Connect with us

Administratie/politica

Consiliul Județean Tulcea a primit vizita ambasadorului Ucrainei în România

Published

on

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, s-a întâlnit astăzi, începând cu ora 10.30, cu E.S. Ihor Prokopchuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România. În cadrul discuțiilor, președintele Horia Teodorescu a vorbit despre parteneriatul româno-ucrainean, dar și despre susținerea autorităților române față de demersurile Ucrainei de a rezista ofensivei rusești.

„Este un război al dreptății, al poporului ucrainean pentru viitorul său“ „Dacă dau puțin timpul înapoi și mă gândesc la relațiile pe care administrația județeană le-a avut cu prietenii noștri din Ucraina, și mă refer în special la Regiunea Odesa și orașul Izmail, putem spune că am avut, de-a lungul mandatului meu, relații foarte bune. Este vorba de parteneriate pe fonduri transfrontaliere, fonduri europene, o relaționare extraordinară cu primarul din Izmail și administrația din Odesa. Cred că suntem regiunea care a atras cele mai multe fonduri europene la nivel transfrontalier, de-a lungul graniței României, deci a fost o colaborare benefică pentru ambele părți. De asemenea, vreau să vă asigur de compasiunea noastră față de tot ceea ce se întâmplă în Ucraina în momentul de față. Suntem susținătorii Ucrainei în tot acest război nedrept pe care Rusia l-a provocat. Fiind foarte aproape de conflict, mai ales în ultimele zile când conflictul s-a apropiat de România, chiar trăim și noi o parte din durerile și necazurile părții ucrainene. Eu cred că acest război va avea un singur câștigător, respectiv Ucraina, pentru că este un război al dreptății, al poporului ucrainean pentru viitorul său“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

„Sunt la curent cu toată asistența pe care ați asigurat-o refugiaților care fugeau din țara războiului, astfel că profit de această ocazie pentru a vă mulțumi pentru asistența acordată. De asemenea, îmi exprim speranța că românii, respectiv tulcenii, vor rămâne alături de ucraineni cât este necesar. În acest sens, insist asupra faptului că războiul continuă, zilnic sunt bombardate regiuni din Ucraina. Sigur sunteți conștienți de ce se întâmplă, cred că ați și auzit ce se întâmplă, întrucât săptămâna trecută a fost bombardat Izmailul. Războiul nu este izolat, este foarte aproape de dumneavoastră, de lume. Nu este doar un război al Ucrainei, ci se referă la valori democratice fundamentale pe care noi le apărăm. Am demonstrat, în acest timp, că forțele armate ucrainene se pot apăra, dar avem nevoie, în continuare, de sprijin internațional“, a transmis, în cadrul întrevederii, E.S. Ihor Prokopchuk.

În acest sens, domnia sa a vorbit și despre nevoia de a fi susținuți în ceea ce privește transportul cerealelor ucrainene, dar și despre viitoarea reconstrucție a Ucrainei, acolo unde România ar trebui să fie majoritar implicată. Mai mult, ambasadorul Ucrainei în România și-a exprimat disponibilitatea susținerii parteneriatelor dintre unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea și structuri administrative teritoriale din Ucraina.

În cadrul întâlnirii, prefectul Alexandru Dan Munteanu a insistat asupra faptului că județul Tulcea a fost mai „aproape“ de prietenii ucraineni nu numai ca urmare a proximității spațiale, cât și a relațiilor create între zonele similare din cele două state:

„La Tulcea se vede acest război mai bine decât oriunde, iar acest lucru se datorează atât relațiilor formale, interinstituționale, cât și a celor interpersonale create în ultimii ani“, a transmis prefectul Munteanu.

Deputatul tulcean Mirela Furtună a vorbit despre implicarea autorităților centrale, a societății civile, dar mai ales a autorităților locale în gestionarea situației create imediat după izbucnirea conflictului armat.

„Altfel se vede războiul dintr-un județ de graniță și altfel se vede de la București. Noi, cei din Tulcea, am fost încă de la început martorii unor povești de viață impresionante, iar personal am fost prezentă, în calitate de voluntar, în toate centrele în care se aflau mame cu copii, m-am implicat în acordarea de ajutor“, a transmis Mirela Furtună.

În acest sens, deputatul tulcean a vorbit despre intenția sa de a se implica activ în organizarea unor excursii pentru copiii ucraineni afectați de război, idee lansată de E.S. Ihor Prokopchuk.

Președintele Asociației Comunelor din România, filiala Tulcea, Eugen Ion, a vorbit despre ceea ce a însemnat hub-ul umanitar organizat la Tulcea de ONG-ul condus de domnia sa, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Consiliul Județean Tulcea.

„Ideea a pornit de la Tulcea, dar în sprijinul nostru au venit SUA, respectiv Israel. La vremea respectivă nimeni nu anticipa ceea ce va urma, astfel că fiecare zi în hub a fost o nouă provocare: am avut și zile în care am avut de descărcat și 10-15 camioane cu produse umanitare, am avut medicamente, respectiv insulină, care aveau un regim special. Dar acest hub a fost dovada că atunci când există cooperare și comunicare interinstituționale, rezultatele sunt unele benefice“, a transmis Eugen Ion.

Mai mult, domnia sa a făcut o scurtă trecere în revistă (în cifre) a rezultatelor campaniei umanitare derulate la hub-ul din Tulcea: 500 de camioane cu ajutoare, peste 5,8 milioane de rații alimentare, insulină în valoare de peste 2 milioane de dolari, 460 de tone de produse de igienă și multe altele.

Actualitate

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari: „Toate unitățile de învățământ din Năvodari vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale”

Published

on

Toate unitățile de învățământ din Năvodari vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, achiziționate prin fonduri europene (PNRR). Acesta este anunțul făcut de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina sa de Facebook.

Zilele trecute au sosit primele dotări  și echipamente pentru sălile de sport, peste 1300 de articole specifice pentru susținerea orelor de educație fizică. Prin implementarea acestui proiect, în valoare de 8 milioane de lei, se va asigura dotarea unităților școlare cu echipamente IT (table inteligente, videoproiectoare, laptopuri, sisteme audio-video etc), mobilier adecvat vârstei copiilor, dar și materiale didactice.

De asemenea, au fost achiziționate mobilier și materiale didactice/sportive specifice pentru sălile de sport, laboratoarele de științe, atelierele de practică și cabinetele de asistență psihopedagogică.

„Toate acestea vor ajunge în curând în toate unitățile de învățământ din Năvodari. Sper să vă fie de folos, dragi elevi și cadre didactice!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.

Continue Reading

Administratie/politica

Horia Constantinescu, după rezultatele locale parțiale din data de 9 iunie: „Voi continua să susțin proiectele cu care am venit în fața constănțenilor”

Published

on

Horia Constantinescu, cel pe care Partidul Social Democrat îl alesese pentru a candida pentru funcția de primar al Municipiului Constanța, a organizat o conferință de presă pentru a vorbi despre rezultate parțiale ale alegerilor locale.

Subiectul principal al conferinței de presă organizată de Horia Constantinescu, candidatul pentru funcția de primar al Municipiului Constanța din partea PSD, a fost rezultatul alegerilor din data de 9 iunie.

„Suntem în faza finală a unui episod. Începând de mâine mă întorc la Protecția Consumatorilor. Nu înțeleg să-mi iau niciun fel de concediu și niciun fel de pauză pentru că nu mă caracterizează acest fel de abordare. Consider că odată încheiată o etapă, cu siguranță Dumnezeu ți-o oferă pe următoarea. Am avut o echipă minunată, cea pe care mulți dintre dumneavoastră nu ați văzut-o, cei care au montat zi și noapte materiale video, cei cu care împreună am gândit întreaga strategie. Mă văd nevoit să îi adun împreună cu toți cei care își doresc să continue proiectul unui oraș Constanța într-o cu totul altă direcție decât a mers până acum, iar împreună cu aceștia să desemnăm una, două sau chiar mai multe persoane mult mai tinere decât mine, cel puțin, pentru a le putea pregăti așa cum se cuvine pentru toate etapele care urmează. Voi rămâne spectatorul dezvoltării acestui oraș, dacă aceasta va exista. Voi continua să susțin proiectele cu care am venit în fața constănțenilor”, a declarat Horia Constantinescu, fost candidat la Primăria Constanța.

Vă reamintim că Horia Constantinescu a obținut la alegerile locale un procent de peste 20%, însă nu a reușit să acceadă la funcția de primar al Municipiului Constanța.

Continue Reading

Administratie/politica

Vasile Delicoti, candidat la primăria comunei Poarta Albă: „Am votat astăzi pentru a transforma localitatea Poarta Albă într-o comună europeană”

Published

on

Vasile Delicoti, candidat la primăria comunei Poarta Albă, a votat în această dimineață. 

La ieșirea de la urne, acesta a declarat:

„Am votat astăzi pentru a transforma localitatea Poarta Albă într-o comună europeană prin continuarea proiectelor pe care le avem și prin accesarea de noi proiecte”, a declarat Vasile Delicoti, candidat la primăria comunei Poarta Albă.

Continue Reading

Administratie/politica

Dumitru Bădrăgan, candidat la CJ Constanța: „În Constanța am votat pentru schimbare”

Published

on

Dumitru Bădrăgan, candidat la fotoliul de președinte al Consiliului Județean Constanța, și-a exercitat în această dimineață dreptul constituțional.

Iată ce a declarat acesta la ieșirea de la urne:

„Astăzi, 9 iunie 2024, în Constanța am votat pentru schimbare, pentru performanță în administrația publică locală, pentru a crea o performanță reală în ceea ce privește tânăra generație”, a declarat Dumitru Bădrăgan, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222