Connect with us

Uncategorized

Apariție surprinzătoare în Parcul Național Călimani

Published

on

Parcul Național Călimani, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva, are o suprafață de 24.556 de hectare pe raza județelor #Suceava#Mureș#Bistrița – Năsăud și #Harghita.

Fauna din parc este tot timpul monitorizată de specialiștii Romsilva în teren. Un exemplu viu în acest sens este și cerbul surprins de Cristian Cireș, ranger în cadrul parcului.

Cerb într-o pădure din Parcul Național Călimani din cadrul Romsilva

Un cerb frumos în stratul gros de zăpadă dintr-o pădure din Parcul Național Călimani, filmat de aproape de colegul nostru Cristin Cireș, ranger în cadrul parcului.Fauna din parc este tot timpul monitorizată de specialiștii Romsilva în teren.Pădurile din Parcul Național Călimani asigură faunei bogate toate condițiile de adăpost, liniște și hrană, necesare unui habitat sănătos.Cerbul este un animal erbivor, adaptat zonelor montane cu păduri întinse, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie. Trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.La începutul primăverii, cerbii ”leapădă” coarnele, acestea crescând la loc vara și toamna, până în perioada boncănitului, când masculii se luptă între ei pentru supremația cârdurilor de ciute. Calimani National Park, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva, are o suprafață de 24.556 de hectare pe raza județelor #Suceava, #Mureș, #Bistrița – Năsăud și #Harghita. Conform Planului de Management, în Zonele de Protecție Strictă și Integrală, unde intervenția umană este interzisă, sunt incluse 16.808,4 hectare, iar în Zona de Conservare Durabilă, ”tampon”, se află 7.747,3 hectare. Credit video: Cristin Cireș, Parcul Național Călimani****Red stag in heavy snow into a forest from Călimani National Park, in #Romania#DezvoltareDurabilă #AriiProtejate #ConteazăPentruViitor #Călimani

Publicată de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva pe Marţi, 5 februarie 2019

Cerbii trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.

La începutul primăverii, cerbii ”leapădă” coarnele, acestea crescând la loc vara și toamna, până în perioada boncănitului, când masculii se luptă între ei pentru supremația cârdurilor de ciute.

Sursa: Cristian Cireș, Parcul Național Călimani

 

 

Uncategorized

Cod galben de vânt puternic la Constanța! 

Published

on

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până joi, 19 ianuarie 2023, ora 18:00.  

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, temporar peste 70-75 km/h, pe litoral.

Vremea va fi schimbătoare ca aspect și va deveni mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Astfel, astăzi, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă între 7 și 11 grade. Vremea se va menține deosebit de caldă și mâine.  Astfel, temperaturile maxime, în creștere față de azi, se vor încadra între 13 și 20 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922 

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271. 

Continue Reading

Uncategorized

Start Rabla pentru Electrocasnice!

Published

on

Începând de luni, 21 noiembrie 2022, ora 10:00, până vineri, 25 noiembrie 2022, ora 23:59, persoanele fizice își pot crea conturi de utilizator în aplicația informatică pentru înscrierea în programul Rabla pentru Electrocasnice.

Dacă aveți deja un cont creat în sesiunile anterioare ale programului, nu mai este necesar să vă creați unul nou, ci doar să vă autentificați.

După înscrierea solicitanților, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program, astfel:

  • Etapa I – Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (5 decembrie 2022, ora 10:00 – 9 decembrie 2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului), cu un buget alocat de 25 milioane lei;
  • Etapa II – Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), cu un buget de 10 milioane lei;
  • Etapa III – Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19 decembrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), cu buget de 15 milioane lei.

Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecăruia sunt:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

 

Continue Reading

Uncategorized

Sancționați pentru faptele lor

Published

on

Nerespectarea legislației din domeniul protecției mediului, sancționată de polițiștii locali din Constanța. În ultima perioadă, oamenii legii au desfășurat mai multe activități în urma cărora au aplicat nu mai puțin de 289 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 180.000 de lei.

Oamenii legii au verificat modul în care persoanele fizice sau juridice predau gunoiul menajer către operatorul de salubritate, dacă se respectă graficul de ridicare a deșeurilor ori dacă terenurile proprietate privată sunt îngrijite corespunzător. În urma verificărilor s-au aplicat 289 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 178.950 lei.

Printre abaterile constatate menționăm: aruncarea gunoiului menajer la coșuleț stradal, nesalubrizarea carosabilului în perimetrul șantierelor prin murdărirea drumului public cu diverse materiale/substanțe, scoaterea gunoului menajer în alte tipuri de recipiente decât europubele (saci, cutii, bidoane), nerespectarea graficelor de ridicare a deseurilor menajere, depozitarea/abandonarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public, neigienizarea terenurilor afectate de vegetație crescută în exces ori depozitări de deșeuri de orice fel.

De asemenea, s-au dispus și măsuri complementare pentru remedierea neconformităților constatate.
Constănțenii sunt sfătuiți să gestioneze în mod corespunzator deșeurile și să mai arunce în coșulețele stradale sau pe lângă acestea pungile cu gunoi menajer. În fiecare cartier există platforme de colectare a deșeurilor. Polițiștii locali fac apel la constănțeni să semnaleze în continuare orice fapte ce țin de protecția mediului la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail a poliției locale.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Uncategorized

Eroi în timpul liber! Un pompier și prietena lui, asistentă la SAJ, ajutor în cazul unui accident

Published

on

Andrei, pompier la ISU Dobrogea și prietena lui, asistent medical la SAJ, primii care au intervenit la un accident rutier grav. Au acordat primul ajutor cu bebelușul lor în brațe!

Sergentul major Andrei Alexandru Banciu are 29 de ani. Din luna februarie a acestui an, s-a alăturat salvatorilor constănțeni. Este conducător autospecială.

Miercuri dimineața, obosit după tura de serviciu de 24 de ore, a plecat să își ia prietena și bebelușul în vârstă de numai 7 luni și să îi aducă acasă. Între localitățile Nicolae Bălcescu și Dorobanțu, drumul era blocat de o mulțime de mașini. În depărtare, Andrei a observat un autoturism avariat și un autotren. Și-a dat imediat seama că este vorba despre un accident rutier.

„Am depășit coloana de mașini și am ajuns aproape de locul accidentului. Cred că se petrecuse cu mai puțin de un minut înainte să ajungem noi. Trei persoane erau rănite, printre care și un copil – o fetiță. Nu avea mai mult de 4 sau 5 ani. Am rugat un șofer din trafic să stea cu bebelușul și, împreună cu prietena mea, care este asistent medical la Serviciul de Ambulanță, am acordat primul ajutor victimelor“, povestește Andrei.

Până la sosirea echipajelor care au fost alertate imediat, colegul nostru a verificat autovehiculul, luând toate măsurile pentru a se asigura că nu va exista pericolul unei explozii ori scurgeri de combustibil, în timp ce prietena lui a acordat îngrijirile medicale victimelor.

„La un moment dat, a trebuit să luăm bebelușul pentru că începuse să plângă după noi. Cu băiețelul în brațe, am continuat să acordăm ajutor fetiței care era foarte speriată, țipa, plângea“, a mai povestit Andrei.

Câțiva șoferi de tir i-au ajutat pe cei doi salvatori: au adus apă pentru victime și niște pături pe care să se întindă, una dintre persoanele rănite acuzând dureri în zona lombară.

Felicitări, ție, Andrei și prieteni tale! Suntem mândri că avem asemenea colegi, pregătiți mereu să sară în ajutorul oricui are nevoie, punând, de multe ori, propria familie pe locul al II-lea!

Ce să faceți dacă sunteți martorii unui accident rutier, până la sosirea echipajelor de prim ajutor:

  1. Sunați imediat la numărul unic de urgență 112;
  2. Indicați cât puteți de precis zona în care a avut loc accidentul;
  3. Încercați să oferiți operatorilor 112 cât mai multe detalii despre accident: câte autovehicule sunt implicate, câte victime sunt, dacă sunt încarcerate sau nu, dacă sunt conștinete, dacă există scurgeri de combustibil ori alte situații care pot pune în pericol și pe ceilalți participanți la trafic etc.;
  4. Scoateți victimele din mașină doar în cazul în care autovehiculul se poate prăbuși într-o prăpastie, există pericolul ca acesta să explodeze ori să ia foc, se află lângă elemente grele de construcție (case, blocuri, stâlpi etc.) ori copaci care se pot prăbuși peste el. Dacă nu există astfel de pericole, NU încercați să extrageți victima/victimele din autovehicul;
  5. Rămâneți alături de victimă/victime până la sosirea echipajelor de prim-ajutor;
  6. Mențineți mereu contactul cu victimele: vorbiți cu ele – puteți să le spuneți că s-a sunat la 112, că salvatorii sunt pe drum; încercați să le liniștiți, să le induceți starea de calm pe cât se poate;
  7. Cel mai important lucru din toate: NU ASISTAȚI IMPASIBLI dacă niciunul dintre martori nu intervine! Primele momente, până la sosirea salvatorilor, pot face diferența dintre viață și moarte!

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222