Connect with us

Actualitate

Competiţie acerbă la Cupa Rig la Crap, pe malul lacului Corbu

Published

on

S-a dat startul celui mai mare concurs de pescuit din ţară. Cupa Rig la Crap desfăşurată pe lacul Corbu a strâns aproximativ 200 de pescari din toate colţurile ţării, cât şi din străinătate pentru a-şi arăta îndemânarea în ceea ce priveşte pescuitul profesionist. 54 de echipe şi nu mai puţin de 200 de sportivi, printre care şi campioni naţionali îşi vor dovedi abilităţile şi priceperea la cel mai mare concurs de pescuit organizat în ţara noastră.

Cupa Rig la crap este una cu ştate vechi, fiind la a 26 ediţie, mulţi dintre participanţi venind aici pentru a-şi dovedi măiestria în ceea ce priveşte pescuitul profesionit, dar şi ca o tradiţie păstrată din generaţie în generaţie.

„Acest eveniment a devenit deja o tradiţie. Competiţia pescarilor la crap, ce a început în anul 2006 şi există şi acum. Ca noutăţi în acest an, se premiază captura zilnică şi este o noutate, care a fost foarte bine primită de către pescari. Este un concurs atractiv, sunt peste 200 de pescari prezenţi. În decursul anilor, această competiţie a căpătat un nume sonor. În ceea ce priveşte un truc anume pentru a deveni câştigător, acesta nu există. Trebuie să ştii să pescuieşti, fiind o luptă acerbă, contează foarte mult alegerea pontoanelor. Aşa cum lacul nu poate fi perfect egal, peştii stau mai mult într-o parte sau în alta, dacă ai norocul să nimereşti în partea unde stau peştii şi să ai hrana şi nada necesară, toate acestea pot fi catalogate ca fiind un truc”, a argumentat Florin Cârstocea, preşedinte Rig  Service .

Încă de la primele ore ale dimineţii, pescarii s-au adunat  la Corbu pentru a se înscrie la cupa Rig la crap şi pentru a participa la extragerea locului de unde, 4 zile vor pescui crap sau amuri. După un regulament bine pus la punct, participanţii îşi vor ghida strategia, pentru ca în final cei mai buni să fie premiaţi. Cele trei sectoare amenajate pe lacul Corbu vor găzdui 18 standuri  fiecare.

„Pasiunea pentru pescuit am moştenit-o de la tatăl meu. De când eram mic m-a luat cu el la pescuit, alături de bunicul meu. Cei doi m-au învăţat ce este pescuitul, chiar dacă în prima fază rudimentar, dar treptat, documentându-mă pe internet m-am dezvoltat mai mult pe partea aceasta. Totodată am început să participăm la concursuri şi a rămas în continuare hobby-ul meu favorit”, a menționat Mihai Mitricoaie, participant la Cupa Rig la Crap.  

„Pescuitul pentru mine poate fi confundat cu  un mod de viaţă. În ultimii ani m-am implicat mai mult în tot ceea ce înseamnă pescuitul profesionist de competiţie. De-a lungul timpului am avut ceva rezultate, chiar şi pe lacul Corbu. Important este să tragi la sorţi o zonă favorabilă, iar la această ediţie ne-a revenit un loc bun şi sperăm să facem un lucru frumos la Cupa de Crap, să prindem chiar şi podiumul”, a spus Dan Drăguloiu, participant la Cupa Rig la Crap.

Pescarii au venit pregătiţi cum se cuvinte, cu momeală, undiţe, dar şi cu strategii bine puse la punct. Secretul fiecărui pescar nu se dezvăluie niciodată, însă pentru o captură pe măsură trebuie îmbinate îndemânarea, norocul şi o zonă aleasă strategic.

Noutatea acestui an  în ceea ce priveşte cupa Rig la Crap este faptul că vor exista, pe lângă premiile de la finalul concursului şi câte un premiu în fiecare zi, denumit captura zilei, reprezentând cel mai mare peşte de pe baltă, prins.

Premierea finală se va face în funcţie de un criteriu de departajare la întocmirea clasamentului, respectiv calitatea şi greutatea însumată a celor mai mari 10 peşte capturaţi, având greutatea minimă de 5 kg.

Actualitate

La mulți ani de Ziua Aromânilor! Ti multsâ anj!

Published

on

Ziua de 23 mai este declarată ca fiind Ziua Națională a Aromânilor. În România s-a celebrat această zi din anul 1998.

„Aromânii (numiți în România și români macedoneni, macedoromâni, macedono-vlahi sau, mai popular, machedoni) sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni.

În Grecia, chiar dacă li se spune vlahi (români), în mediul academic oficial se consideră pe nedrept “greci antici” sau “greci antici latinizați”. Numărul lor este greu de estimat, fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți aromâni nu mai vorbesc limba aromână, astfel că estimările variază de la 100.000 [8] până la 250.000. Limba lor este asemănătoare limbii române, fiind derivată din latină, și variază ca dialecte.

Originea aromânilor este disputată dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: Aromânii sunt romani sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (traci, iliri, greci, macedoneni) sau colonizate de romani, în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: “…dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei.

Limba maternă a aromânilor este limba aromână. După unii lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu Marioțeanu, academician de origine aromână, crede că aromâna este un dialect al protoromânei, adică al moștenirii comune latine răsăritene și nu al limbii daco-române și de asemenea că cele doua limbi romanice din nord și din sud sunt limbi funcționale și trebuie tratate ca atare.

În prezent, sunt recunoscuți oficial ca minoritate în Macedonia și Albania. Ziua de 23 mai este sărbătorită ca ziua națională a aromânilor și meglenoromânilor cetățeni ai Macedoniei; ceilalți se întâlnesc în fiecare an în ziua de 15 august la Samarina (Grecia), dar există și alte festivaluri, întâlniri și comemorări. Simbolul în care o parte din Comunitatea Aromână din România se recunoaște este « Soarele de la Vergina ».

Majoritatea aromânilor din România se consideră “Români din sudul Dunării”, ca și Dobrogenii: potrivit unei ample anchete efectuate de profesorul german Thede Kahl în anul 1998, în satele din Dobrogea, 70-75% dintre locuitorii aromâni nu se consideră sau nu vor să fie considerați minoritate etnică. Datele acestei anchete, care susțin teza potrivit căreia cei mai mulți aromâni din România se consideră români, s-au concretizat în lucrarea de doctorat a lui Kahl intitulată Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa (Etnicitatea și răspândirea teritoriala a aromânilor din Europa de sud-est)”.

Sursa: Wikipedia / Sursa foto: doxologia.ro

Continue Reading

Actualitate

„Convieţuire interetnică, pe plaiuri dobrogene”, la Cumpăna

Published

on

Festivalul „ Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene” de la Cumpăna a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție. Și păstrând tradiția din anii trecuți evenimentului s-a bucurat atât de mâncare delicioasă, dar și de momente muzicale și deja cunoscutul concurs de kureș.

La Concursul de Artă Culinară Tradițională au participat reprezentanții turci, tătari, aromâni, ruși-lipoveni și români din localitățile Tulcea, Constanța, Cumpăna, Techirghiol, Mangalia, Valu lui Traian, Valea Dacilor, Cobadin, 23 August, Agigea, Ciocârlia, Topraisar, Cogealac, Ghindărești, Beidaud, Lumina, care au prezentat o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiționale, iar juriul format din reprezentanți de seamă au dat verdictul. La categoria „sărat”: locul I a fost adjudecat de gospodinele din comuna Ghindăresti, iar la categoria “dulce”, medalia de aur a mers la Hârsova.

Totodată în cadrul evenimentului „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene” de la Cumpăna au avut loc numeroase momente artistice, fiecare cu specificul ei. Reprezentanți ai ansamblurilor folclorice: „Mugurașii Cumpenei”, „Club El-Dance” din Techirghiol, „Armâna Mea” din Ovidiu, „Luminițe Dobrogene” din Lumina, „Flori Dobrogene” din Mihail Kogălniceanu, „Canlar” din Cobadin, „Can Renkler” din Topraisar, „Astras” din Constanța au adus bucurie, speranţă şi dorinţa de a transmite mai departe valorile comunităţilor pe care le-au reprezentat.

După ce și-au încărcat bateriile cu preparatele din cadrul Competiției de Artă Culinară Tradițională, sportivi din întreg județul s-au întrecut în a-și arăta forța și tehnicile de luptă în tradiționala competiție de Lupte Tătărești – Küreş.

În acest an, câștigătorii competiției de Küreş de la Cumpăna au fost:

JUNIORI- locul I – Ciocoiu Florian din Valu lui Traian, locul II- Ibram Geaner din Valea Dacilor

SENIORI -locul I – Gelil Denis din Valul lui Traian; locul II – Isleam Serhan din Valul lui Traian.

Continue Reading

Actualitate

Vizită în localitatea Mihail Kogălniceanu

Published

on

Peste 40 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Marin Sorescu” și ai Școlii Gimnaziale nr. 31 – structuri ale Liceului Tehnologic ,,Gh.Duca”, au participat duminică, 22 mai, la o excursie organizată de RAEDPP Constanța în localitatea Mihail Kogălniceanu, unde au vizitat sere care aparțin unuia dintre producătorii mari de flori din judeţ. În cadrul vizitei, elevi ai claselor a V-a, a VII-a și a VII-a, însoțiți de cadre didactice, au învățat despre ceea ce presupune o investiție în domeniul agricol, în contextul în care se constată un interes tot mai scăzut al tinerilor față de activitățile agricole.

„Nu este o noutate faptul că ne confruntăm cu o lipsă acută de atractivitate pentru agricultură a noii generaţii. Am constatat, și în cadrul piețelor administrate de Regie, că tot mai puțini tineri care provin din familii de fermieri aleg să urmeze afacerile părinților, prin care să comercializeze produse cultivate în ferme proprii. Prin această acțiune, în cadrul căreia au învățat din modele de viață și de business ale fermierilor, am dorit să arătăm tinerilor că pot reprezenta viitoarea elită a agriculturii românești, sprijinind în același timp dezvoltarea comunităților rurale”, a precizat directorul general al RAEDPP Constanța, Stere Hira.

„Elevii noștri au avut oportunitatea de a experimenta în zona rurală a Dobrogei. A fost o zi deosebită care a marcat parteneriatul Școală- Primărie- RAEDPP, iar interacțiunea cu oamenii de la seră i-a făcut pe elevi să aprecieze munca și să își dorească să promoveze Dobrogea prin diferite mijloace de marketing. Curiozitatea lor a fost răsplătită din plin și au câștigat o lecție de viață”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Gh. Duca”, prof.dr.ing. Gogu Elena.

Copiii au avut ocazia să observe noi tehnologii din domeniul producției de flori în seră. Mulți dintre cei prezenți și-au manifestat totodată interesul pentru dezvoltarea unui business în domeniul producției de flori.

„A fost o experiență  de neuitat. Am învățat cum trăiesc plantele, ne-am distrat și apreciem munca mai mult”,  a spus Truță Ioana, elevă în clasa a VII-a a Școlii ,,Marin Sorescu”.

„A fost o zi minunată, am îmbinat plăcutul cu utilul. Domnul Tase Caraiola, managerul serelor de la Mihail Kogălniceanu, ne-a oferit o adevărată oră de educație financiară. Elevii au cerut sfaturi despre modul în care pot dezvolta o afacere cu flori”, a precizat prof. Mariana Marin, Școala Gimnazială ,,Marin Sorescu”.

În cadrul vizitei, reprezentanții RAEDPP Constanța le-au explicat elevilor ce este o amprentă ecologică și faptul că şi-ar putea reduce amprenta personală dacă aleg produse de sezon și cultivate pe plan local, în locul celor importate.

Continue Reading

Actualitate

Poliția locală a aplicat din nou sancțiuni

Published

on

Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Constanța, punându-se accent pe activitățile de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu țigări fără marcaje fiscale și documente de proveniență.

Astfel, în zilele de 18 și 19 mai 2022, polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat 7 persoane în timp ce comercializau țigări netimbrate, susceptibile de a fi produse de contrabandă.

Persoanele în cauză acționau ilegal atât pe domeniul public și privat al municipiului Constanța (segment stradal, piețe agroalimentare, parcuri), cât și în incinta unor unități comerciale cu profil alimentar. Acestea au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în vederea întocmirii documentației aferente indisponibilizării țigaretelor și înaintarea actelor de constatare către instituțiile abilitate pentru luarea măsurilor legale.

În total au fost indisponibilizate 876 pachete de țigări netimbrate care au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul stabilirii infracțiunii de contrabandă.

Facem un apel la cetățeni să ne semnaleze orice faptă antisocială ce ține de ordine și siguranță publică sau de comerț ilicit la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222