Connect with us

Actualitate

ANAF a demarat operaţiunea ,,Tomis”

Published

on

Peste 100 de inspectori ANAF vor fi implicaţi, pe o perioadă de cel puţin trei luni, într-o amplă operaţiune de monitorizare şi control a punctelor vamale Constanţa Port şi Constanţa Sud Agigea.

,,Acţiunea vizează nu numai verificarea operaţiunilor de import, ci şi tranzacţiile ulterioare, respectiv livrarea, utilizarea, consumul pe teritoriul naţional şi livrarea intracomunitară, sau exportul mărfurilor.

La punctele vamale din judeţul Constanţa, inspectorii vor verifica, în primul rând, dacă valoarea de import a bunurilor este cea reală fiind, totodată, prezenţi la verificarea lor fizică.

Dacă se vor constata probleme, controlul va fi extins pe tot lanţul de tranzacţionare, respectiv asupra societăţilor care au contractat deja achiziţia bunurilor importate”, se precizează într-un comunicat ANAF.

 

Sursa: ANAF

 

 

Actualitate

Comisarii Gărzii de Mediu, după miros, în zona Promenadei din Mamaia Nord. A refulat canalizarea

Published

on

Urmare a unor petitii adresate Comisariatului Judetean Constanta al Garzii Nationale de Mediu referitoare la disconfortul olfactiv generat de refularea canalizarii in zona Promenada din Mamaia Nord Navodari, comisarii au efectuat verificari pentru solutionarea in cel mai scurt a aspectelor sesizate. S-a constatat ca, urmare a unei avarii la statia de pompare, respectiv la reteaua de canalizare privata din zona, apele uzate s-au scurs pe carosabil, producand disconfort olfactiv turistilor din statiune, cu posibil impact negativ asupra mediului si sanatatii populatiei.
Unitatea Administrativ Teritoriala a fost sanctionata cu amenda in valoare de 60.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protectia mediului, in sensul ca nu a initiat proiecte de amenajare, de intretinere si dezvoltare a canalizarii in zona respectiva.
De asemenea, proprietarul retelei private de canalizare a fost sanctionat cu amenda in valoare de 15.000 lei pentru nerespectarea masurilor stabilite anterior, cu privire la exploatarea retelei de canalizare cu respectarea legislatiei privind protectia mediului.
Pe langa sanctiunile aplicate, comisarii Garzii Nationale de Mediu au monitorizat permanent zona si s-au asigurat ca UAT Navodari, prin PRIMAR, ia toate masurile ce se impun pentru prevenirea aparitiei unor situatii similare.

Continue Reading

Actualitate

Reabilitarea curților interioare ale școlilor Nr. 33 şi Nr. 37 a fost finalizată

Published

on

Terenurile de sport şi aleile de acces din cadrul celor două unităţi de învăţământ au fost reamenajate şi reconfigurate pentru a le oferi celor mici un spaţiu modern în care să îşi poată desfăşura activităţile în aer liber. De asemenea, ambele şcoli sunt propuse pentru finanțare prin programul ELENA (European Local ENergy Assistance) privind creșterea eficientei energetice a imobilelor.
În prezent, aceleaşi lucrări de reamenajare sunt în derulare şi la Şcolile Gimnaziale Nr. 17 şi Nr. 18. Este efectuată decopertarea vechiului strat de asfalt, iar terenurile vor fi recondiţionate prin turnarea unui strat de binder şi a unui strat de uzură.
Se lucrează intens pentru că îmi doresc ca până la începutul noului an şcolar să fie duse la bun-sfârşit toate proiectele de reabilitare a curților unităților de învățământ pe care le-am inclus în planul de lucru al Confort Urban în 2022.

Continue Reading

Actualitate

Marius Horia Țuțuianu: „Portul Constanța are probleme, dar- habarniști cum sunt- liberalii de pe valea acestuia nu pot să le vadă. Atât pot!”

Published

on

Deputatul constănțean Marius Horia Țuțuianu a făcut o postare pe pagina de socializare în care face referire la schimbarea directorului Portului Constanța.

„Căldură mare mon cher! S-a încins tărâța liberală! Dau în clocot neuronii și sinapsele PNL-iste! Atât de tare, că nu se dumiresc de ce a fost schimbat directorul general de la Compania Națională Administrația Porturilor Constanța.

Este așa de greu pentru acești “stimabili” să se dumirească, în condițiile în care mandatul directorului CNAPMC a expirat din data de 15 august?

Sincer vorbind, nici nu putem să avem pretenții de la cei trei specialiști de la PNL Constanța, care s-au dovedit a fi incapabili să vadă că activitatea din Portul Constanța a fost bramburită la momentul la care navele și tirurile încărcate cu cereale l-au luat cu asalt! 

Să fi avut, oare, Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu și te miri ce alți “specialiști” orbul găinii liberale, de nu au văzut imaginile cu vapoarele ancorate în radă pentru că nu aveau  loc la chei?

Sau, poate, purtau ochelari de cal PNL-ist atunci când, identificat fiind locul, au trecut săptămâni bune până când au fost trasate niște dungi pentru amenajarea unei parcări la Poarta 9.

Timp în care sute de tiruri au așteptat ore în șir ca să ajung în port, formându-se cozi inclusiv pe autostrada care duce spre Portul Constanța! Ca să nu mai spunem și că cealaltă parcare se află, de mai bine de două luni,  în faza…  documentaţiilor.

Portul Constanța are probleme, dar- habarniști cum sunt- liberalii de pe valea acestuia nu pot să le vadă. Atât pot!   

Portul Constanța a avut probleme precum cea a trenurilor abandonate pe șinele din port, situație rezolvată prin intervenția ministrul Transporturilor, timp în care Huțucă&Company numărau petalele florilor crescute printre vagoanele ruginite!

Până una alta, un lucru este clar:  directorului general de la CNAPMC i-a expirat mandatul. Este înduioșător cum liberalii țin cu dinții de un post de director.

În rest, sperăm să mai scadă temperaturile! Nu de altceva, dar teamă ne este că Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu, bașca alți PNL-ști de “nădejde” vor face apoplexie! Politică…”, a scris deputatul Marius Horia Țuțuianu pe pagina personală de socializare.

Continue Reading

Actualitate

Spațiul aferent Școlii Gimnaziale Nr. 37 a fost reconfigurat 

Published

on

Lucrările de reamenajare a aleilor de acces, a terenurilor de sport și a curții interioare au fost finalizate.

Peste 6500 de metri pătrați de asfalt au fost așternuți în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 37 din cartierul constănțean Km 4-5.  Vechiul strat de asfalt a fost decopertat iar terenul a fost recondiționat prin așternerea a două straturi de asfalt, binder și strat de uzură. La final au fost aplicate marcaje pe terenurile de sport.

Astfel de lucrări de reamenajare vor continua și la alte unități de învățământ, până la începerea cursurilor școlare.

sursa foto: Primăria Constamța

Continue Reading

Nordis Hotels

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222