Unele dintre cele mai impresionante construcţii din lume sunt podurile. Multe dintre ele au dus imaginaţia celor care le-au proiectat dincolo de realitate, iar aceste structuri...
Când ne gândim la copilărie, ne gândin la aventură, libertate şi timpul care stă în loc. Şi nu o dată, fiecare dintre noi, ne-am imaginat, măcar...
Simona Halep a pierdut locul 1 în clasamentul WTA după 595 de zile, aceasta fiind cea mai importantă alunecare în clasament pentru româncă, după data de...
Lungmetrajul “Black Panther”, de Ryan Coogler, a fost marele câştigător la cea de-a 25-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG)....
Tuturor ne place să călătorim, să întâlnim oameni noi şi să cunoaştem obiceiurile altor ţări. Unii sunt dornici să experimenteze mâncăruri noi, în timp ce alţii...
Eclipsa de lună este urmată de un alt fenomen astronomic spectaculos pe cer: „apropierea” planetelor Venus şi Jupiter “Întâlnirea” planetelor Venus şi Jupiter este evenimentul astronomic...
Site-ul oficial al competiţiei anunţă că programul competiţiei oficiale a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului de la Berlin a fost publicat şi 17 filme în...
Actriţa de origine română Maria Victoria Drăguş, care a jucat în filmul nominalizat la Oscar “Panglica albă”, de Michael Haneke, a fost inclusă pe lista celor...
Academia de film americană va anunţa marţi, nominalizările pentru cele 24 de categorii de premii care vor fi decernate la cea de-a 91-a ediţie a galei...
Alteța Sa Regală Principesa Maria a ajuns în Cumpăna, fiind întâmpinată de oficialităţile din localitate. Alteţa sa a vizitat, printre altele, Centrul de Îngrijire pentru copii...