Connect with us

Sanatate

Alimente care scad riscul de depresie

Published

on

Ceea ce alegem să mâncăm nu ne afectează doar silueta, ci şi modul în care ne funcţionează creierul, potrivit unui studiu realizat de medici de la Universitatea din Connecticut.

 Mulţi dintre noi credem că anumite mâncăruri ne fac să fim mai fericiţi, însă de cele mai multe ori, afectează sănătatea psihică. Studii anterioare au demonstrat că alimentele sănătoase scad riscul de depresie şi de sinucidere. Elocventă este cercetarea efectelor limitării alimentelor cu grăsimi saturate şi zaharuri. Rezultatele arată că riscul de depresie scade cu 11% în cazul adulţilor.

”Atunci când oamenii mănâncă sănătos organismul reacţionează în mod pozitiv şi ei slăbesc, ceea ce duce la o stare de spirit bună.”, a declarat medicul dr. Sherry Pagoto, conducătorul studiului. De asemenea, dieta influenţează şi sistemul imunitar care se ştie că are un rol bine determinat în declanşarea depresiilor.

Un studiu publicat în Journal of Clinical Psychiatry a scos la iveală faptul că inflamaţiile din corp duc la apariţia depresiilor. Cei care aveau creatina C la nivel crescut în organism, au avut un risc cu 46% mai mare de a deveni depresivi.

cPentru a evita aceste problema este de preferat să mâncaţi roşii, ulei de măsline, legume cu frunze verzi, nuci, peşte, fructe, potrivit Harvard Medical School.

Sursa: Journal of Clinical Psychiatry

Sanatate

12 surse naturale de fier

Published

on

Fierul este un mineral important, care necesită să fie consumat în mod regulat, deoarece corpul nu îl poate produce singur. Iată 12 surse naturale de unde să-ți asiguri cantitatea zilnică necesară. Fierul este un element nutritiv esențial pentru organismele vii, necesar pentru producerea hemoglobinei (substanță care conferă culoarea roșie a sângelui), a mioglobinei (pigmentul roșu din mușchi), precum și unor enzime.

Fierul ajută în procesul de creștere, mărește rezistență la îmbolnăvire, previne oboseală, asigură culoarea sănătoasă a pielii. Inamicii asimilării fierului sunt fosfoproteinele și sărurile acidului fitic din cerealele integrale, care reduc gradul de asimilare. La copii dozele excesive pot fi dăunătoare.

Un deficit ușor de fier poate cauza anemie (oboseală și slăbiciune), iar un deficit cronic de fier poate provoca leziuni grave la nivelul organelor. În schimb, prea mult fier poate determina o creștere a producției de radicali liberi din organism. Radicalii liberi pot interfera cu metabolismul, declanșând leziuni ale organelor.

Sursele naturale de fier, cum sunt cele enumerate mai jos, sunt considerate sigure și sănătoase. Deși fierul este mai bine absorbit din carne, există numeroase surse vegetale de fier, la fel de sănătoase și la îndemână pentru persoanele care nu consumă carne. În mod normal, cantitatea zilnică recomandată de fier este de 18 miligrame.

  1. Varza de Bruxelles - este o sursă excelență de antioxidanți, vitamine, acid folic și fibre. În plus, are cantități importante de fier și este o alegere excelentă în prevenirea anemiei.
  2. Spanacul – are multe beneficii pentru organism și este sărac în calorii. Chiar dacă nu se absoarbe foarte bine, faptul că este bogat în vitamina C, ajută la absorbția de fier. Conține de asemenea antioxidanți care pot reduce riscul de cancer, inflamațiile și ajută ochii în anumite afecțiuni.
  3. Varza – conține cantități importante de calciu, vitamina A și mai multe elemente pentru combaterea cancerului. De asemenea, varza este bogată în fier și vitamina C. Pentru a obține cele mai multe dintre aceste substanțe nutritive esențiale, consumați varză crudă în salate, împreună cu alte legume sănătoase.
  4. Orez brun de pe bioveg.ro – este considerat un aliment important pentru sănătate. Este bogat, în mod natural, în fibre și are un conținut ridicat de fier, fiind de un real ajutor în combaterea anemiei. Orezul brun poate fi servit drept garnitură pentru o varietate foarte mare de carne sau poate fi consumat împreună cu legume.
  5. Fasolea neagră este ușor de achiziționat și ieftină. Este disponibilă pe tot parcursul anului și este plină de fibre, proteine și fier. Asta înseamnă că îți va satisface foamea și îți va oferi energie pe termen lung. O singură ceașcă de fasole neagră fiartă conține aproximativ 20% din aportul zilnic recomandat de fier.
  6. Carnea organică – este extrem de hrănitoare. Cele mai bogate în fier sunt ficatul, rinichii, creierul și inima. Mai conține și vitaminele B, cupru și seleniu.
  7. Carnea roșie – este sățioasă și hrănitoare, conține proteine, zinc, seleniu și câteva din vitaminele B. Recomandată în special persoanelor dispuse la anemie.
  8. Semințele de dovleac – sunt o sursă bună de fier și uleiuri sănătoase. O mână de semințe de dovleac conține aproximativ 1 miligram de fier. Asta înseamnă aproximativ 5% din cantitatea zilnică recomandată. Semințele de dovleac oferă mai multe beneficii atunci când sunt consumate crude.
  9. Quinoa - este o pseudocereală bogată în fier, proteine, magneziu, cupru și nu conține gluten, fiind o bună alegere pentru persoanele cu alergie la gluten. 185 g de quinoa este echivalentul a 2.8 mg de fier, adică 16% din cantitatea zilnică recomandată.
  10. Tofu – este un aliment pe bază de soia. Adițional la fier, mai conține calciu, seleniu și magneziu. 126 g de tofu conține 3.4 mg de fier, adică 19% din cantitatea zilnică recomandată.
  11. Ciocolată neagră – este foarte delicioasă și nutritivă. Pe lângă fier, mai conține magneziu, cupru și fibre probiotice. Are beneficii asupra colesterolului și poate reduce riscul de atac cerebral sau de inimă.
  12. Peștele – este un aliment hrănitor, conține pe lângă fier, acizi grași Omega 3. Îmbunătățește sănătatea creierului, a sistemului imunitar și o dezvoltare sănătoasă și corectă.

sursa foto: doc.ro

Continue Reading

Diverse

Studiu: Doi din trei români sunt stresați de măsurile stricte generate de contextul actual

Published

on

Procentaj îngrijorător scos la iveală în urma unui sondaj efectuat în ultima perioadă. Unul din doi angajați români susține că toate gândurile legate de pandemia de COVID-19 au făcut ca starea lor psihică să aibă de suferit, iar 23,6% că au fost chiar serios afectați emoțional. Și nu în ultimul rând, doi din trei sunt stresați de noile măsuri stricte pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.

Încă de la începutul pandemiei, 42% dintre respondenții care au fost nevoiți să lucreze de acasă au afirmat că și-au îndeplinit sarcinile de serviciu extrem de dificil în toată această perioadă, în timp ce 28% dintre cei chestionați au declarat că și-au desfășurat normal activitatea.

Anxietatea și stresul în raport cu pandemia, cu starea lor de sănătate și a celor dragi sau cu situația incertă de la locul de muncă, toate acestea i-au determinat pe aproape 17% dintre angajații care au răspuns la acest sondaj să ceară și ajutorul unui specialist pentru a-și menține sănătatea psihică. De asemenea, alți 9% intenționează să apeleze și ei la această soluție în perioada următoare.

sursa foto: heart.org

Continue Reading

Actualitate

Bursa de Pește de la Tulcea, un eșec

Published

on

Bursa de Peşte de la Tulcea se dovedește a fi o adevărată piatră de moară pentru statul român. Țara noastră este obligată să returneze o parte din banii primiți de la Uniunea Europeană, pentru acest proiect, după ce bursa a încetat să mai funcționeze, la doar câteva zile de la inaugurare. S-au descoperit deficiențe grave și, cel mai probabil, aceasta riscă acum să fie închisă definitiv.

Așteptată de pescari de mai bine de 10 ani și inaugurată cu mare fast de fostul premier Viorica Dancilă, la începutul lunii aprilie, Bursa de Pește de la Tulcea a funcționat doar opt luni de zile. Iar în tot acest timp, au fost făcute doar două tranzacții. 28 de milioane de lei a fost valoarea proiectului, iar jumătate din bani veneau de la Uniunea Europeană.

“În momentul acesta nu funcționează. Nu se dorește momentan. A funcționat, am început efectiv cu marfa din septembrie 2019 până în aprilie 2020.”, declară DRAGOȘ GAVRILĂ , dir. gen. Bursa de Pește Tulcea

Bursa de Pește din Tulcea a fost concepută să aducă la un loc peștele pescarilor din Delta Dunării. Clădirea a stat însă, în ultimii ani, nefolosită. Iar la opt luni distanță de la momentul inaugurarii, ministerul agriculturii a demarat și un control, iar investiția a fost verificată și de curtea de conturi. Astfel, s-a constatat că singurele tranzacții au fost doar pentru câteva sute de kilograme de pește.

“Aducea laoaltă cererea și oferta. Veneau la bursă cei care cumpărau peștele, angrosiștii, pescarii și asociațiile de pescari care veneau să livreze peștele pentru piață. Numai că nu s-a luat în considerare faptul că Delta are o suprafață foarte mare și existau puncte de debarcare și centre de primă vânzare care funcționau.”, declară DAN VERBINA, președ. Federația Organizațiilor Prodcătorilor de Pește din Delta Dunării

Sala de licitații este goală, angajații îi numeri pe degete, iar România este acum bună de plată. Cât despre cei interesați să cumpere pește engros, aceștia se văd nevoiți  să găsească alte surse pentru a procura marfă proaspătă.

“Ea trebuia să funcționeze pentru că a avut un termen de grație pentru punere în funcțiune și a trebuit pusă în funcțiune, dar cu mici sincope.”, completează DAN VERBINA, președ. Federația Organizațiilor Prodcătorilor de Pește din Delta Dunării

“Ar fi fost bună pentru tot ceea ce înseamnă industrie, atât pentru cei ce pescuiesc, cât și pentru firme care vor să facă business mai departe din peștele nostru autohton, căci asta este idea unei burse de pește a României.”, spune PAUL NICOLAU, proprietar restaurant București

Scopul final al Bursei de Pește de la Tulcea era creşterea profiturilor pescarilor din Delta Dunării,  favorizarea pieței autohtone şi reducerea exportului.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta