Se caută soluţii de tip “Smart City” pentru oraşul de la malul mării. După Oradea şi Braşov, Constanţa a fost gazda Forumului Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă.
Oraşe precum Oradea, Cluj sau Alba Iulia sunt exemple, la nivel naţional, în privinţa proiectelor de tip “Smart City”. În acest context, la Constanţa, punct strategic pe harta ţării noastre, s-a organizat cea de-a treia ediţie a Forumului Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă.
“Sunt încântat să fiu gazda acestui eveniment, cu atât mai mult cu cât judeţele în care acest eveniment s-a desfăşurat anterior, erau judeţe care reprezintă exemple de bună practică privind conceptul de „smart city”. Din acest punct de vedere, judeţul Constanţa este un teren mai virgin, să spunem aşa. Întâlnim în judeţul nostru localităţi care şi-au făcut o practică în atragerea fondurilor europene, dar şi localităţi care se dezvoltă într-un mod haotic.”, declară BOGDAN HUŢUCĂ, deputat PNL Constanţa
“Ideea acestui forum vine din necesitatea administraţiei locale de a sta la aceeaşi masă cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru cetăţenii români. Am participat la Oradea, la a doua ediţie a acestui forum, alături de primarul municipiului Oradea şi astfel mi-a venit ideea să aducem neapărat acest forum şi la Constanţa.”, declară BOGDAN BOLA, consilier judeţean PNL Constanţa
Ideea de “Smart City” presupune, întâi de toate, reducerea consumului şi implicit a costurilor pentru utilităţi. Astfel, proiecte precum amenajarea parcărilor inteligente, management-ul traficului, iluminatul inteligent, metodele noi de protecţie a mediului sau serviciile publice accesate online, ar putea prinde contur şi în Constanţa.
“De exemplu, o parcare inteligentă poate să ştie întotdeauna câte locuri libere are, poate să îndrepte maşina, cu ajutorul unei aplicaţii de pe telefon, exact spre locul de parcare liber, iar dacă municipalitatea doreşte să lege toate parcările de tip „smart city”, poate să redirecţioneze şoferul, în cazul în care nu mai sunt locuri de parcare în imediata apropiere. Dacă vorbim de iluminat public, senzorii de iluminat public spun că s-a făcut zi şi astfel nu mai trebuie să existe un om, să apese pe buton, iar consumul se reduce.”, declară VIOLETA VIJULIE, director executiv ISP România
Astfel, Constanţa ar putea deveni un alt oraş „Smart City” pe harta ţării noastre, însă condiţia ar fi ca toate aceste astfel de proiecte să se concretizeze.