Connect with us

Diverse

Câştigătorii galei Critics’ Choice Awards 2019

Published

on

Cea de-a 24-a ediţie a galei Critics’ Choice Awards şi-a desemnat câştigătorii. Potrivit The Hollywood Reporter, lungmetrajul “Roma”, de Alfonso Cuaron şi serialele “The Americans” (FX) şi “The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon) au fost marii câştigători la gala Critics’ Choice Awards, ce a avut loc duminică seară, în oraşul american Santa Monica. Cu 14 nominalizări, pelicula “The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, era favorită, însă, cele mai multe premii în domeniul cinematografiei le-a obţinut drama în alb şi negru “Roma”. Astfel, lungmetrajul lui Alfonso Cuaron a primit premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun lungmetraj străin, cel mai bun regizor şi cea mai bună imagine. În schimb, “The Favourite” a primit două premii, pentru cea mai bună actriţă, Olivia Colman, şi cea mai bună distribuţie.

Nu în ultimul rând, filmele “Black Panther” şi “Vice” au primit câte trei premii, cel din urmă şi pentru cel mai bun actor, Christian Bale. De asemenea, în categoriile dedicate actriţelor din filme, Lady Gaga (“A Star Is Born”) şi Glenn Close (“The Wife”) au fost desemnate câştigătoare, iar în domeniul producţiilor de televiziune, Amy Adams (“Sharp Objects”) şi Patricia Arquette (“Escape at Dannemora”).

Potrivit specialiştilor în domeniu, aceste premii sunt considerate indicatorii cu cel mai mare nivel de acurateţe în ceea ce priveşte nominalizările la premiile Oscar, care vor fi anunţate pe 22 ianuarie.

Premiile Critics’ Choice sunt acordate de Broadcast Film Critics Association şi de Broadcast Television Journalists Association.

sursa: Mediafax

sursa foto: corn.org, wikipedia.org

 

Actualitate

9.739 locuri de muncă, vacante la nivel naţional

Published

on

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la ora actuală, sunt disponibile 9.739 locuri de muncă la nivel naţional.

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (865); operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (429); lucrător comercial (385); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (300); vânzător (262); agent de securitate (235); şofer autocamion/maşină de mare tonaj (200); muncitor necalificat în industria confecţiilor (198); manipulant mărfuri (192); sudor(172);

Din cele 9.739 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 670 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (programator, inginer mecanic, manager proiect, consilier/expert/inspector/economist etc.), 2.038 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial, agent de vânzări, agent de securitate, funcţionar informaţii clienţi, cofetar etc.), 3.184 pentru persoanele cu studii profesionale (operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tâmplar universal, lucrător comercial, sudor, lăcătuş mecanic, dulgher, confecţioner-asamblor articole din textile etc.), restul locurilor de muncă 3.847 fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, agent securitate, manipulant mărfuri, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide etc.).

Oferta locurilor de muncă vacante la nivel naţional este actualizată, în timp real, pe site-ul ANOFM şi poate fi accesată în secţiunea Locuri de Muncă Vacante.

sursa foto: salesoft.com

Continue Reading

Actualitate

Acțiune de ecologizare în portul turistic Tomis

Published

on

Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța s-a autosesizat, ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că în vecinătatea portului turistic Tomis, într-o zonă în care Regia are mai multe imobile în administrare, au fost aruncate la întâmplare gunoaie și resturi menajere.

În consecință, o echipă mixtă, formată din reprezentanți ai Poliției Locale Constanța și ai Regiei s-a deplasat la locația în cauză. RAEDPP Constanța a luat măsuri pentru a fi îndepărtate de îndată gunoaiele de pe platformă, însă pe taluzul înalt și abrupt nu s-a putut interveni. Astfel, o echipă a Regiei, din care face parte și un alpinist, se va deplasa din nou la fața locului pentru a igieniza zona.

Totodată, în urma acțiunii de verificare, reprezentanții RAEDPP Constanța au constatat că locuințele au devenit insalubre, nefiind întreținute corespunzător de către chiriași. Acestora le-a fost adus la cunoștință faptul că, în situația în care nu efectuează lucrări de igienizare a spațiilor deținute, entitatea publică va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile.

Reprezentanții RAEDPP Constanța fac apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale să apeleze Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat.

sursa foto: RAEDPP Constanța

Continue Reading

Actualitate

“E mai important ce lași în urmă, decât ce trimiți înapoi”

Published

on

Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, fiind lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, se confruntă cu dificultăți de ordin emoțional, social și școlar. Lipsa părinților sau a reprezentatului legal poate determina însă și limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educație și beneficii sociale.

Direcția Generală de Asistență Socială Constanţa informează persoanele care intenţionează să plece pentru a lucra în străinătate şi au copii minori în întreţinere să se prezinte la sediul Serviciului protecţia și promovarea drepturilor copilului din strada Unirii, nr.104, în vederea notificării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 republicată.

”Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Serviciul protecţia copilului va monitoriza ulterior modul de creştere şi îngrijire a minorilor rămaşi în ţară. ”

Această dispoziție este aplicabilă și tutorelui, precum și în cazul în care ambii părinți urmează să plece la muncă întru-un alt stat.

sursa foto: PMC

Continue Reading

Diverse

Beneficiile tratamentului cu keratină

Published

on

Coafura reuşită şi machiajul perfect reflectă întotdeauna imaginea femeii puternice şi stilate. Iar în acest sezon nu este loc de monotonie! Însă, pentru a atrage atenţia cu o coafură inedită, ideal ar fi ca părul să fie impecabil. Tocmai de aceea, experţii în frumuseţe le recomandă doamnelor şi domnişoarelor tratamentele inovatoare pentru îngrijirea părului.

Există multe metode prin care îţi poţi îndrepta părul, însă tratamentul cu keratină are cel mai vizibil impact şi rezultate spectaculoase, de lungă durată.

“Astăzi, am ales să îi fac clientei mele un tratament de întindere cu keratină combinată cu botox, care hrănește părul și îl hidratează în profunzime. A ales acest tratament pentru că își dorește să se usuce mai rapid la păr și să nu mai piardă timpul în fața oglinzii.”, spune GABRIELA NEGOIȚĂ, hairstylist

Cu un astfel de tratament putem da uitării minutele întregi petrecute în faţa oglinzii, încercând să ne îndreptăm părul cu placa. Iar beneficiile acestei procedurii sunt nenumărate.

“Va crea luciul botoxul pe care îl are acest tratament va hidrata intens firul de păr până în cortex. În același timp îndreaptă și hrănește firul și în restructurează.”, spune  GABRIELA NEGOIȚĂ, hairstylist

Aşadar, dacă părul este foarte fragil şi lipsit de elasticitate, este timpul pentru un tratament cu keratină, una dintre cele mai bune terapii pentru regenerarea intensivă a firului de păr.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta