Connect with us

Administratie/politica

Atenţie şoferi! Trecere de pietoni nou înfiinţată. Află unde.

Published

on

Atenție constănțeni! O nouă trecere de pietoni va deveni funcțională în municipiul nostru, anunță reprezentanții administrației locale. Este vorba despre trecerea de pietoni din zona Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”. Prin urmare, vă recomandăm să circulați cu atenție în zonă.

Echipele administratorului drumului public informează toți cetățenii că în această noapte, vor finaliza lucrările de amenajare a trecerii de pietoni cu scuar de pe bulevardul Mamaia, în dreptul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța.

Vor fi executate lucrări de aplicare a marcajelor transversale și vor fi montate indicatoarele rutiere. În zona axului drumului va fi amplasat refugiul protejat de garduri care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare.

Decizia a fost adoptată în cadrul Comisiei de Circulație, în urma solicitărilor primite de la cetățeni, fiind avizată de Inspectoratul Poliției Județene Constanța – Seviciul Rutier. Prin urmare, participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!

Actualitate

Constănţeanca Minodora Ion , avocata antimască, l-a ales pe Onţanu

Published

on

Avocata Minodora Ion a devenit o personalitate notorie după ce a câștigat în primă instanţă un proces împotriva Departamentului pentru Situații de Urgență condus de Raed Arafat, proces în care solicita suspendarea obligativităţii purtării măștii de protecție.

De curând, Minodora Ion s-a hotărât să intre și în politică alături de Neculai Onţanu, fost primar al sectorului 2 al capitalei. Acesta conduce formaţiunea politică ADER în care avocata ocupă funcţia de vicepreşedinte.

„E un pas important pentru mine! Îi aştept pe constănţeni şi pe toți patrioții, pe cei care au avut probleme cu justiția, cei cărora li s-a făcut o nedreptate, să ni se alăture.

Deşi puteam alege orice alt partid, am ales ADER! Neculai Onţanu este mentorul meu, modelul meu de om politic!

Am ales calitatea umană, onestitatea şi profesionalismul. Suntem oameni maturi în acest partid și vrem să facem România bine.

Sunt un om de echipă şi am convingerea ca la Ader voi scrie istorie!”, declară Minodora Ion.

În trecut, conform declaraţiilor sale, avocata a refuzat ofertele făcute de PNL, PSD, Pro Romania şi AUR.

 

Continue Reading

Administratie/politica

Moş Crăciun vine şi la Ovidiu

Published

on

În data de 5 decembrie, autorităţile locale din Ovidiu îi invită pe toţi localnicii, cu mic, cu mare, să fie martori la aprinderea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă.
Copiii sunt invitaţi să îl întâmpine cu colinde pe Moş Crăciun şi să facă o impresie bună, astfel încât acesta să le ofere cât mai multe daruri.

Potrivit organizatorilor, Casa lui Moş Crăciun îşi va deschide uşa pe 5 decembrie, cu începere de la ora 14.00, şi aceasta va putea fi vizitată până la ora 20.00. De la ora 16.00 până la ora 20.00, Moş Crăciun va face poze cu cei care doresc şi le va spune poveşti magice din Laponia îndepărtată celor mici.

„Vă aşteptăm cu drag să ne bucurăm de magia sărbătorilor”, se arată pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Ovidiu.

Continue Reading

Actualitate

Fața neștiută a Laurei Vicol, prima femeie din istoria Camerei Deputaţilor care va conduce Comisia Juridică

Published

on

,,Recent aleasă în funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, la un după intrarea în Partidul Social Democrat, Laura Vicol este politician discret cu privire la viața personală. Dacă în ceea ce privește implicarea sa în politică Laura Vicol a reușit să își creeze rapid prieteni și adversari, puțină lume știe fața ascunsă publicului de către deputată: implicarea sa în cauze sociale.

Această față este dezvăluită acum de oameni care au primit sprijinul Laurei Vicol în momente extrem de grele, așa cum este cazul Alinei Ivan care a dezvăluit duminică, într-o postare pe Facebook, că suportul primit din partea deputatului PSD a fost crucial pentru transplantul necesar băiețulului său.”, scrie stiripesurse.ro.

,,Această femeie, această mamă, această persoană necunoscută, pe care nu am întâlnit-o nici în ziua de azi în persoană, cea care împreună cu soțul ei au făcut posibil transplantul lui Domi se numește Laura Vicol! Doamna este avocat de profesie … citeşte mai departe“.

Continue Reading

Administratie/politica

Pachete cu cărți pentru elevii din Năvodari

Published

on

Primăria Năvodari implementează la nivelul unităților școlare din oraș un proiect pilot privind încurajarea lecturii în rândul elevilor.

Proiectul, inițiat de primarul Chelaru Florin și viceprimarul Dumitrașcu Costel Aurelian, prevede acordarea tuturor elevilor, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, a câte unui pachet cu cărți adaptat vârstei și ciclului școlar.

Toate titlurile au fost selectate de către cadrelele didactice, tocmai pentru a corespunde nevoilor elevilor. La clasa pregătitoare, s-a luat decizia ca pachetul să cuprindă auxiliare și caiete de lucru de care învățătoarele au nevoie la ore și care ar fi trebuit cumpărate de părinți.

Astăzi au ajuns cutiile cu cărți și a început distribuirea lor în unitățile școlare din oraș. În total, 2950 de elevi vor beneficia de acest program, pe care Primăria dorește să îl reia și anul viitor, în colaborare cu unitățile școlare și părinții.

Sursa: Primăria Năvodari

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222