Connect with us

Actualitate

Bărbat depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiție

Published

on

În weekend, jandarmii tulceni din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, au observat o persoană care se afla în apropiere de Cetatea Enisala, județul Tulcea, având un sac voluminos asupra sa.

În urma controlului efectuat, asupra persoanei, au fost găsite 2 plase monofilament cu lungimea de 70 de metri și exemplare de pește din speciile lin, caracudă, știucă și caras. Ulterior, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a declarat că a amplasat plasele monofilament cu o zi înainte în apa lacului Razelm și tocmai le verificase cu puțin timp înainte să se întâlnească cu jandarmii. Având în vedere că peștele fusese capturat cu puțin timp în urmă, jandarmii au procedat la eliberarea peștelui în Lacul Razelm.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție în zone de reproducere naturală și deținerea uneltelor de tip monofilament. Totodată, în aceeași zi, jandarmii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 avertisment, valoarea amenzilor fiind de peste 1.500 lei, pentru pescuitul în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.

Alte 9 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 avertisment, au fost aplicate de jandarmi, valoarea amenzilor fiind de peste 4.000 lei, pentru consum de alcool în spațiul public, provocarea la scandal, proferarea de injurii, alarmarea organelor specializate fără motiv întemeiat, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității și neluarea măsurilor de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica minorul de la fapte de vagabondaj.

 

Actualitate

Două spectacole ale Teatrului de Stat Constanța în selecția Festivalului Național de Teatru 2024

Published

on

Astăzi a fost anunțată selecția de spectacole a Festivalului Național de Teatru 2024, ediția cu numărul 34, iar Teatrul de Stat Constanța va fi prezent în festival cu două spectacole: „10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu și „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban.

Echipa curatorială a festivalului este formată din cronicarii teatrali Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, care au vizionat peste 250 de spectacole din România, Republica Moldova, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia și Serbia. 31 de spectacole din România au fost selectate în FNT 2024 și cinci spectacole sunt invitate din străinătate.

Este al patrulea an consecutiv în care Teatrul de Stat Constanța își demonstrează relevanța în  contextul teatral românesc contemporan inclusiv prin prezența în Festivalul Național de Teatru, cel mai important eveniment al breslei. În 2023 a fost selectat spectacolul „Seaside Stories” în regia lui Radu Afrim, în 2022 – „8 tați”, regia Irisz Kovacs și în 2021 – „Doi tineri din Verona”, regia Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul Național de Teatru este un program permanent al UNITER, inițiat în anul 1990 și finanțat de Ministerul Culturii și Primăria municipiului București. Ediția 34 se va desfășura în perioada 18 – 27 octombrie 2024, în capitală.

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA

de Gabriel Sandu

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu

Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru

Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș

Coregrafie: Stela Cocârlea

Pregătire muzicală: Inga Postolache

Asistență scenografie: Nicoleta Ivan

DISTRIBUȚIA: Mirela Pană, Liliana Cazan, Ramona Niculae, Dana Dumitrescu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Cristiana Luca, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea Florin Aioane, Laura Iordan.

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

de William Shakespeare

Adaptare de Daniela Dima și Andrei Șerban

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Lighting design: Cristian Niculescu

DISTRIBUȚIA: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea/ Vlad Lință, Iulian Enache, Mihaela Velicu, Liviu Manolache, Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Ștefan Mihai, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.

Continue Reading

Actualitate

Anunț important pentru călători: o stație a fost mutată

Published

on

Stația Parcul Tăbăcărie de pe Linia 102, în direcția Delfinariu, a fost mutată cu aproximativ 50 de metri spre strada Primăverii.

„Deoarece adăpostul de călători a rămas deocamdată în vechea locație a stației, le recomandăm călătorilor să aștepte autobuzul în zona unde a fost realizat marcajul pentru stație și unde se află caseta albastră cu sigla CT BUS”, au transmis reprezentanții CT BUS.

Continue Reading

Actualitate

„Constanța Coffee Break”, continuă

Published

on

Bulevardul Tomis redevine și în acest weekend locul preferat al constănțenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și se pot bucura de momente de inspirație și relaxare alături de cei dragi.

Ne plimbăm, facem sport, socializăm, ne răsfățăm cu o cafea sau ne răcorim cu o înghețată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga. Zona pietonală va fi cuprinsă de o atmosferă energizanță.

„Dacă vreti să faceți parte din această poveste frumoasă, vă invităm alături de noi! Artiștii, cluburile sportive sau ONG-urile, toți creatorii de frumos se pot adresa Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, la numărul de telefon 0241485893 sau pe adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune de donare de sânge, la Năvodari

Published

on

Primăria Orașului Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează o nouă acțiune de donare de sânge la Năvodari.

O echipă mobilă va fi prezentă, sâmbătă, 3 august, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială, Str. Sănătății, nr. 2 (lângă Taxe și Impozite). La acțiunea de donare din 3 august sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele care vor efectua o donare completă vor beneficia de zi liberă de la locul de muncă în ziua donării, alocație de hrană sub forma unui card în valoare de 280 LEI, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutate peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală de tip B sau C, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, boli autoimune. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să prezinte adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, care să ateste că nu suferă de nicio afecțiune care ar contraindica donarea de sânge. Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Persoanele care doresc să doneze sânge sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0786.821.750, de luni-vineri, în intervalul orar 09.00-16.00.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222