Connect with us

Actualitate

Cererile pentru tichetele ,,RESPECT” pot fi trimise şi pe WhatsApp

Published

on

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, le oferă posibilitatea beneficiarilor tichetelor „RESPECT“, începând din 20 noiembrie 2020, să trimită cererile (declarație pe propria răspundere), pentru înscrierea în program pentru anul 2021, și pe numărul de WhatsApp 0799.400.360. La acest număr se pot obține și informații legate de înscrierile în program, de luni până joi între orele 08:00 și 16:00, iar vineri în intervalul orar 08:00 – 14:00.

Decizie a fost luată având în vedere situația generată de creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV2 la nivelul municipiului Constanța și de faptul că a fost suspendată depunerea cererilor la cluburile pentru pensionari.

Cererile pentru înscrierea în program pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas-ct.ro și se pot depune online pe adresa instituției – respect@dgas-ct.ro.

Pot beneficia de programul „RESPECT” persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii:
• persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate, în sumă netă, sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.840 lei;
• persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;
• persoane cu handicap grav sau accentuat;
• persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;
• persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal;
• alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) -e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință (în baza unei anchete sociale).

Înscrierea în programul „RESPECT” se face pe baza următoarelor documente:
• cerere tip;
• copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”;
• documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale, pe adresa de mail: respect@dgas-ct.ro.

Pentru informații suplimentare se poate apela Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială, la numerele de telefon: 0341.448.530 şi 0341.180.107.

Actualitate

Portul Constanța se extinde

Published

on

Vești bune pentru operatorii portuari de la malul mării. Portul Constanța se extinde.  Vorbim despre unui proiect de anvergură, unic după anul 1990 care va duce în final la creșterea capacității de transport maritim de mărfuri.

Au fost deja  demarate demersurile pentru lansarea procedurii de selectare a proiectantului  care va realiza studiul de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces și utilități. Acest proiect va deschide noi oportunități pentru porturile maritime românești și va avea un impact economic important.

Concret se vor câștiga din mare noi suprafețe de teren, vor fi realizate  11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj, precum și 70 ha de platformă de operare și 36 ha de zone logistice. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind estimată la 500 milioane euro, iar execuția lucrărilor va dura 4 ani.

Realizarea acestui obiectiv de investiții va conduce la creșterea capacității de transport maritim de mărfuri si implicit la creșterea volumului schimburilor comerciale. În  același timp se vor crea noi locuri de muncă.

Sursa foto: https://adevarul.ro

Continue Reading

Actualitate

Vești bune pentru scrutinul de duminică

Published

on

Constănțenii pot vota cu actele de identitate expirate în perioada 1 martie – 6 decembrie. Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța anunță că persoanele care nu ajung să-și preschimbe actele de identitate în această perioadă și ale căror documente au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie își pot exercita dreptul de vot în baza acestora. Documentele sunt valabile, potrivit  deciziei  Biroului Electoral Central.

Premergător scrutinului care va avea loc în data de 6 decembrie, Serviciul Evidența Persoanelor are program special în zilele de 5 și 6 decembrie: sâmbătă, 5 decembrie,  când se vor primi și elibera documente în intervalul orar 08:00 – 16:00 și duminică, 6 decembrie, ghișeele vor funcționa în intervalul orar 07:00 – 21:00, după cum urmează: între 07:00 și 18:00 se vor soluționa atât cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, cât și vize de reședință; între 18:00 și 20:00 se vor depune documente doar pentru cărți de identitate provizorii și viză de reședință; între 20:00 și 21:00 programul va fi doar pentru eliberarea documentelor de identitate. Menționăm că acte de identitate vor fi eliberate pe tot parcursul zilei.

În cele două zile accesul se face fără programare online sau telefonică, în baza bonurilor de ordine și vor fi soluționate cu prioritate cererile pentru eliberarea actelor de identitate.

Sursa foto: https://stirileprotv.ro

Continue Reading

Actualitate

Incidența cazurilor de COVID-19, în scădere, la Constanța

Published

on

Raportarea transmisă de către Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 7.661 noi cazuri de Covid-19 pe teritoriul României, din 32.120 de teste efectuate în ultimele 24 ore, ajungând la un total de cazuri confirmate în România de 492.211 de cazuri și 381.001 pacienți vindecați. De asemenea 1.353 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore pe teritoriul României au fost înregistrate 211 de decese, 125 bărbați și 86 femei, 202 dintre decese sunt ale unor persoane care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.

În ceea ce privește județul Constanța, conform raportării au fost înregistrate  318 noi cazuri, ajungându-se la un total de 18.300 de persoane infectate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 62 persoane de pe teritoriul județului Constanța au fost reconfirmate pozitiv.

Incidența cazurilor în ceea ce privește județul Constanța a scăzut puțin și a ajuns la 7.15 per 1.000 de locuitori, iar în ceea ce privește municipiul incidența cazurilor a scăzut de asemenea și a ajuns la pragul de 10.54.

Menționăm faptul că în data de 3 decembrie au fost înregistrate noi decese pe teritoriul județului Constanța. Numărul de decese la care a ajuns Constanța depășește 360.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 18.300 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, peste 362 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 539 de persoane internate, dintre care 527 din județul Constanța și 12 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 4.038 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 5.529 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 171 de cadre didactice, 338 de elevi, 90 de studenți și 42 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 859 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (218), asistenți medicali (379) și personal auxiliar (262).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 479 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul județului Constanța.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta