Connect with us

Actualitate

Constănţenii vor avea, din nou, apă caldă

Published

on

“Municipiul Constanţa, Primăria şi Consiliul Local nu au nicun fel de vină în acest scandal”. Asta a declarat primarul oraşului, Decebal Făgădău după şedinţa de Consiliu Local de îndată, organizată pentru a debloca situaţia dintre CET şi RADET, care a dus la oprirea furnizării apei calde, timp de mai multe zile în Constanţa, situaţie fără precedent în oraşul nostru.

„Din banii noştri vom plăti în avans subvenţia pentru căldură pentru sezonul rece 2018-2019 . Acest lucru ne costă peste 55 de milioane  de lei. O parte din bani se regăsesc în bugetul anului 2018, o parte în bugetul anului 2019. Cu alte cuvinte, începem anul viitor deja cu nişte bani alocaţi pentru a trece această iarnă. În situaţia în care toate preţurile se majorează, am propus Consiliului Local şi a aprobat o reducere a preţului per gicacalorie”, a declarat primarul Constanţei, Decebal Făgădău.  

Primarul a spus că dacă până acum, de la începutul mandatului său, gicacaloria la Constanţa a fost 250 de lei, începând din 1 octombrie,  aceasta costă 225 lei, preţul fiind redus cu zece la sută. Având în vedere că hotărârea luată în Consiliul Local reprezintă o soluţie pe termen scurt şi mediu, Decebal Făgădău a transmis un mesaj conducerii CET Constanţa.

„Municipiul Constanţa a făcut tot ce ţine de el, atât Consiliul Local cât şi Primarul să vă asigure banii de funcţionare. Porniţi cât mai repede instalaţiile şi daţi cât mai repede drumul apei calde în Constanţa. Constănţenii nu trebuie să sufere, constănţenii, adică cei care vă plătesc cotizaţiile”, a mai spus primarul Constanţei, Decebal Făgădău.  

Nu în ultimul rând, în cadrul şedinţei s-a stabilit ca până la 31 octombrie să găsească o soluţie pentru sistemul de termoficare, iar în cazul în care se rezolvă problema datoriilor, Făgădău a spus că Primăria este dispusă să preia CET-ul. Edilul a mai anunţat că miercuri, la ora 17.00, va avea o întâlnire la Bucureşti, cu miniştrii Finanţelor şi Energiei, cu reprezentanţii ANAF, CET şi RADET.

 

Actualitate

La bordul vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, echipajul a sărbătorit Ziua Națională a României

Published

on

Echipajul vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a sărbătorit Ziua Națională a României în portul militar Malaga din Spania. Cu această ocazie, militarii au desfășurat ceremonia de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz.

Comandantul marșului, comandorul Marian Ioan, a dat citire mesajelor Ministrului Apărării Naționale și Șefului Statului Major al Apărării, transmise cu prilejul Zilei Naționale. Totodată, marinarii militari români au primit aprecierea pentru profesionalismul de care dau dovadă în îndeplinirea atribuțiilor și pentru efortul depus în cadrul marșului spre portul militar Constanța.

La invitația comandantului Comandamentului Naval din Malaga, comandor Pablo Ramon Murga Gomez, delegația română formată din comandorul Marian Ioan, căpitan-comandorul Ionuț Diaconu și locotenent-comandorul Denis Giubernea, comandantul navei, au vizitat sediul comandamentului și s-au întâlnit cu reprezentanții acestuia.

Vânătorul de mine M 270 urmează să sosească în portul militar Constanța în a doua jumătate a lunii decembrie.

Continue Reading

Actualitate

Restricții de trafic pe un tronson al bulevardului 1 Decembrie 1918

Published

on

Lucrările de asfaltare a carosabilului vor fi reluate pe bulevardul 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada.

Se va asfalta intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul Ferdinand și vor fi finalizate lucrările pe sensul de mers către stațiunea Mamaia. Pentru ca lucrările de asfaltare să se deruleze în condiții de maximă siguranță, traficul rutier va fi restricționat total pe bulevardului 1 Decembrie 1918, între bulevardul I.C. Brătianu și strada Theodor Burada. De asemenea, pe timpul execuției lucrărilor de asfaltare, va fi închis accesul din bulevardul Ferdinand.

Pe durata lucrărilor, traseul autobuzelor care circulă pe bulevard Ferdinand, între Gară și bulevardul 1 Decembrie 1918, va fi deviat. Astfel, autobuzele liniilor 100, 100C, 2-43, 5-40, 43M, 43C și 101 nu vor mai parcurge bulevardul 1 Decembrie 1918, în sectorul cuprins între strada Theodor Burada și bd. I.C. Brătianu. De asemenea, autobuzele nu vor putea intra în acel sector nici dinspre bulevardul Ferdinand. Prin urmare, traseele se vor parcurge temporar pe sensul strada Theodor Burada-bulevardul I.C. Bratianu în ambele sensuri. Totodată, autobuzele liniei 5B, pe sensul de mers spre Gară, nu vor mai ocoli parcul din zonă și vor vira la stânga în fața Gării, de la intersecția semaforizată bulevardul 1 Mai cu strada Theodor Burada.

„Rugăm participanții la trafic să evite acest sector de drum în măsura posibilităților, folosind rute alternative. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru disconfortul creat. Facem din nou apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Se aprinde iluminatul festiv la Ovidiu

Published

on

Toți copiii, părinții și bunicii sunt invitați pe data de 5 decembrie, ora 16:30, la Ovidiu pentru a aprinde iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă.

De asemenea, toți cei prezenți la Ovidiu îl vor întâmpina, în acorduri de colinde, pe Moș Crăciun, în casa special amenajată pentru cei mici!

Iată care este programul:

  • 05 decembrie, ora 16:30 – aprinderea bradului și a iluminatului festiv în parcul Poet Ovidiu – primărie, în acorduri de colinde;
  • 05 decembrie – 22 decembrie ( zilnic, între orele 16:00 – 20:00) întalnire și poze gratuite cu Moș Crăciun ( sediul primăriei, la parter,  în sala de oficiere a cununiilor civile).

 

Continue Reading

Actualitate

Mandate puse în aplicare de polițiști

Published

on

La data de 29 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au identificat un bărbat, de 39 de ani, pe numele căruia instanța de judecată a emis mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

La data de 29 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 44 de ani, pe numele căruia instanța de judecată a emis mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 1 lună de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

La data de 30 noiembrie, în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu  au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu  au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 03.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție  au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Medgidiei, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac  au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe D.J. 226, în comuna Corbu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului  Medgidia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Independenței s-a produs un accident rutier (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 45 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un vehicul parcat. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La data de 29 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 4 și 5 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 la Legea 61/1991 și 1 la O.U.G 195/2002, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

La data de 29 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, au desfășurat o acțiune de prevenire a consumului de droguri și a agresiunilor sexuale, la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu Constanța.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222