Connect with us

Actualitate

Care este rata somajului în România?

Published

on

Chiar dacă  rata șomajului în România este la minime „istorice”, aproape toate companiile se plâng de faptul că nu au forță de muncă încât să își desfășoare activitatea în parametrii optimi.

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică în anul 2018, populația  în vârsta de muncă ce se încadrează între 15 și 64 de ani era de 12, 93 milioane de persoane, adică aproximativ 70% din populația țării. Din acest total fac parte persoane ocupate, șomeri și persoane inactive.

Potrivit INS, milioane de români nu au un loc de muncă, nu învață, dar nici nu își caută un job. Din acest motiv, dar și din datele statistice publicate reise faptul că 1 000 de români „țin în spate” 1 248 de persoane inactive sau în șomaj. Totodată, aceste date mai dezvăluie faptul că o treime din populația în vârstă de muncă este inactivă.

De asemenea, un al proiect ce se ocupă de statistică denumit „100 de români” menționează faptul că dacă țara noastră ar fi o comunitate de 100 de oameni, 43 ar munci, din care 33 ar fi salariați, 27 pensionari și 19 ar fi copii ce primesc alocație.

De aici se iscă o întrebare și totodată o incertitudine. Diferența de 11 români ce nu se găsesc în nicio categorie nu fac ceva anume și sunt întreținuți de celelalte persoane?

Sursa foto: youtube.com

Actualitate

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Geometria sacrului”

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează marți, 6 decembrie 2022, de la ora 17.00, la parterul Corpului A din campus, vernisajul expoziției „Geometria sacrului”, cu lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Arte.

Evenimentul va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul facultății, alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, alături de elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și asist. univ. drd. Titiana Miriță.

„Expoziția « Geometria sacrului » propune o paradigmă tridimensională, ce cuprinde (dar nu se limitează la) spiritualitate, conceptualitate şi tehnică. Încă din cele mai vechi timpuri, arta plastică a încastrat necunoscutul în formă şi nepalpabilul în conţinut, dând astfel densitate şi configurând conexiunea dintre umanitate şi spiritualitate. Percepţia divinului şi a întregii lumi neştiute are o dimensiune ocultă pe care fiecare dintre noi o consideră extrem de personală şi în funcţie de care îşi conduce existenţa spirituală cotidiană. Aşadar, « Geometria sacrului » propune şi o geometrie inspirată a percepţiei armonizate între imagine şi cunoaştere şi, de aici, a revelaţiei şi este cadoul pe care Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Arte Plastice, îl face publicului constănţean în prag de sărbători”, precizează conf. univ. dr. Alina Cristea, ofițerul de presă al Facultății de Arte.

Curatorii expoziţiei „Geometria sacrului” sunt conf. univ. dr. Ovidiu Felipov şi asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor.

La expoziţie participă studenţi ai specializării Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi studenţii ai masterului Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului, alături de profesorii lor: prof. univ. dr. Stoiciu Florin, conf. univ. dr. Caruțiu Gheorghe, conf. univ. dr. Felipov Ovidiu, conf. univ. dr. Cuciuc Romanescu Laura Sînziana, lect. univ. dr. Șerbănescu Alexandru, lect. univ. dr. Pîrvan Rus Lelia, asist. univ. dr. Sîrbu Florentin Marian, asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor, asist. univ. drd. Claudiu Argeşanu.

Expoziţia este deschisă publicului până la sfârşitul lunii ianuarie 2023. Intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC.

Continue Reading

Actualitate

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța: „ Un reper esențial de istorie a Tomisului va fi redat constănțenilor și turiștilor”

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu vine cu o veste bună pentru orașul și județul nostru. În cursul zilei de astăzi a fost semnat ordinul de începere a execuției lucrărilor de reabilitare a simbolului „Mormântul pictat Hypogeu”.

„Un reper esențial de istorie a Tomisului va fi redat constănțenilor și turiștilor. Dubiile legate de viitorul Mormântului pictat hypogeu s-au risipit, odată cu semnarea astăzi a ordinului de începere a execuției lucrărilor”, afirmă Mihai Lupu, președintele CJ Constanța

Continue Reading

Actualitate

Linia 42, prelungită până în Portul Tomis

Published

on

De mâine, 6 decembrie, CT BUS anunță faptul că traseul liniei 42 se prelungește.

Autobuzele vor opri în stația Poarta 1 (ambele sensuri) și vor merge până în Portul Tomis.

Modificarea survine în vederea accesibilizării zonei peninsulare.

Continue Reading

Actualitate

Aproximativ 120 de copaci au fost plantați în oraș

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a început programul de reamenajare a spațiilor verzi prin plantarea de platani, frasini, mesteacăni și castani.

În aceste zile, lucrătorii au plantat peste 120 de platani, în locul celor uscați care au fost înlăturați în anii anteriori și în casetele construite special pentru spații verzi pe trotuarele reconstruite. Au fost deja plantați 45 de platani pe strada Termele Romane, 40 de platani pe strada Traian și prelungirea Traian, pe bulevardul Mamaia 14 platani și pe Bulevardul Aurel Vlaicu 11.

Lucrătorii vor mai planta în perioada următoare încă 200 de platani, 50 de frasini, 150 bucăți de mesteacăn, 200 de arțari și castani. Vor urma plantări de arbori și pe strada Unirii, Baba Novac, în parcarea de pe strada Traian și în parcarea de pe strada Lotca din cartierul Tomis Nord.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222