Connect with us

Actualitate

Avem o nouă săptămână plină! Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii în competițiile naționale

Published

on

Avem o nouă săptămână plină! Sportivii CSM Constanța luptă pentru medalii în competițiile naționale de șah și judo, iar echipele de baschet, volei, handbal și rugby continuă cursa pentru podiumurile naționale sau clasări cât mai bune în ligile de seniori și juniori. Îi urmărim pe toți cu atenție și le ținem pumnii! Hai, Constanța!
==== Baschet seniori ====
Baschetbaliștii noștri au revinit în Sala Sporturilor din Constanța pentru un nou meci din Grupa 1-10 a Ligii Naționale. După două deplasări dificile, băieții antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian au jucat în fața propriilor suporteri, contra rapidiștilor și au repetat succesul din sferturile de finală ale Cupei României cu o victorie la un punct, 79-78, Miercuri, 29 Martie, de la ora 20.00!
După meciul de acasă, cu Rapid, echipa noastră merge în fief-ul campioanei, U-BT Cluj-Napoca, pentru un nou joc dificil în Grupa 1-10 a Ligii Naționale. Corpodean & comp vor să ofere un baschet de calitate și să facă spectacol în Polivalenta clujeană. Sâmbătă, 1 Aprilie, de la ora 18.00!
==== Baschet senioare ====
CSM Constanța începe seria meciurilor cu FCC Baschet UAV Arad, din semifinalele Play-Off-ului Ligii Naționale de Baschet Feminin! Fetele antrenate de Tatiana Gallova și Norbert Kovasch au avantajul terenului propriu, după ce au încheiat sezonul regulat o poziție mai sus decât adversarele lor, și vor juca primul meci acasă. Duminică, 2 Aprilie, de la ora 18.00, toate drumurile duc la Sala Sporturilor! Podar & comp au nevoie de susținerea noastră! Hai, Constanța!
==== Baschet juniori ====
Lideri neînvinși în Grupa a 2-a a Campionatului Național, baschetbaliștii U18 CSM Constanța primesc vizita celor de la ACS Stomart Praxis Iași și nu iau în calcul decât victoria! Echipa antrenată de Bogdan Ivanovici, Vladimir Mihai și Mario Takacs-Sixt a câștigat toate cele 6 meciuri disputate în faza a doua a competiției. Al 7-lea se joacă Duminică, 2 Aprilie, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor.
Juniorii U17 CSM Constanța intră în competiție în faza a doua a Campionatului Național și sunt gazdele primului turneu din Grupa a 4-a, la Complexul Sportiv Tomis din Strada Flămânda. Băieții noștri vor juca, pe 31 Martie, de la ora 18.00, cu CSU ASE București, și pe 1 Aprilie, cu CSȘ Bacău. Din grupă mai fac parte, CN Aurel Vlaicu 1 Bucuresti, CSȘ Brașovia Brașov și U-BT Cluj-Napoca.
Și juniorii U13 CSM Constanța vor fi gazde pentru turneul Grupei a 6-a a Campionatului Național, faza a doua a competiției. La Complexul Sportiv Tomis din Strada Flămânda, baschetbaliștii noștri vor juca Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11.00, cu Șoimii Albi București, iar, de la ora 20.00, cu ACS Petras Piatra Neamț. Din grupă mai fac parte CSȘ Unirea Iași, CSM Galați și ACS Stars Iași.
==== Volei seniori ====
Voleibaliștii CSM Constanța luptă în sferturile de finală ale Play-Off-ului Diviziei A1, la primul sezon după promovare. După ce a cedat în primul meci jucat contra Stelei, la București, echipa antrenată de Răzvan Parpală intră pe parchetul de la Sala Sporturilor cu gândul la victorie și tranșarea calificării în decisivul din Capitală! Meciul 2 CSM Constanța – CSA Steaua București se joacă Miercuri, 29 Martie, de la ora 17.00. Prezența la sală, obligatorie!
==== Volei cadete ====
Cadetele CSM Constanța participă, în weekend, la turneul semifinal al Campionatului Național. Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu vor evolua în Seria A, cu CSȘ5 București, LPS Cluj și CS Dinamo București. Prima echipă este gazda turneului de la București, din 31 Martie – 2 Aprilie. Hai, Constanța!
==== Mini-Volei feminin ====
Cele mai mici voleibaliste ale clubului nostru evoluează, în weekend, la turneu semifinal al Campionatului Național de mini-volei. CSM Constanța face parte din Seria B, alături de CSȘ Chitila, Dinamo București și ACS Lifegames București. Turneul va avea loc, între 31 Martie și 2 Aprilie, la Chitila.
==== Handbal seniori ====
Aflați în cursă pentru medaliile de argint, handbaliștii noștri merg la Buzău să își apere locul 2 în Liga Zimbrilor. Echipa antrenată de George Buricea și Ionuț Pușcașu are doar varianta victoriei în Sala Romeo Iamandi. AHC Buzău 2012 – CSM Constanța se joacă Sâmbătă, 1 Aprilie, de la ora 15.45, și va fi transmis în direct de ProArena.
==== Handbal tineret ====
CSM Constanța DivA joacă un nou meci în turneul Play-Off Tineret al ligii secunde. Băieții antrenați de Enis Murtaza vor evolua în deplasare, cu CSA Steaua DivA, în Sala Rapid din București. Duminică, 2 Aprilie, de la ora 11.00.
==== Șah ====
Șahiștii legitimați la CSM Constanța participă, în prima jumătate a lunii Aprilie, la Campionatul Național de Juniori. Competiția va avea la Eforie Nord. Grupele de vârstă pentru Open și Junioare sunt între 8 și 20 de ani. Medaliații la șah clasic, rapid și blitz vor beneficia de gratuitate la Grand Prix România – ediția 2023, conform probei la care obțin clasări pe podium. Întrecerile vor avea loc zilnic, începând cu ora 9.00, între 2 și 14 Aprilie.
==== Rugby juniori ===
Rugbiștii CSM Constanța joacă, la sfârșitul acestei săptămâni, în cuplaj, pe stadionul Callatis Mangalia. Echipa U18 va evolua, în etapa a 8-a a Campionatului Național, contra liderului clasamentului, CSȘ Bârlad. Duminică, 2 Aprilie, de la ora 11.00.
Cuplajul continuă, de la ora 14.00, cu derby-ul etapei a 6-a a Campionatului Național U20. CSM Constanța poate trece pe primul loc cu o victorie contra liderului CNAV CS Dinamo, de care o separă un singur punct în acest moment.
==== Judo ====
Emoții vom avea la sfârșitul acestei săptămâni și pentru sportivii secției de judo CSM Constanța. Juniorii noștri vor participa pe 1 și 2 Aprilie la Campionatul Național U16, în Sala Transilvania din Sibiu. Hai, Constanța!

Actualitate

Două spectacole ale Teatrului de Stat Constanța în selecția Festivalului Național de Teatru 2024

Published

on

Astăzi a fost anunțată selecția de spectacole a Festivalului Național de Teatru 2024, ediția cu numărul 34, iar Teatrul de Stat Constanța va fi prezent în festival cu două spectacole: „10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu și „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban.

Echipa curatorială a festivalului este formată din cronicarii teatrali Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, care au vizionat peste 250 de spectacole din România, Republica Moldova, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia și Serbia. 31 de spectacole din România au fost selectate în FNT 2024 și cinci spectacole sunt invitate din străinătate.

Este al patrulea an consecutiv în care Teatrul de Stat Constanța își demonstrează relevanța în  contextul teatral românesc contemporan inclusiv prin prezența în Festivalul Național de Teatru, cel mai important eveniment al breslei. În 2023 a fost selectat spectacolul „Seaside Stories” în regia lui Radu Afrim, în 2022 – „8 tați”, regia Irisz Kovacs și în 2021 – „Doi tineri din Verona”, regia Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul Național de Teatru este un program permanent al UNITER, inițiat în anul 1990 și finanțat de Ministerul Culturii și Primăria municipiului București. Ediția 34 se va desfășura în perioada 18 – 27 octombrie 2024, în capitală.

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA

de Gabriel Sandu

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu

Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru

Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș

Coregrafie: Stela Cocârlea

Pregătire muzicală: Inga Postolache

Asistență scenografie: Nicoleta Ivan

DISTRIBUȚIA: Mirela Pană, Liliana Cazan, Ramona Niculae, Dana Dumitrescu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Cristiana Luca, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea Florin Aioane, Laura Iordan.

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

de William Shakespeare

Adaptare de Daniela Dima și Andrei Șerban

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Lighting design: Cristian Niculescu

DISTRIBUȚIA: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea/ Vlad Lință, Iulian Enache, Mihaela Velicu, Liviu Manolache, Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Ștefan Mihai, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.

Continue Reading

Actualitate

Anunț important pentru călători: o stație a fost mutată

Published

on

Stația Parcul Tăbăcărie de pe Linia 102, în direcția Delfinariu, a fost mutată cu aproximativ 50 de metri spre strada Primăverii.

„Deoarece adăpostul de călători a rămas deocamdată în vechea locație a stației, le recomandăm călătorilor să aștepte autobuzul în zona unde a fost realizat marcajul pentru stație și unde se află caseta albastră cu sigla CT BUS”, au transmis reprezentanții CT BUS.

Continue Reading

Actualitate

„Constanța Coffee Break”, continuă

Published

on

Bulevardul Tomis redevine și în acest weekend locul preferat al constănțenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și se pot bucura de momente de inspirație și relaxare alături de cei dragi.

Ne plimbăm, facem sport, socializăm, ne răsfățăm cu o cafea sau ne răcorim cu o înghețată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga. Zona pietonală va fi cuprinsă de o atmosferă energizanță.

„Dacă vreti să faceți parte din această poveste frumoasă, vă invităm alături de noi! Artiștii, cluburile sportive sau ONG-urile, toți creatorii de frumos se pot adresa Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, la numărul de telefon 0241485893 sau pe adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune de donare de sânge, la Năvodari

Published

on

Primăria Orașului Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează o nouă acțiune de donare de sânge la Năvodari.

O echipă mobilă va fi prezentă, sâmbătă, 3 august, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială, Str. Sănătății, nr. 2 (lângă Taxe și Impozite). La acțiunea de donare din 3 august sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele care vor efectua o donare completă vor beneficia de zi liberă de la locul de muncă în ziua donării, alocație de hrană sub forma unui card în valoare de 280 LEI, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutate peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală de tip B sau C, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, boli autoimune. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să prezinte adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, care să ateste că nu suferă de nicio afecțiune care ar contraindica donarea de sânge. Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Persoanele care doresc să doneze sânge sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0786.821.750, de luni-vineri, în intervalul orar 09.00-16.00.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222