Pasca este unul dintre alimentele tradiționale nelipsite de pe masa de Paște. Preparată astăzi, în Sâmbăta Mare, din grâu curat, ouă, brânză și zahăr aceasta este înnobilată cu semnul Sfintei Cruci.

Atât de mare era importanța acestui aliment ritual în satul tradițional, încât femeile, înainte de a-l plămădi, trebuiau să fie de o curățenie trupească desăvârșită, să îmbrace straie curate, să bată mătănii și să spună rugăciuni. Abia apoi se apucau să plămădească pasca.

Se zice că pasca trebuie să fie rotundă, pentru că tot așa au fost și scutecele lui Iisus Hristos, sau dreptunghiulară, pentru că așa a fost și mormântul său.

Cojile ouălor din care se făcea pasca nu se aruncau, ci se puneau pe apă curgătoare, pentru a ajunge pe Apa Sâmbetei, în ținutul unde trăiesc Blajinii sau Rocmanii. Văzându-le pe acestea, la fel ca și cojile de la ouăle vopsite, Blajinii vor afla că a venit Paștele.

Înainte de a fi așezată pe masa de Paşte, Pasca trebuie să fie sfințită de preot în noaptea de Înviere, alături de celelalte preparate pe care obişnuiesc creştinii să le ducă la biserică.

Odinioară se făcea o pască și pentru vite. Din aceasta se rupea câte o bucățică și se amesteca în hrana vacilor în fiecare sâmbătă din an, pentru a fi sănătoase și a avea rod.

Crucea de pe Pască se păstra, pentru că era bună la alungarea grindinei.

Vinerea Mare este o zi cu o încărcătură spirituală aparte. Numită în popor și Vinerea Seacă, Vinerea Scumpă, Vinerea Frumoasă sau Vinerea Șchioapă, această zi, în care în bisericile ortodoxe are loc Prohodul Domnului, se ține prin post negru.

Cu lumânarea de la Prohod, creștinii înconjoară casa de trei ori, pentru a o oferi de boli, foc și trăsnete.

În Vinerea Seacă nu se lucrează nimic, pentru că totul va merge în sec. Nici nu se frământă și nici nu se coace pâine, ca să nu se ardă mâinile Maicii Domnului. Se zice că nu e păcat mai mare decât să coci pâine în Vinerea Mare.

În această zi nu se consumă nici urzici și nici oțet, pentru că Iisus a fost biciuit cu urzici și i s-a dat să bea oțet.

Dacă în Vinerea Mare va ploua, se spune că anul va fi îmbelșugat.

În duminica ce precede Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim. Numită și Duminica Floriilor sau Floriile, în amintirea faptului că Iisus Hristos a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de finic, sărbătoarea avea o importanță covârșitoare în satul tradițional.

În centrul sărbătorii stă salcia, arborele binecuvântat de Maica Domnului. Legenda spune că atunci când mergea spre locul Răstignirii Fiului Său, a dat peste o apă și a rugat salcia să se facă punte peste apă. Înduioșată de durerea Maicii Domnului, salcia i-a ascultat dorinţa, şi a ajutat-o să treacă pe celălalt mal. Atunci, Născătoarea de Dumnezeu a binecuvântat-o, să fie dusă la biserică și sfințită, iar din lemnul ei să nu se facă cărbuni.

Mlădițele de salcie duse la biserică se culeg în ajunul sărbătorii. După ce sunt sfințite de preot, se aduc acasă, se pun la porți, la streșinele casei și la icoană, sub formă de coroniță.

Cu ramura de salcie, oamenii ating animalele din gospodărie, pentru a înflori ca mâțișoarele (mugurii) de salcie. Tot cu crenguțe de salcie se ating și copiii, pe creștet, pentru a crește mari și sănătoși.

Conform tradiției populare, cine înghite trei mâțișori sfințiți de salcie nu va avea dureri în gât tot anul. De asemenea, la nevoie, cei care au ,,gâlci” pot înghiți un mugure de salcie. Pentru a fi feriți de durerile de spate, oamenii obișnuiau odinioară să se încingă, de Florii, cu o nuia de salcie sfințită.

Cu salcia păstrată la icoană sau la streașină, se poate afuma casa de Paște sau în caz de vremea rea (furtună, grindină, trăsnete, fulgere). Tot cu fum de salcie sfințită, de Florii se tratează și sperieturile copiilor.

În ceea ce privește predicțiile meteorologice, există înrădăcinată credința că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și de Paște.

Astăzi, 23 aprilie 2021, în calendarul ortodox, este sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din calendarul ortodox. Sfântul Gheorghe mai este cunoscut sub numele de San-George şi este considerat un protector al vegetaţiei, al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe mai este numit şi „purtătorul de biruință”. O mulţime de biserici poartă hramul Sfântului Gheorghe, dar şi numeroşi copii sunt botezaţi cu numele sfântului.

Sfântul Gheorghe s-a născut în oraşul Capadocia, pe vremea împăratului Diocleţian. Acesta a trăit în secolul al IV-lea. Se crede că Gheorghe ar fi trăit între anii c. 275/280 – d. 23 aprilie 303. Gheorghe este patron al mai multor ţări, dar şi regiuni sau oraşe. Printre cele mai importante ţări aflate sub patronatul lui Gheorghe se numără şi Anglia. Părinţii Sfântului Gheorghe erau creştini devotaţi care l-au educat în spiritul bisericii şi cu frică de Dumnezeu.

Potrivit legendelor, Gheorghe s-a înrolat în armata română unde s-a facut remarcat pentru uşurinţa şi îndemânarea cu care mânuia armele. Perioada lui Diocleţian, cunoscută şi ca fiind momentul în care a fost dat decretul împotriva creştinilor a reprezentat o luptă interioară în Gheorghe deoarece acesta la inimă era creştin. Gheorghe a decis să mărturisească în faţa împăratului că este de credinţă creştină, iar Diocleţian a ordonat ca acesta să fie întemniţat şi torturat în speranţa că îşi va renega religia şi va aduce ofrandă zeilor. Acesta a fost supus la chinuri inimaginabile şi barbare.  Sfântul Gheorghe a fost lovit cu suliţe, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou şi tot felul de alte chinuiri, dar tot nu a renunţat la credinţa creştină.

Diocleţian a mai încercat să îl convingă pe Sfântul Gheorghe să renunţe, oferindu-i onoruri militare, însă a fost în zadar. Atunci, împăratul mâniat a dat ordin ca Sfântul Gheorghe şi împărăteasa Alexandra să fie ucişi prin tăierea capetelor.

În drum spre locul unde avea să li se taie capetele, împărăteasa Alexandra a murit. Sfântul Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu şi apoi şi-a aplecat capul ca să îi fie tăiat, în ziua de 23 aprilie.

Românii au o mare evlavie pentru Sfântul Gheorghe. Multe biserici din ţară poartă hramul Sf Gheorghe, iar multe femei şi bărbaţi îi poartă numele. De asemenea si multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Brațul Sfântului Gheorghe.

Totodată, steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul.

În prezent, Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul Forțelor Terestre Române.

Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își onomastica pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).