamaia, începând cu ora 10:00.

,,Cea de-a cincea generație de comunicații celulare fără fir, 5G, continuă să se dezvolte în 2020 cu peste 105 rețele desfășurate în întreaga lume. Asigurarea rezilienței rețelelor 5G este esențială pentru societatea noastră, deoarece această tehnologie nu va avea doar un impact asupra comunicațiilor digitale, ci și asupra sectoarelor critice precum energia, transportul, serviciile bancare și sănătatea, precum și asupra sistemelor de control industrial. Rețelele 5G vor transporta informații sensibile și vor sprijini sistemele de siguranță care vor ajunge să se bazeze pe ele.

Actorii de pe piață sunt în mare parte responsabili pentru implementarea sigură a 5G. Munca colectivă și implementarea coordonată a măsurilor adecvate sunt fundamentale pentru a se asigura că întreprinderile și cetățenii din UE pot utiliza pe deplin toate avantajele noii tehnologii într-un mod sigur.

Atunci când rețelele 5G sunt cuplate cu software nou, cum ar fi serviciile de inteligență artificială și hardware nou, cum ar fi roboți și drone, posibilitățile pentru generarea de venituri noi se vor extinde și mai mult. Serviciile 5G vor spori o varietate de cazuri de utilizare a orașelor inteligente, inclusiv educație, asistență medicală și energie.”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Teodor Patrichi, președintele regiunii Europa al US Navy League.

Conferința 5G acoperă, în cadrul celor două sesiuni, rolul în creștere al comunicațiilor fără fir, impactul 5G și modul în care va evolua în următorul deceniu.

 

Continue Reading

Actualitate

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța atenționează

Published

on

Din cauza condițiilor de ceață din cursul dimineții, accesul pe rampele din complexul de sporturi extreme Gravity Park, administrat de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, este interzis. Măsura va fi valabilă până când condițiile vor permite desfășurarea sporturilor extreme în interiorul complexului.

Precizăm că, potrivit regulamentului de funcționare al Gravity Park, accesul sportivilor pe rampele umede nu este permis. RAEDPP Constanța mulțumește constănțenilor pentru înțelegere.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta