Connect with us

Actualitate

Concert pentru suflet

Published

on

La sfârșitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat, Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina a organizat un concert caritabil inedit. Desfășurat în curtea bisericii, acesta a adus împreună artiști consacrați care au încântat atmosfera. Scopul acestui concert a fost strângerea de fonduri pentru Așezământul Sfântul Cuvios Arsenie din Tehirghiol.

Inițiativa  bisericii de a ajuta persoanele defavorizate a început acum aproximativ cinci ani, atunci când s-au pub bazele Așezământului de Copii Abandonați și Femei Abuzate de la Tehirghiol. Construit exclusiv cu ajutorul credincioșilor, acesta este gata în proporție de 65%.

Parohia a venit în sprijinul comunității și al persoanelor defavorizate, iar evenimentul caritabil a avut un dublu scop. Cel caritabil și cel cultural.

„Proiectul acesta filantropic, Așezământul de Copii Abandonați și Femei Abuzate de la Tehirghiol este primul așezământ permanent din județul Constanța. Este important pentru noi deoarece venim în sprijinul comunității”, a declara preotul paroh al Bisericii Sfântul „Mina”, Claudiu Banu.

Cei care au fost prezenți la concertul caritabil au putut să se bucure de cântecele patriotice ale  Coralei Bărbătești „Armonia” , pe muzica Tarafului Divertis. Totodată în deschiderea spectacolului a mai cântat și  o apropiată a Bisericii Sfântul Mina, Florentina Gârțu.

Ceea ce i-a adus împreună pe sutele de credincioși a fost scopul caritabil, însă pe lângă acesta, oamenii au dat dovadă de dragostea de țară și de neam, cât și de dragostea față de aproapele nostru.

 

 

Actualitate

O nouă ediție „Constanța Coffee Break”

Published

on

O nouă ediție „Constanța Coffee Break” îi așteaptă pe constănțeni și în acest weekend. De la ediție la ediție, organizatorii adaugă noi elemente pentru ca distracția să ajungă la superlativ, dar și pentru a crea combinația perfectă pentru relaxare. Sportul, muzica și dansul vor oferi noi experiențe unice pentru constănțeni și turiști. „Constanța Coffee Break” se desfășoară de sâmbătă, de la ora 08:00 și până duminică la ora 23:00, iar bulevardul Tomis se transformă într-un spațiu special: zonă de promenadă, arenă de sport și ring de dans.

Sâmbătă seara, de la ora 19:30, Fanfara „Muzica Apelor” va colora armonios zona cu cei peste 20 de instrumentiști ce vor îmbina în mod plăcut solemnitatea marșurilor militare cu elemente din folclorul românesc, muzică ușoară, dar și valsuri și arii celebre din repertoriul național și international. Distracția  va continua în compania elevilor de la secția dans sportiv din cadrul Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanța.  În a doua zi a „Constanța Coffee Break”, duminică, de la ora 20:00, constănțenii vor descoperi frumusețea dansului tradițional, iar numeroase ansambluri de copii îi vor încânta pe participanți. Ansambluri precum „Flori Dobrogene”, „Izvorașul Dobrogean”  vor participa la evenimentul de weekend.  400 de volume, un spațiu pentru lectură special amenajat și multe surprize îi așteaptă vizitatori la festivalul „Constanța citește” care se desfășoară în Parcul Arheologic.

De asemenea, și în acest sfârșit de săptămână, iubitorii de sport vor avea liber la distracție. Atât sâmbătă, cât și duminică, începând cu ora 18:00, va fi open court pentru cei care doresc să joace baschet și badminton.

Continue Reading

Actualitate

Se igienizează spațiile verzi

Published

on

Se igienizează spațiile verzi din municipiul Constanța, care în aceste zile beneficiază de o îngrjirire corectă și corespunzătoare. Echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice împreună cu cele ale firmelor prestatoare și beneficiarii venitului minim garantat cosesc, greblează, plivesc și prășesc florile și trandafirii, udă suprafețele verzi sau tund gardul viu. S-a acționat până acum în parcul Tăbăcărie, pe faleza Cazinoului, în stațiunea Mamaia, dar și pe mai multe străzi și bulevarde din oraș: Tomis, Al. Lăpușneanu, Mamaia, Cișmelei, Adamclisi sau Suceava.

O atenție deosebită s-a acordat și arborilor. De asemenea se elimină ramurile bătrâne, uscate, rupte accidental sau atacate de carii ale copacilor din parcul Tăbăcărie și de pe faleza Cazinoului pentru a evita astfel prăbușirea lor.

Arborii din curțile și din preajma unităților de învățământ au fost toaletați deja, iar acum se centralizează și se verifică situațiile similare de pe întreg cuprinsul orașului, stabilind care sunt prioritățile în acest sens.

Continue Reading

Actualitate

„Din mers imunizarea este mai simplă”

Published

on

În weekendul ce urmează un nou eveniment de imunizare a populației va avea loc la malul mării. Campania de vaccinare drive-through se desfășoară în perioada  6-8 august în parcarea City Park Mall.

În intervalul  orar 12-20, în cadrul punctului de vaccinare din parcarea centrului comercial se va desfășura campania de drive-through cu serurile Pfizer și Johnson and Johnson.

Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport). Așadar, vineri, sâmbătă și duminică între orele 12:00 -20:00, constănțenii și turiștii sunt așteptați să se imunizeze.

Continue Reading

Actualitate

In Memoriam Octavian Dumitru Unc

Published

on

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, organizează vineri, 6 august, în Aula Bibliotecii, de la ora 17:00, lansarea volumului de poezie Drumuri de ieri, al regretatului chirurg Octavian Dumitru Unc, apărut la editura Ex Ponto după dispariţia acestuia.

Medicul Dumitru Octavian Unc, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, și-a descoperit târziu vocaţia poetică, suficient însă pentru câteva volume de poezie care au reținut atenția și care exprimă un profund atașament față de spațiul dobrogean.

Volumul Drumuri de ieri este alcătuit din poeme de dragoste inedite, pe care autorul nu a apucat să le publice, postfațând o operă care nu se măsoară în ani, ci în momente privilegiate conţinute în fiecare poezie. Cartea va fi prezentată de Corina Apostoleanu și poetul Sorin Roșca.

Prezentarea va fi urmată de un recital din poezia lui Octavian Dumitru Unc, susţinut de actorul Geo Dobre, și de un moment muzical oferit de Ștefan Petrescu (vioară), Niculai Vararu-Maradin (pian) și Alexandru Chiriac (bariton).

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222