Connect with us

Actualitate

Constanța, în scenariul roșu

Published

on

În județul Constanța s-au înregistrat în ultimele 24 de ore conform raportării transmise de către Grupul de Comunicare Strategică 270 noi cazuri de COVID-19. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 48 persoane de pe teritoriul județului nostru au fost reconfirmate pozitiv. Totalul persoanelor infectate cu Sars-Cov-2 de la începutul pandemiei la care a ajuns Constanța acum este de 33.695.

Conform Direcției de Sănătate Publică Constanța incidența înregistrată în data de 11 martie pentru județul nostru este de 2.27 per 1.000 de locuitori, fiind în creștere, iar incidența pentru municipiu a ajuns la pragul de 3.52, fiind pe un trend ascendent.  Direcția de Sănătate Publică Constanța a mai anunțat faptul că la nivelul municipiului Constanța 1.098 cazuri de persoane infectate mai sunt active, iar în privința județului, 1.748.

Totodată, Prefectura Constanța menționează faptul că în acest moment, în județ sunt 282 persoane internate, în timp ce 2.105 se află în carantină la domiciliu în acest moment, iar 1.516 persoane sunt izolate la domiciliu. Până în prezent, peste 850 persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În ceea ce privește numărul de teste efectuate menționăm faptul că în urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele ore, în județul Constanța au fost realizate 254 de teste antigen și 806 teste RT-PCR.

Actualitate

Va suna alarma mâine în zona Faleză Sud din municipiul Constanța atunci când va avea loc un exercițiu

Published

on

Va suna alarma mâine în zona Faleză Sud din municipiul Constanța atunci când va avea loc un exercițiu  la un operator economic. În cadrul acestui exercițiu  va fi verificat și modul de funcționare al mijlocului de alarmare publică. Prin modul de acționare a acestuia, există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care  cetățenii sunt asigurați de faptul că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Aceștia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar despre un exercițiu.

Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, locuitorii județului nu trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exerciţiu implică doar personalul de la nivelul administraţiei publice locale.

Semnalele de alarmare acustice a populației, a instituțiilor publice și a operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană și încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare, pentru toate mijloacele de alarmare, este următoarea:

Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între acestea;

Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între acestea;

Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a câte două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între acestea;

Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de un minut.

Continue Reading

Actualitate

Actele de vandalism, sancționate

Published

on

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au identificat recent un minor care a vandalizat peretele unei stații de autobuz, situată pe strada Brizei din cartierul constănțean Poarta 6. Minorul a realizat mai multe desene tip graffiti, fiind identificat prin intermediul înregistrărilor camerelor de supraveghere instalate în zonă.

În situația în care persoana în cauză este minoră și nu poate fi sancționată contravențional,  se poartă discuții cu unul dintre părinții acesteia, conform prevederilor art. 1.372 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, referitor la neîndeplinirea obligațiilor legale ale acestuia de a supraveghea un minor și de a  răspunde de prejudiciul cauzat de acesta.

Și de această dată părinții vor plăti pentru faptele copilului minor. Reiterăm angajamentul autorităților pentru restaurarea stării inițiale a stației afectate prin intervenția serviciului de specialitate.

În efortul de prevenire și combatere a faptelor antisociale, sprijinul comunității este esențial. Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să continue să ne semnaleze orice fapte care contravin normelor legale în vigoare, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Programul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Constanța este disponibil 24/7. Cetățenii care dispun de informații utile pentru identificarea persoanelor implicate în actele de vandalism sunt încurajați să le transmită polițiștilor locali prin căile de comunicare puse la dispoziție. Vor fi întreprinse măsurile legale corespunzătoare în urma colaborării dintre cetățean și autorități.

Continue Reading

Actualitate

Seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța au avut ieri o zi plină de mișcare

Published

on

Mișcarea constantă și activitatea fizică sunt benefice pentru sănătatea generală și ar trebui integrate în rutina zilnică de la orice vârstă. Activitatea fizică rămâne importantă și de la vârsta a doua încolo: exercițiile care îmbunătățesc flexibilitatea, echilibrul și forța musculară pot ajuta la prevenirea căderilor și la menținerea independenței pe măsură ce oamenii înaintează spre vârsta a treia.

Seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța au avut ieri o zi plină de mișcare. Împreună cu psihologul centrului, au făcut exerciții fizice, de intensitate mică, pliate pe capacitățile de funcțioanare ale vârstnicilor, fără a-i suprasolicita.

Vârstnicii au efectuat exerciții pentru mobilitatea membrelor inferioare, trunchi, membre superioare. După o scurtă încălzire pe fond muzical, beneficiarii au făcut exerciții care să antreneze diverse grupe musculare și articulațiile (ridicarea membrelor inferioare, pas lateral, întinderi cu membrele superioare etc.).

Pentru că beneficiile practicării sportului sunt foarte multe – reducerea stresului și îmbunătățirea stării de spirit, la îmbunătățirea sănătății fizice cu impact în ceea ce privește bolile cardiovasculare, diabet, obezitate sau insomnie – orice formă de mișcare este încurajată.

Continue Reading

Actualitate

PSD Valu lui Traian a decis să se alature Partidului Național Liberal

Published

on

Organizatia PNL Valu lui Traian are onoarea de a anunta ca astazi, 27.03.2024, intreaga organizatie PSD Valu lui Traian a decis sa se alature Partidului National Liberal. Atat tinerii inscrisi in PSD cat si seniorii social democrati au demisionat astazi in bloc si au decis sa vina alaturi de actualul primar al localitatii, Mitroi Florin.

Decizia celor care au aderat astazi la PNL a fost luata in semn de sprijin neconditionat atat pentru candidatul PNL la primaria comunei, Iurea Iulia, cat si pentru candidatul la presedentia Consiliului Judetean Constanta, Florin Mitroi.

Nu putem decat sa ne bucuram de faptul ca oameni valorosi au decis sa ni se alature, aceasta miscare confirmand inca o data ca politica cetatenilor este cea mai importanta, culoarea politica trecand in plan secund. Si nu in ultimul rand , este o noua recunoastere a meritelor echipei PNL Valu lui Traian si o promisiune de continuitate in echilibru.

Multumim tuturor celor care ni s-au alaturat si mentinem intotdeauna usa larg deschisa pentru cei care vor sa puna alaturi de noi bazele unui judet deschis, atractiv pentru investitori si in continua dezvoltare.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222