Connect with us

Actualitate

Avem o nouă săptămână plină! Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionate Naționale și Balcanice

Published

on

Avem o nouă săptămână plină! Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionate Naționale și Balcanice, iar echipele clubului nostru sunt angrenate atât în competiții europene cât și în ligile naționale, la cel mai înalt nivel. Avem un weekend plin în Sala Sporturilor, cu volei, baschet și handbal! Tuturor sportivilor și antrenorilor le ținem pumnii și le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!

== Volei seniori ==

Voleibaliștii CSM Constanța sunt la ora debutului în sezonul 2023/2024 al Diviziei A1. După ce și-au testat forțele în meciurile de pregătire, contra unor adversari din țară, dar și din străinătate, băieții antrenați de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală încep jocurile oficiale în propria arenă. În etapa I, CSM Constanța joacă împotriva nou-promovatei Universitatea de Vest Timișoara. Grigore, Vidoni & comp promit spectacol la prima apariție oficială din acest sezon în fața publicului constănțean. Sâmbătă, 14 Octombrie, de la ora 13.00, în Sala Sporturilor. Hai, Constanța!

== Volei senioare ==

Voleiul feminin constănțean se întoarce după aproape 10 ani în Sala Sporturilor pentru un meci de primă ligă! CSM Constanța a trecut cu brio proba debutului în Divizia A1, cu o victorie la Târgu Mureș, în prima etapă din acest sezon. Nou-promovate pe prima scenă a voleiului românesc, fetele antrenate de FlorinVoinea și Radu Began speră la un public cât mai numerous în tribune, la meciul de acasă cu CSM Corona Brașov. Sâmbătă, 14 Octombrie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor. Hai, Constanța!

== Volei cadete ==

După un debut în forță, 3-0 la Ploiești și tot 3-0 acasă cu CSȘ Târgoviște, echipa de cadete CSM Constanța joacă la Mioveni, în etapa a 3-a a Campionatului Național U17. Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu sunt lidere în Seria D și vor să rămână pe primul loc. CS Mioveni – CSM Constanța se joacă Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11.00.

== Volei cadeți ==

Cadeții CSM Constanța susțin, în Capitală, cel de-al treilea meci din noul sezon al Campionatului Național U17. După dușurile reci din primele etape, voleibaliștii antrenați de Viorel Prejbeanu, Răzvan Parpală și Paul Cămui speră să spargă gheața, în deplasarea de la CS Rapid. Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11.00.

== Handbal seniori ==

Handbaliștii CSM Constanța au jucat în deplasare cu CSM Bacău, în etapa a 8-a din Liga Zimbrilor, ultimul test înainte de debutul în grupele EHF European League! Cu cinci victorii în șapte meciuri, băieții noștri se aflau înaintea partidei pe locul secund în campionat, dar la numai 6 puncte distanță de băcăuani, care sunt pe poziția a 9-a! Echipa antrenată de George Buricea și Ionuț Pușcașu s-au impus la zece goluri diferență, 26-36 și merg cu un moral de fier în Ungaria, unde o va întâlni pe MOL Tatabanya KC, pe 17 Octombrie, în prima etapă din Grupa H European League. 

 == Handbal juniori ==

Juniori 2 CSM Constanța joacă pe teren propriu, cu CSȘ Medgidia, în Campionatul Național J2. Liderii Seriei E, cu trei victorii în trei meciuri, băieții antrenați de Ionuț Pușcașu vor să continue seria invincibilă cu un nou succes, în fața propriilor suporteri. Duminică, 15 Octombrie, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor.

 == Handbal juniori ==

Juniorii 3 CSM Constanța au un nou meci dificil în Seria C a Campionatului Național J3. Handbaliștii antrenați de Denis Ali joacă împotriva celor de la HC Omer Constanța A, în etapa a 3-a. Partida are loc în Sala Sporturilor. Duminică, 15 Octombrie, de la ora 13.00.

==Rugby==

Sâmbătă, 14 octombrie, pe terenul “Parcul Copilului” din Capitală se desfășoară meciurile din cadrul etapei a 2-a în Campionatul Național de Rugby în 7, Grupa Elita. CSM Constanța (antrenori Nicolae Radu Mocanu, Daniel Boldor) se află în Grupa B, alături de Rapid București, CSU Arad și Poli Iași. În primul meci, de la ora 9.40, CSM Constanța o întâlnește pe Poli Iași. De la ora 11.00, este duelul cu Rapid, iar în ultima partidă din grupă, de la ora 12.20, joacă împotriva lui CSU Arad. În funcție de locul ocupat în grupă, va urma după-amiază și meciul de clasament.

==Rugby==

Rugbiștii CSM Constanța joacă în cadrul etapei a 2-a din Divizia Națională de Juniori U20, pe teren propriu, cu CNAV-Dinamo București. Echipa constănțeană, antrenată de Marius Codea, pornește cu prima șansă, fiind deținătoarea titlului național la această categorie de vârstă. Partida este programată pe stadionul Flacăra din Năvodari. Duminică, 15 Octombrie, de la ora 13.00. Hai, Constanța!

== Baschet seniori ==

Baschetbaliștii CSM Constanța susțin, în weekend, cel de-al patrulea meci din acest sezon în Liga Națională Getica ’95. După victoria spectaculoasă obținută marți, când au trecut cu 79-78 de CSM Focșani de la Sala Sporturilor, băieții antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian merg cu un moral excelent la Râmnicu Vâlcea. Mai mult, echipa noastră are deja o victorie împotriva celor de la CS Vâlcea 1924, obținută chiar în acest sezon, în urmă cu aproape o lună, în turneul de calificare al Cupei României găzduit de Constanța. A fost 93-53 atunci pentru noi! Cele două echipe stau din nou față în față, acum în Liga Națională Getica ’95, la Sala Traian din Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă, 14 Octombrie, de la ora 18.00. Hai, Constanța!

== Baschet senioare ==

A venit momentul debutului în sezonul 2023/2024 al Ligii Naționale Getica ’95 pentru baschetbalistele CSM Constanța! Fetele antrenate de Alexandru Olteanu, Alina Șerban și Volha Tâmîrgeanu joacă în prima etapă, pe teren propriu, cu CSM Târgoviște, la trei zile după meciul foarte bun făcut în EuroCup Women, la Istanbul, pe terenul finalistei ultimei ediții a competiției, Galatasaray! Un meci cedat la mare luptă, 77-83, după o primă repriză câștigată cu 46-40! Mărginean, Gödri-Părău & compania încep sezonul regulat din LNBF în Sala Sporturilor și mizează pe tribune pline! Sâmbătă, 14 Octombrie, de la ora 19.00. Hai, Constanța!

== Baschet juniori ==

Juniorii U15 Masculin se vor deplasa la Focșani pentru un nou turneu în Campionatul Național. Băieții antrenați de Norbert Kovasch vor întâlni Sâmbătă, 14 Oct, Ora 12.00 pe CSM Focșani și Cuza Pirates Brăila la ora 19.00 iar Duminică, 15 Oct, la ora 10.00 pe CSM Phoenix Galați.

 == Tenis de masă feminin ==

Este un weekend plin cu tenis de masă. Începe Campionatul Național Echipe Seniori Divizia A – Tur, iar fetele evoluează, între 13-15 Octombrie, la Sala Polivalentă din Bistrița. CSM Constanța participă cu două echipe în competiție. CSM Constanța I este alcătuită din Andrea Teglas, Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu, Inna Lescinscaia și Maria Isabela Tolea, iar CSM Constanța II le are în componență pe Camelia Mitrofan, Denisa Urîtu, Alina Mușat și Lorena Dumitru.

== Tenis de masă masculin ==

Băieții își dau întâlnire la Odorheiu Secuiesc pentru primele meciuri din turul Campionatului Național Echipe Seniori Divizia A. CSM Constanța participă cu o echipă formată din Cristian Grigore, Cristian Chirița, Paul Mladin, Bogdan Iacob și Victor Carabaș. În 13-15 Octombrie, la Sala Sporturilor din Odorhei. Succes, echipelor noastre! Hai, Constanța!

== Judo ==

Judoka CSM Constanța participă la Finala Campionatului Național U21 Echipe și Ne Waza (luptă la sol), competiții găzduite de Sala Polivalentă a Complexului Sportiv de la Izvorani. 6 sportivi, antrenați de Radu Florin Luca și Gheorghe Lozovanu, se bat pentru medalii: Robert Iamandi, la categoria 66kg, Alexandru Tănase 73kg, Victor Sandu 81kg, David Laurențiu Gliga 90kg, Matei Plosceanu și Fabrizio Mucenica, ambii la +90kg. Competiția are loc între 12 și 14 Octombrie.

Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii la Campionatul Balcanic de Judo U23 de la Istanbul! David Fodor, la categoria 81kg, și Vlad Topală, la +100kg, vor intra pe tatami la Hasan Dogan Sport Complex, alături de cei mai valoroși tineri judoka din Balcani. Sportivii antrenați la CSM Constanța de Radu Florin Luca și Gheorghe Lozovanu ne țin cu sufletul la gură în weekend. Sâmbătă și Duminică, începând cu orele 10.00. Hai, Constanța!

== Lupte ==

Tinerii, dar talentații luptători de la CSM Constanța, participă în perioada 12-15 Octombrie, la Călărași, la întrecerile Campionatelor Naționale individuale de lupte U17, juniori 4. În lupta pentru medalii, antrenorii Gheorghe Ciupercă și Gheorghe Grigore vor miza pe următorii sportivi: Eduard Alexandru Gheorghe, Valentin Rusu, Maria Albu, Sara Maria Bogles, Ștefania Maria Birca. Hai, Constanța!

Actualitate

Consiliul Național al PNL au votat în unanimitate pentru ca Nicolae Ciucă să reprezinte partidul în alegerile prezidențiale. Nicolae Ciucă: „Voi fi în slujba țării, în slujba românilor”

Published

on

Cei aproape 1.200 de delegați liberali din toată țara reuniți în Consiliul Național al PNL au votat în unanimitate pentru ca Nicolae Ciucă să reprezinte partidul în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.

Alături de Nicolae Ciucă, pe scena Consiliului Național s-au aflat principalii lideri ai PNL de la centru și din teritoriu – secretarul general al PNL Lucian Bode, prim-vicepreședinții Dan Motreanu, Rareș Bogdan și Gheorghe Flutur, miniștri precum Alina Gorghiu sau Raluca Turcan, primari și președinți de consilii județene precum Emil Boc, Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu sau Mario de Mezzo, dar și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, împreună foștii președinți ai PNL Valeriu Stoica și Theodor Stolojan.

„E un președinte care are capacitatea să ne unească, să construiască punți, nu ziduri”, a spus Emil Boc despre președintele PNL, adăugând: „Cu Ciucă, România va fi în siguranță”. De asemenea, prim-vicepreședintele Rareș Bogdan și-a afirmat încrederea în efortul liberalilor din toată țara în perspectiva campaniei prezidențiale care urmează: „Am încredere că cei 1182 de primari, 11.800 de consilieri și cei 300.000 de membri PNL vor avea grijă să fie armata câștigătoare a lui Nicolae Ciucă”, în timp ce fostul lider liberal Valeriu Stoica a punctat: „Nicolae Ciucă este singurul – subliniez, nu cel mai bun, ci singurul – care are calitățile pentru îndeplinirea funcției prezidențiale in interesul României”.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a adresat liberalilor subliniind buna colaborare cu PNL în Consiliul General al Capitalei, iar la finalul mesajului său a semnat, chiar de la tribună, pe lista de susținere pentru candidatura prezidențială a lui Ciucă.

Venit la ședința Consiliului Național al PNL direct din zonele afectate de inundații din județul Galați, Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor că principala datorie a oamenilor politici este să fie în serviciul țării, reprezentându-i pe oameni inclusiv atunci când ei trec prin situații grele.

Președintele liberalilor a reamintit că PNL e singurul partid care a știut să ofere românilor și prosperitate, și libertate. În legătură cu viziunea lui prezidențială, Nicolae Ciucă a spus: „Cred în dialog și puterea colaborării. Țara are nevoie de oameni care să lase conflictele și să lucreze pentru binele tuturor”. În privința viitoarei guvernări, Ciucă și-a declarat susținerea pentru o coaliție de dreapta: „Aceasta a fost mereu prima noastră opțiune și așa o să fie. Asta este și opțiunea pe care majoritatea românilor o exprimă la urne”.

După votul unanim al Consiliului Național în favoarea candidaturii sale, Nicolae Ciucă a mulțumit delegaților liberali și a îndemnat partidul să muncească pentru victoria în alegeri. „Sunt onorat pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o astăzi și sunt convins că acest vot de încredere reprezintă un angajament al dumneavoastră alături de mine să izbutim să ducem mai departe tradiția și blazonul Partidului Național Liberal”, a încheiat candidatul prezidențial al PNL.

Continue Reading

Actualitate

Vameși și comisionar vamal reținuți de DNA

Published

on

Direcția Națională Anticorupție informează, printr-un comunicat de presă, că au fost reținute trei persoane pentru încasarea unor sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie 2024, față de inculpații:
OPREA MARIUS, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată
PETCU DOREL – EMANUEL, fost lucrător vamal, în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, în prezent suspendat din funcție și angajat al unei societății ce oferă servicii portuare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri
C.M., în prezent comisionar vamal al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor și pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conțin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute.
Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităților vamale, importatorii obișnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container. Aceste sume pot urca în funcție de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung și la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE.

În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, inculpatul Oprea Marius în calitatea menționată anterior, în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind efectuarea operațiunilor de import și de tranzit a mărfurilor prin Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alții de la persoane juridice și importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităților vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă și mărfuri subevaluate.
De asemenea, inculpatul Oprea Marius ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanții unor persoane juridice și importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud.
Imediat după colectarea sumelor de bani, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, pentru a-i transporta în zone de siguranță și de a fi împărțiți ulterior între membrii grupului.

În data de 12 septembrie 2024, inculpatul C.M. i-ar fi remis lucrătorului vamal Oprea Marius, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei, pretinși în mod indirect reprezentanților unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud a unor mărfuri containerizate.
În contextul menționat mai sus, la data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la inculpatul C.M. sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei.
La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din fața sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.
În cursul zilei de 12 septembrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza județului Constanța, reprezentând sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, în autoturismul inculpatului Petcu Dorel – Emanuel, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari și aproximativ 1.000 de euro.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 13 septembrie 2024, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că inculpatul Petcu Dorel – Emanuel a fost trimis în judecată de către D.N.A. – Secția de combatere a corupției pentru două infracțiuni de fals intelectual săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu (comunicatul nr. 1008/VIII/3 din 24.11.2022). Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului București în faza de judecată în primă instanță.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”.

Continue Reading

Actualitate

Universitatea Ovidius din Constanța va implementa un proiect european pentru atestarea abilităților non-tehnice dobândite de beneficiarii burselor Erasmus Plus

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în calitate de partener, a obținut finanțare pentru un nou proiect european, cu titlul „Erasmus Mobility as Micro-credential” (ERASMUSNESS), în valoare de 400.000 de euro, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniile educației, formării și tineretului, prezentate de ONG-urile europene.

Scopul proiectului ERASMUSNESS este acela de a identifica, evalua și recunoaște competențele non-tehnice (soft skills) pe care studenții și personalul instituțiilor de învățământ superior le dezvoltă în timpul mobilităților Erasmus Plus.

Ne dorim o validare mai cuprinzătoare și relevantă a experienței Erasmus Plus, care să sprijine atât dezvoltarea personală a participanților, cât și inserția lor profesională. Vom încerca să creăm un cadru integrat printr-un sistem de recunoaștere cu insigne digitale, oferind o modalitate standardizată de a certifica și valorifica aceste competențe pentru toate instituțiile de învățământ superior implicate în schimburile de mobilități internaționale. Insignele digitale și micro-certificatele vor oferi un mijloc concret și verificabil prin care studenții și personalul pot demonstra abilitățile dobândite în cadrul burselor Erasmus Plus”, a menționat ec. dr. Răzvan-Ionuț Drugă, managerul de proiect din partea UOC.

Proiectul Erasmus Mobility as Micro-credential (ERASMUSNESS) va fi implementat pe o durată de 26 luni, fiind realizat în cadrul unui consorțiu format din șase organizații, al cărui lider este garagErasmus Foundation (Italia). Ceilalți parteneri instituționali sunt: Universitatea Ovidius din Constanța (România), Czech Technical University (Republica Cehă), National Polytechnic Institute of Toulouse (Franța), University of Siena (Italia), Dokimazo (Italia).

Continue Reading

Actualitate

Trei sirieni depistați de poliţiştii de frontieră, într-un terminal al Portului Constanța, ascunşi în două camioane sosite din Turcia

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța-Sud-Agigea au depistat trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Turcia în România, ascunși în semi-remorcile unor autocamioane.

În data de 10.09.2024, în terminalul RO-RO din Portul Constanța (terminal prin care sunt transportate mărfuri în regim internațional, cu ajutorul navelor de tip roll-on roll-off, adică au rampe/șine de încărcare/descărcare), polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui autocamion cu semiremorcă, sosit din Turcia.

În urma verificărilor efectuate au fost descoperiți, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, doi cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria. În urma extinderii cercetărilor a fost identificat și un al treilea cetățean sirian, ascuns separat de cei doi, într-un alt ansamblu rutier.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat şi pentru identificarea și stabilirea implicării fiecărei persoane în săvârșirea infracțiunii, iar in conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele în cauză au fost înapoiate autorităților din Turcia, conform prevederilor legale.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222