Connect with us

Diverse

Campania „Să înţelegem mai bine alimentele” ajunge la Cluj

Published

on

Cluj-Napoca va fi, la sfârşitul acestei săptămâni, gazda campaniei „Să înţelegem mai bine alimentele”, singura campanie naţională ce îi reuneşte pe specialiştii din industria alimentară, dar şi pe consumatori, deopotrivă. Scopul experţilor în nutriţie este de a dezbate diferite mituri despre alimentaţie.

Organizatorii campaniei îi aşteaptă pe clujeni şi nu numai, vineri şi sâmbătă, în grădina Iulius Mall. Intrarea este liberă, iar cei interesaţi să afle cât mai multe sfaturi şi recomandări utile despre alimente şi nutriţie vor avea la dispoziţie numeroase produse româneşti, din care pot degusta şi cumpăra.

„După organizarea campaniei la București și Iași, nu este oraș mai potrivit decât Clujul pentru a această etapă a caravanei. Progresele înregistrate de Cluj în ultimii ani sunt un semn al deschiderii locuitorilor, deschidere cu care sperăm să ne primească și pe noi. Așteptăm consumatori de orice vârstă la întâlnirea cu specialiștii din industria alimentară, pentru a disemina informații corecte despre alimente, despre ce e bine să consumăm și mai ales despre ce e bine să evităm. Totodată, ne bucurăm să vă invităm pe la standurile producătorilor care susțin această inițiativă și care vor expune săptămâna aceasta în grădina Iulius Mall din Cluj”, se arată într-un comunicat emis de ro.aliment

Campania „Să înțelegem mai bine alimentele” a demarat pe 7 iunie 2019, în București, cu un workshop ce a facilitat întâlnirea specialiștilor din cercetare, cu reprezentanții producătorilor din industria alimentară și consumatorii finali.

sursa foto: roaliment.ro

Diverse

Planeta Pământ, celebrată pe 22 aprilie

Published

on

În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mișcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, „Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimi Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată ”semn al prosperității”. Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.

După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

În 2017, de Ziua Planetei Pământ, NASA a lansat un site unde oamenii pot “adopta” părți ale planetei.

Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”)

– Este a treia planetă după distanța față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar.

– Când desemnează planetă (și nu solul), cuvântul se scrie cu majusculă.

– Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi).

– Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, și singura din Univers cunoscută ca adăpostind viața (controverse legate de existența vietii extraterestre continuă să existe).

– Terra s-a format acum aproximativ 4,6 miliarde de ani, iar singurul ei satelit natural este Luna, numită și Selena.

– Pentru comparație, vârsta calculată a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani.

– Suprafața Pământului este acoperită în proporție de 71% de apa, restul de 29 % fiind solid și “uscat”.

– De la formarea sa, Pământul a trecut prin numeroase procese geologice și biologice majore, astfel încât toate urmele condițiilor sale inițiale au fost șterse.

– Suprafața exterioară a Terrei este împărțită în mai multe plăci tectonice (7 majore), care de-a lungul timpului se deplasează unele față de celelalte.

– Miezul planetei este activ (fierbinte și lichid), fiind format din mantaua topită și miezul metalic, generator al câmpului magnetic.

– Între Terra și restul Universului există o permanentă interacțiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuențat continuu viteza mișcării de rotație a Terrei.

– Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra, forța de atracție numindu-se gravitatie, iar accelerația cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitațional se numește accelerație gravitațională.

– Se crede că motivul apariției oceanelor a fost o “ploaie” de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat și ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă.

Continue Reading

Diverse

Banca Națională a României invită publicul la „Zilele porților deschise”! Și sucursala din Constanța se alătură evenimentului

Published

on

Banca Națională a României (BNR) organizează în perioada 18-19 aprilie 2022, în intervalul 11:00 – 18:00, „Zilele porților deschise la BNR“. Cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la înființare, BNR deschide vizitatorilor Palatul Vechi din București, precum și sucursalele regionale și agențiile băncii centrale din teritoriu.

Cei interesați vor avea acces în sediul Sucursalei Regionale Constanța a Băncii Naționale a României, situat în Piața Ovidiu, strada Revoluției din 22 decembrie 1989 nr. 1.  Publicul larg va avea ocazia să admire o colecție de monede și bancnote românești din perioada 1881 – 2003.

De asemenea, vizitatorii vor avea acces la informații referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Băncii Naționale a României și a Sucursalei Regionale Constanța.

Sursa foto: Sucursala Regională Constanța a BNR

Continue Reading

Actualitate

Carnexpo Grill 2022, cel mai mare eveniment gastronomic din România, se va desfășura la Olimp

Published

on

Carnexpo Grill, aflat la a treia ediție, atrage deja expozanți și vizitatori importanți din industria cărnii, HoReCa şi retail, dar şi invitați speciali din străinatate, devenind un concept emblematic în calendarul evenimentelor dedicate industriei alimentare.

Cu peste 15 000 mp suprafață de expunere, Carnexpo Grill este cel mai mare eveniment gastronomic din România, cea mai mare platformă de promovare din industrie, locul potrivit pentru cei care dau gust și pentru cei care caută tendințe pentru dezvoltarea afacerilor.

Carnexpo Grill se va desfășura anul acesta, în perioada 5-6 mai, la resortul Phoenicia Blue View din Olimp şi a fost gândit ca un concept flexibil și modular. Suprafaţa destinată evenimentului va găzdui 8 zone dedicate:

  • MEAT EXPO Area – zona principală de expoziție a evenimentului în care participanții au posibilitatea de a-și expune produsele și preparatele din carne și de a-și personaliza standul conform campaniilor de promovare pe care le au în desfășurare;
  • TECH Area – tehnologie, echipamente, consumabile și servicii software, toate în același loc, o zonă dedicată exclusiv acestui segment esențial pentru producția modernă de carne și preparate din carne, dar și pentru nevoile tehnologice din retail și HoReCa;
  • WINE & CHEESE Area – zona dedicată producătorilor de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice şi tradiţionalilor parteneri din zona de brânzeturi;
  • HORECA Area – segmentul de HoReCa primește la această ediție, propria zonă în care participanții își pot promova produsele şi serviciile destinate segmentului HoReCa;
  • SWEETS & SNACKS Area – de la produse de panificație, patiserie și cofetărie, la înghețată sau sandwich-uri, zona sweets & snacks vine în mod natural în completarea experienței de grill;
  • BUSINESS Lounge – zona dedicată întâlnirilor de business și networking-ului, în care participanții pot închiria separeuri pe care le pot optimiza și personaliza după preferințe;
  • GASTRO Area – o tradiție a evenimentului, se va afla într-o zonă special dedicată show-urilor culinare, iar în acest an va găzdui primul concurs naţional de măcelarie ,,TOP CHEF MĂCELAR”, simultan cu un concurs tradiţional de gastronomie;
  • BEACH LOUNGE – zona dedicată relaxării, o călătorie prin lumea artei culinare, băuturilor rafinate, muzicii şi conceptelor de divertisment şi evenimente.

Noua structură a evenimentului permite tuturor participanților, o mai mare posibilitate de personalizare a prezenței lor, printr-o expunere simultană în mai multe zone ale suprafeței de desfășurare.

Continue Reading

Diverse

Program de vară în parcurile de distracții din Constanța, Țara Piticilor și Gravity Park

Published

on

Cele trei parcuri de tip Țara Piticilor din municipiul Constanța și complexul de sporturi extreme Gravity Park își modifică orarul de funcționare.

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a luat această măsură pentru a adapta programul la perioada de vară. Începând de duminică, 27.03.2022, parcurile de distracție vor fi deschise vizitatorilor după cum urmează:

  • Țara Piticilor Parc Tăbăcărie                      09:00 – 21:00
  • Țara Piticilor Aleea Nalbei, I.C. Brătianu 09:00 – 22:00
  • Gravity Park                                                 09:00 – 21:00

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222