Connect with us

Sport

Capitala baschetului juvenil românesc

Published

on

Costineşti s-a transformat, în aceste zile, în capitala baschetului juvenil românesc. Până pe 2 iulie, peste 400 de echipe de baschet cu sportivi cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani evoluează în cadrul Festivalului de baby-baschet şi mini-baschet, dar şi a Campionatelor Naţionale U12 din Staţiunea Tineretului.

Cel mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor este găzduit de baza sportivă a BTT Costineşti. Terenurile special amenajate au fost deja împânzite de copiii veniţi din întreaga ţară pentru a se bucura de baschet, dar şi de peisajul pe care marea îl oferă la Costineşti.

„Pentru cei mici, va fi un moment în care se vor bucura împreună de baschet într-o atmosferă destinsă, iar cel mai important pentru noi, cei mari, este să le vedem bucuria de a juca de baschet. După ce au participat la antrenamente şi la competiţiile amicale organizate de Primăria Constanţa, pentru ei va fi încă o săptămână plină cu baschet şi distracţie!”, au transmis reprezentanţii BC Athletic Constanţa.

Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului şi în parteneriat cu Biroul de Turism pentru Tineret şi Primăria Costineşti şi îşi propune să adune laolaltă toţi prichindeii iubitori de baschet. De asemenea, în fiecare săptămână, va fi organizat „Marşul micului baschetbalist”, o promenadă la care vor participa toţi concurenţii alături de antrenori şi suporteri. Participanţii vor avea parte de numeroase concursuri, surprize, dar şi de acţiuni artistice la Teatrul de Vară.

Actualitate

Zilele Oraşului Ovidiu, maraton cultural şi sportiv

Published

on

În perioada 18 – 24 iulie, primăria orașului Ovidiu organizează o serie de evenimente cultural – artistice și sportive, cu ocazia Zilelor Orașului Ovidiu, după următorul program:

  • 18 – 21 iulie – Festival de film românesc ,,KANARA’’, ediția I (zilnic începând cu ora 19:00, 2 proiecții de filme românești, premiate la festivalurile internaționale, locație Parc Faleză Lac);
  • 18 – 21 iulie – Festival gastronomic al etniilor din Dobrogea, în parteneriat cu Asociația Patronală RESTO (zilnic, începând cu ora 18:00, degustări gratuite; omologăm rețete autentice în cel mai mare ceaun din România – 2 tone, seară dobrogeană, seară pescărească, seară turco-tătară, seară grecească și alte suprize, locație Parc Zonă Relaxare – plajă);
  • 20 iunie – 24 iulie – simpozionul ,,OVIDIENII’’ ediția a IV-a – tabără de sculptură în piatră pe temă Ovidiană, eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța și Universitatea ,,Ovidius “;
  • 22 iulie – Festivalul Cântecului Popular ,,Elena Roizen’’, ediția a XIII-a (ora 19:00, Parc Faleză Lac – scenă plutitoare);
  • 23 iulie – Teatrul de Operă și Balet ,,Oleg Danovski’’ Constanța – Reverie Muzicală Estivală (piese celebre de operă, pop rock simfonic, musical-uri interpretate de 15 artiști consacrați, ora 19:00, Parc Faleză Lac – scenă plutitoare);
  • 22 iulie – concert Ansamblul Plăieșii & Nicolae Gribincea (ora 20:30, Parc Faleză Lac –scenă plutitoare);
  • 23 iulie – concert – Carla’s Dreams (ora 20:30, Parc Faleză Lac – scenă plutitoare);
  • 24 iulie – concert – Diana Matei & Taraful Cleante (ora 19:00, Parc Faleză Lac – scenă plutitoare);
  • 24 iulie – concert – Andra (ora 20:30, Parc Faleză Lac – scenă plutitoare);
  • 18 – 21 iulie – Jocurile copilăriei (zilnic, începând cu ora 18:00, Parc Zona de Relaxare – plajă, concursuri cu premii, pentru toți copiii care vor redescoperi jocurile tradiționale precum șotronul, sfoara, 9 pietre, rațele și vânătorii);
  • 18 – 21 iulie – reprezentații artistice ale secțiilor Centrului Cultural ,,Elena Roizen’’ ( zilnic, începând cu ora 18:00, Parc Faleză Lac – amfiteatrul mic);
  • 18 – 24 iulie – cupa Ovidiu la fotbal (se califică automat câștigătoarele de la Cupa sat Poiana și Cupa sat Culmea) ce se va desfășura zilnic pe stadionul sintetic din Ovidiu, începând cu ora 18:00;
  • 23 iulie – lupte tradiționale tătărești Kureș, organizate în parteneriat cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (ora 18:00, stadion Ovidiu)
  • 23 iulie – cupa Ovidiu la caiac (ora 08:00, locație zonă Cherhana Ovidiu).

Participarea la evenimente este gratuită!

Continue Reading

Sport

Un nou pas făcut pentru aprobarea Legii 300/2022, de susținere a Zilei Naționale a Oinei

Published

on

Azi, în Comisia pentru Învățământ din cadrul Camerei Deputaților, Legea 300/2022 a primit aviz favorabil.
Este un prim pas spre aprobarea acesteia în cadrul acestei camere a Parlamentului României.
Domnul senator Bogdan-Constantin Matei și președintele federației au susținut legea în cadrul comisiei, argumentând importanța acestui act normativ pentru dezvoltarea sportului nostru național – oina
Mulțumim mult tuturor membrilor comisiei pentru votul acordat și îi așteptăm în continuare alături de sportul nostru național!
“Susținem sportul nostru tradițional, Oina! Alături de președintele federației, Nicu Dobre, am susținut Ziua națională a Oinei și la Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților! Aviz favorabil! Va mulțumesc! Hai, România!”, a declarat senatorul Bogdan-Constantin Matei pe facebook.

Continue Reading

Sport

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, medaliate la Campionatele Naţionale

Published

on

Sala „Olimpia” din Ploieşti a găzduit, timp de trei zile, întrecerile Campionatului Naţional de gimnastică ritmică rezervat junioarelor I şi III (9-12 ani).

La startul competiţiei s-au aliniat sportive reprezentând 17 cluburi din întreaga ţară, printre acestea numărându-se şi sportivele de la CS Victoria Cumpăna, antrenate de Elena Vlad şi Luiza Cerbula, care au încântat asistenţa, iar la final au urcat pe podiumul de premiere. Constănţencele au obţinut nu mai puţin de nouă medalii – trei de aur, două de argint şi patru de bronz.

Maya Ulrich a cucerit două titluri de campioană naţională, în probele individuale de panglică şi minge, cu aur fiind recompensat şi exerciţiul echipei de junioare III (Bianca Georgescu, Maya Ulrich, Antonia Luţan, Andrada Luţan şi Amalia Banciu).

Maya Ulrich şi-a adjudecat argintul la individual compus şi cerc, iar Andrada Luţan, la cerc, Antonia Luţan, la panglică şi individual compus, şi Amalia Banciu, la minge, au intrat în posesia medaliilor de bronz.

La Naţionale, au mai participat alte patru gimnaste de la CS Victoria Cumpăna: Miruna Matei – locul 8, categoria 11 ani, Bianca Georgescu – locul 10, categoria 10 ani, Delia Stângă – locul 10, categoria 11 ani, şi Erika Şelaru – locul 14, categoria 10 ani.

Graţie performanţelor reuşite la campionatul de la Ploieşti, Maya Ulrich, Antonia Luţan, Andrada Luţan şi Amalia Banciu s-au calificat la Cupa României, care se va desfăşura în luna noiembrie.

Foto: Facebook / Cumpăna News / Start-Up Sport Live

Continue Reading

Sport

Federația Română de Oină, partener în proiectul “Sănătate prin sport și cooperare – uniți în bătălia împotriva bolilor”

Published

on

U.A.T. Oraș Hârșova are în implementare proiectul ,,SĂNĂTATE PRIN SPORT ȘI COOPERARE – UNIȚI ÎN BĂTĂLIA ÎMPOTRIVA BOLILOR” – Cod ROBG 139, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria. 
Implementarea proiectului se realizează în cadrul unui parteneriat româno-bulgar, descris astfel:
● BENEFICIAR LIDER : Oraşul Hârşova, judeţul Constanța;
● BENEFICIAR 2 – Municipalitatea Shabla, Bulgaria;
● BENEFICIAR 3 – Federația Română de Oină.
Proiectul are ca scop creșterea eficientă a cooperării între administrațiile publice locale/guvernele în zona de frontieră Hârșova – Shabla, iar serviciile de sănătate publică să se concentreze pe acțiuni de prevenire si îmbunătăţire. Proiectul propune noi abordări prin acţiuni concrete, care oferă comunitatilor româno-bulgare facilităţi pentru exerciţiile fizice pentru a preveni bolile şi pentru a menţine o stare de sănătate optimă pe tot parcursul vieţii.
Noi abordări: investiții în modernizarea infrastructurii sportive (domeniul SPORT-STADIONUL şi vestiarul în orașul HÂRSOVA și o sala de SPORT/reabilitare din orașul SHABLA) cu investiţii, informaţii, motivare şi conştientizare, acțiunile având ca scop schimbarea mentalităţilor în rândul populaţiei din zona de frontieră pentru activităţile fizice în viaţa de zi cu zi, pentru ca starea de sănătate optimă şi durabilă să fie în creştere.
 În cadrul proiectului la Activitatea 8.2, in weekend-ul 10-12 iunie 2022, s-a desfășurat CARAVANA “SPORT – UN IZVOR NESFÂRŞIT DE SĂNĂTATE.
Caravana a avut loc sub forma de meciuri demonstrative de oină. Astfel, Federaţia Română de Oină a asigurat participarea jucatorilor de oină de la echipele C.S. Dacia Mioveni 2012, CSM Oltenița și Spicu Horia.
Meciurile demonstrative au avut loc în 3 locații din zona transfrontalieră România – Bulgaria și anume în localitățile Curcani (jud. Călărași), Chirnogi (jud. Călărași) și Putineiu, sat Băduleasa (jud. Teleorman).
În cadrul proiectului, UAT Oraș Hârșova a achiziționat echipamentele sportive necesare acestei activități precum și autocarul cu care a fost asigurat transportul jucătorilor.
Federația Română de Oină, prin domnul președinte Nicu Dobre, a asigurat prezența jucătorilor de oină si a facilitat desfăsurarea meciurilor în locațiile mai sus amintite, beneficiind și de ajutorul factorilor de decizie locali, primării, cluburi sportive care au pus la dispoziție bazele sportive locale pentru jocul de oină.
Menționăm că în cadrul aceleiași activități (8.2) din cadrul proiectului ,,SĂNĂTATE PRIN SPORT ȘI COOPERARE – UNIȚI ÎN BĂTĂLIA ÎMPOTRIVA BOLILOR” – Cod ROBG 139, se vor desfăsura în perioada 08-10 iulie 2022, cu sprijinul Federației Române de Oină, meciuri demonstrative de oină în două locații din Bulgaria, din zona transfrontalieră!

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222