Connect with us

Actualitate

Bilanţ de succes pentru #BeActive – Săptămâna europeană a sportului

Published

on

La Constanța, #BeActive  s-a desfășurat în perioada 22-25 septembrie şi a implicat copii, profesori, antrenori, voluntari și constănţeni care s-au bucurat de mişcare practicând sporturi pe plajă, pe mare, pe lac. Total a culminat cu formarea unui uriaș drapel mișcător al României în centrul Constanței. Zâmbetele, participarea masivă, afirmațiile pozitive ale micuților participanți, ale părinților, bunicilor vin în susținerea unui proiect de succes și crearea unui precedent pentru viitoarele activități adresate sportului pentru toți, bază esențială a sportului de performanță.

Săptămâna europeană a sportului – #BeActive  este un proiect al Clubului Sportiv Laguna Constanţa, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, şi este menit să promoveze sportul și activitatea fizică.

Această inițiativă are ca obiectiv conștientizarea importanței unui stil de viață activ pentru toată lumea și este concepută să le ofere oamenilor o trambulină către viața activă. Scopul și obiectivele acestui proiect au depășit cu mult așteptările organizatorilor privind promovarea unui stil de viață activ pentru toată lumea, dar și dezvoltarea spiritului de apartenență la comunitate, la națiune, socializare și educație prin sport în contextul actual când societatea are cea mai mare nevoie de aceste valori.

Activitățile sportive au debutat în 22 septembrie, simultan în mai multe locaţii, timp de 3 zile:

  • plaja Blanco Beach by Bavaria Blu/ Mamaia: fotbal, handbal, volei, baschet, rugby, oină, tir cu arcul și darts;
  • plaja Reyna/Constanța: arte marțiale, judo, atletism, kaiac canoe, yachting, paddleboarding, canotaj, jocuri marinărești.
  • Lacul Tăbăcărie și Siutghiol: kaiac canoe, yachting.

Punctul culminant al proiectului a fost atins sâmbătă, 25 septembrie, o zi de neuitat pentru cei peste 1300 de partcipanți care au format drapelul României.

,,Plutonul a fost deschis de persoane cu nevoi speciale, iar toți am mărșăluit împreună pe  Bulevardul Tomis, până la Primăria Constanţa, cu plecare din parcarea cladirii emblematice, Sala Sporturilor, acolo plini de entuziasm au scandat din tot sufletul Constanța, #BE Active!, după care au încercat diferite sporturi: fotbal, handbal, baschet, rugby, box, gimnastică și parcursuri applicative etc. Locuitorii Constanței s-au putut bucura de terenurile de fotbal și baschet și duminică 26 septembrie.

Workshopul  din data de 25 septembrie a adunat actuali și foști sportivi de performanță, pesonalități din administrația sportivă și locală din care amintim: Alexandra Voiculescu, Ivan Trucmel, Delia Voiculescu, recent campioane mondiale la lupte pe plajă; Cristian Emilian Ghiță- subsecretar de stat M.T.S, Elena Nicolau – consilier M.T.S, Cristian Balaș- președinte A.N.A.D, Florin Cocargeanu – viceprrimar Constanța, Alexandru Micu – președinte F.R. Yachting și vicepreședinte F.I. de Yachting,  Beatrice Caslaru – multipla medaliata JO, CM, CE natație,  Laurentiu Toma – vicepreședinte HCDS, Voinea Florin președinte Academia Volei Tomis , Alin Larion – președinte F.R.S.T. si prodecan F.E.F.S, Mariana Solomon – director executive DJST Constanța,  Costi Gheara – director regional F.R. Rugby, Gabriel Georgescu – inspector de specialitate I.S.J, Elena Hanu – director adjunct C.N.M.E, , profesori de educație fizică și sport și sportivi din cluburile constănțene.

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul voluntarilor, minunații studenți și elevi – Facultatea de Educație Fizică și Sport Constanța, Consiliul Judeţean al Elevilor, Liga studenţilor  UMC, Creative+ voluntari străini prin Corpul European de Solidaritate, Grupurile locale de tineret. Constanța un oraș pentru sport! Constanţa #BeActive!”, se precizeză într-un comunicat de presă al organizatorilor.

 

Actualitate

Măsuri în ceea ce privește rețelele de comunicații

Published

on

Reprezentanții Primăriei Constanța și operatorii rețelelor de comunicații au avut o primă întâlnire pe acest an pentru a stabili măsurile ce trebuie luate pentru a rezova problema atât de neplăcută și care trenează de mulți ani a cablurilor atârnate și a colacilor de sârmă agățati pe stâlpi.

În afara unui aspect neplăcut și dezordonat, aceste cabluri reprezintă un pericol pentru siguranța cetățenilor.

Operatorii rețelelor de comunicații trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să  acționeze în următoarele direcții:

– înlăturarea de urgență a surplusurilor de cablu de pe stâlpii de iluminat

– eliberarea urgentă de sarcini a stâlpilor metalici și a celor din fibră pentru a preveni eventualele situații nedorite generate de prăbușirea acestora pe carosabil sau pe partea pietonală

-în intervalul 21.02.2022 – 15.03.2022 trebuie finalizată acțiunea de etichetare și cosmetizare a rețelelor din cartierul Faleză Nord

De asemenea, un aspect important despre care s-a discutat în cadrul ședinței desfășurate la Primăria Constanța, a fost scurtarea timpilor de intervenție pentru deficiențele care periclitează siguranța circulației auto și pietonale – max 1-3 ore , respectiv 72 de ore pentru cele referitoare la cabluri și cutii de distribuție poziționate necorespunzător pe stâlpii de iluminat și clădiri.

Continue Reading

Actualitate

Cel mai longeviv marinar militar a împlinit 103 ani

Published

on

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea a împlinit marți, 18 ianuarie, venerabila vârstă de 103 ani, prilej cu care șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, și-a exprimat recunoștința față de importantele servicii pe care le-a adus țării noastre tânărul locotenent Mircea Caragea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, precum și pentru vitejia şi spiritul său de sacrificiu de care a dat dovadă în cariera militară avută la bordul navelor militare și în alte structuri ale Marinei Regale Române.

Prin acțiunile dumneavoastră, prin energia și pasiunea cu care ați îndeplinit misiunile primite, ați fost un exemplu de urmat pentru camarazi. Îmi exprim întreaga mea admirație pentru puterea exemplului pe care ați transmis-o generațiilor de marinari militari, cu privire la remarcabila conduită civică, demnitatea și tăria de caracter cu care ați înfruntat, mai bine de patru decenii, vicisitudinile vieții, după ce ați fost trecut în rezervă, în anul 1947, de către regimul comunist, fără prea multe explicații. Cu profund respect și prețuire, la împlinirea venerabilei vârste de 103 ani, marinarii militari vă prezintă onorul! În numele întregului personal al Forțelor Navale Române, vă urez multă sănătate și zile senine în suflet, bucurii alături de cei dragi și liniște sufletească. LA MULȚI ANI, domnule viceamiral Mircea Caragea!”, este mesajul aniversar pe care Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, i l-a transmis decanului de vârstă al marinarilor militari români. 

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea este singurul veteran de război în viață al Forțelor Navale Române, care a slujit țara, cu onoare și cu cinste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare. Născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița, la vârsta de 11 ani, Mircea Caragea a îmbrăcat uniforma militară și a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Pentru marinarul veteran Mircea Caragea, cea mai frumoasă amintire este faptul că a participat la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi place să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționață la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”.

După absolvirea școlii navale, în anul 1940, prima funcție pe care a îndeplinit-o tânărul ofițer Caragea a fost la bordul canonierei „Eugen Stihi”, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind ambarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.

În perioada 1941-1944, actualul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu munitie, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie – mai 1944). Pentru faptele sale deosebite de vitejie, citate pe ordin de zi pe unitate în timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Caragea a fost decorat de Regele Mihai I al României, în anul 1944, cu „Steaua României”, cel mai vechi Ordin Național al țării noastre, precum și cu Ordinul „Coroana României”.

La numai 25 de ani, locotenentul Mircea Caragea a schimbat registrul maritim cu cel fluvial, fiind numit comandant militar al Portului Hârșova (1944-1945). Ulterior, a lucrat în Sectorul Fluvial Giurgiu (1945), a îndeplinit funcția de comandant de escadrilă la vedetele fluviale din Galați (1945-1947), după care a fost profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele (1947).

Cariera tânărului ofițer de marină Mircea Caragea a fost curmată brusc, când avea vârsta de 28 de ani, de către regimul totalitar comunist instaurat la putere în țara noastră și, la data de 1 septembrie 1947, a fost trecut în rezervă, dar acest moment nefast nu i-a distrus energia și puterea de a merge mai departe în viață. A urmat o perioadă în care își găsea cu greu un loc de muncă, pe șantiere, ca muncitor necalificat, și, după multe încercări, a fost acceptat, în anul 1955, pe o funcție de grafician la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi s-a mutat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde a rămas până în anul 1982, când a ieșit la pensie.

După instaurarea regimului democratic în țara noastră, veteranului marinar Mircea Caragea i-a fost acordat, în anul 1991, gradul de comandor în rezervă și, ulterior, a fost înaintat, succesiv, în gradele de contraamiral de flotilă, contraamiral, respectiv viceamiral. În semn de apreciere a faptelor de vitejie realizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, Președintele României i-a conferit, în anul 2019, viceamiralului Mircea Caragea Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.

Continue Reading

Actualitate

Vești bune pentru turiști

Published

on

Vești bune pentru turiștii care vor alege să își petreacă vacanțele în destinații externe. Prețurile la biletele de avion nu vor înregistra majorări substanțiale. Asta chiar dacă tarifele la utilități au crescut în ultima perioada și odată cu ele și cheltuielile companiilor de zbor. Agenții de turism spun că românii care vor alege să achiziționeze pachete complete  cu asigurare de călătorie inclusă vor fi cei care vor avea cel mai mult de câștigat. Diferențele de costuri sunt mici, dar în plus turiștii au siguranța că în cazul unor probleme, vor fi despăgubiți mult mai ușor.

Potrivit unei analize de piață realizată de specialiștii în domeniul turismului singurele prețuri care au crescut anul trecut au fost cele pentru zborurile intercontinentale, dar și cele interne. Procentual fost undeva la 15%. Pe de altă parte însă preţurile biletelor pentru rutele internaţionale, de exemplu din România către ţările europene, în 2021 au scăzut cu 5% faţă de 2020 şi cu 11% faţă de 2019. Iar companiile de zbor intenționează să păstreze tarifele și în acest an.

În topul celor mai populare destinaţii pentru români s-au aflat destinațiile interne dar și țări precum Marea Britanie şi Italia, Germania și Spania. Iar pentru anul acesta românii caută în continuare destinațiile calde precum Egipt, Turcia și chiar Zanzibar. Aici tarifele pentru un sejur pleacă de la 350 de euro și pot ajunge până la 1.300 de persoană, în funcție de perioada aleasă. Și evident de pretențiile fiecăruia. În plus ideal este ca pentru astfel de destinații, pachetele să fie cumpărate de la agenții de turism.

Agenții de turism trag un semnal de alarmă și spun că în condițiile în care pandemia continuă să dea bătăi de cap și tot mai multe autorități introduc măsuri suplimentare la intrarea în țară a străinilor, ideal este ca un pachet turistic să conțină neapărat și o asigurare medicală de călătorie. Dacă în 2019, doar 20% dintre rezervări aveau o asigurare de călătorie, în 2020 ponderea a ajuns la 26%, iar în 2021 aproape un client din trei avea o asigurare care permitea inclusiv anularea sejurului din motive personale.

Continue Reading

Actualitate

Zilele libere legale, în 2022

Published

on

Ziua Micii Uniri, sărbătorită pe 24 ianuarie aduce o minivacanță pentru cei care lucrează în sistemul de stat și pentru elevi. Astfel, aceștia se vor bucura de trei zile libere. Ziua de 24 ianuarie pică într-o zi de luni, anul acesta, legându-se de cele două zile libere din weekend-ul 22-23 ianuarie.

Angajații care vor lucra în această zi vor primi libere în compensație. Elevii se vor întoarce la cursuri marți, 25 ianuarie.

În anul 2022 salariații români au dreptul la 15 zile libere legale conform Codului Muncii:

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  • 22 aprilie (Vinerea Mare):
  • 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
  • 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

sursa foto: zile-libere.ro

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222