Conceptul cafelei în aşteptare sau o masă caldă în aşteptare a ajuns şi la Constanţa. Cel care l-a adus este Andrei Chirău, originar din Sibiu. De trei luni s-a mutat la malul mării împreună cu soţia şi cei trei copii şi vrea ca şi constănţenii să înţeleagă faptul că gestul făcut de ei poate aduce fericirea în sufletul unui om care nu îşi permite o cafea sau o mâncare caldă.
“Este vorba despre cafea în aşteptare, un concept apărut în Napoli prin care clienţii cafenelelor achiziţionau cafele în avans. Ei consumau doar o cafea, dar plăteau două, restul cafelelor rămânând în aşteptare. Prin acest concept nu ne dorim decât să ajutăm persoanele nevoiaşe care nu îşi permit să bea o cafea caldă sau să beneficieze de o masă”, a declarat managerul restaurantului Arrachera House, Andrei Chirău.
Andrei spune că cei cărora le este destinată o cafea sau o masă caldă întreabă întâi dacă este ceva în aşteptare, nu dacă este gratis, fapt ce l-a impresionat. Mai mult decât atât, el zice că vrea să extindă acest concept şi pentru copiii nevoiaşi din oraş.
„Am căutat în şcolile din împrejurimi, iar la o şcoală am luat legătura cu doamna director, am rugat-o să facă o listă cu copiii care nu îşi permit să mănânce o masă caldă şi prin acest concept, copiii să se simtă şi ei bine şi integraţi în societate”, a mai spus Andrei.
Şi tocmai de aceea s-a gândit că cel mai bine ar fi să îi aducă pe micuţi la Arrachera House ca să schimbe puţin mediul în care stau zilnic, ceea ce, crede Andrei, îi va face fericiţi. În ceea ce priveşte masa în aşteptare, totul este pus la punct până în cel mai mic detaliu, iar meniul este scris zilnic în faţa localului.
„Clientul plăteşte, pe nota de plată îi apar şi aceste produse, ele sunt trecute într-un registru în aşteptare, după care sunt trecute pe plăcuţă, iar oamenii când văd ce este trecut pe plăcuţă afară, vin şi cer ce este în aşteptare. Bneficiază de o cafea, de o ciocolată caldă. Până la urmă nu facem decât să facem un bine semenilor noştri”, a mai spus Andrei.
Iar bucuria lui Andrei la amintirea primului client care a beneficiat de o masă caldă la Arrachera House i se citeşte pe chip. Este vorba despre un om de 69 de ani, bolnav, care şi-a pierdut casa în urmă cu mult timp.
“Pentru el a fost o surpriză, nu îi venea să creadă că l-am invitat în restaurant să ia masa. A revenit şi a doua zi şi a treia zi, ne bucurăm că deja este un client fidel, un om pe care noi îl ajutăm şi îl facem să se simtă bine. Sunt oameni care parcă prind viaţă din nou”, a zis Andrei Chirău.
Unul dintre cei care a înţeles faptul că gestul lui înseamnă o mare bucurie pentru un om nevoiaş este Costin. Are 27 de ani, este originar din Republica Moldova şi lucrează ca şi bucătar în acest restaurant. Primul lucru pe care îl face când ajunge la muncă este să îşi ia o cafea, dar lasă şi una în aşteptare. Tocmai de aceea ar trebui să nu uităm că…
„Plăcerea oamenilor cu adevărat mari este să facă oameni fericiţi”, a completat Andrei.