Connect with us

Actualitate

Acuzații grave la Constanța. Un medic psihiatru ar fi fost agresat de polițiștii locali

Published

on

Acuzații grave la adresa polițiștilor locali din Constanța. Un reputat medic psihiatru susține că a fost agresat de un om al legii după ce a încercat să le interzică hingherilor să tragă cu arma în câinii maidanezi chiar  lângă bolnavii psihici. Femeia, care este șefa secției exterioare de neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța s-a ales cu o entorsă și și-a scos certificat medico-legal. Varianta ei este susținută de colegi care spun  că hingherii ar fi putut răni și alți pacienți care se aflau în acel moment în curte. Acum este anchetă internă, iar medicul va face plângere penală.

Curtea Secției de Psihiatrie s-a transformat în urmă cu câteva zile în poligon de trageri. Totul după ce o echipă de firmă de ecarisaj cu care Primăria Constanța are contract, însoțită de doi polițiști locali au venit să strângă maidanezii din curtea unității medicale. Nu s-au gândit nici măcar o secundă că acolo sunt pacienți cu afecțiuni psihice care ar putea avea reacții violente. Au scos arma cu tranchilizante și au tras asupra unui câine.

Speriată de ce ar putea să se întâmple, șefa secției de neuropsihiatrie a încercat să îl împiedice pe medicul veterinar să folosească arma. În acest moment însă a fost prinsă de la spate de unul dintre politiștii locali și imobilizată, mai ceva ca un infractor.

Angajații secției de neuropsihiatrie spun că echipa de hingheri, dar și cea de la poliția locală au acționat fără să se legitimeze în prealabil, să explice prezența lor acolo, astfel încât medicii să poată lua măsuri, iar pacienții să nu aibă de suferit. De cealaltă parte poliția locală, dar și Primăria Constanța, cea care are contract cu firma care se ocupă de serviciul de ecarisaj, susțin că intervenția s-a făcut conform legii.

Medicul și-a scos deja certificat medico-legal, iar în zilele următoare va face plângere penală la Parchet împotriva polițiștilor și a hingherilor. Ancheta se face și la spital, pentru a afla dacă există vreo solicitare din partea conducerii pentru ridicarea câinilor maidanezi din curtea unității și dacă șeful secției a fost anunțat în prealabil de această acțiune.

Sursa foto: bugetul.ro

Actualitate

Mangalia va avea un stadion modern

Published

on

Stadionul central ,,Callatis” va fi reabilitat cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții. Zilele trecute, au fost efectuate câteva intervenții specifice în teren, iar în perioada următoare vor fi demolate vechile structuri. În locul acestora, va fi construită o bază sportivă modernă, dotată cu nocturnă.

,,Vom pune la dispoziția copiilor din Mangalia un loc potrivit pentru diverse competiții sportive, atât pe suprafața de joc acoperită cu gazon, cât și pe terenul multifuncțional, unde practicanții diverselor discipline sportive își vor putea desăvârși aptitudinile.”, promite primarul Radu Cristian.

 

Continue Reading

Actualitate

Soluții pentru constănțenii din Palazu Mare

Published

on

O parte din străzile cartierului Palazu Mare nu sunt asfaltate. După fiecare ploaie, drumul se transformă în mlaștină.

Pentru a rezolva situaţia, primarul Vergil Chițac s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu locuitorii din Palazu Mare și le-a prezentat mai multe soluții, astfel încât, în cel mai scurt timp, oamenii să beneficieze de condiții civilizate.

Problema nu este deloc simplă, după cum a declarat edilul Constanţei:

Au fost emise Autorizații de Construire fără să se țină cont că pe acolo trebuie să treacă drumuri, fără să fie trasat un aliniament. Practic, domeniul public care ar trebui să fie strada și trotuarele au acum forme geometrice complet neregulate. Nicidecum nu se poate construi drum pe acolo…nu se respectă nici o regulă.”.

Orice reconfigurare a zonei presupune ca locuitorii acestor străzi să cedeze suprafețe din propriul teren. Ulterior, se vor întocmi acte notariale, se vor reface documentațiile cadastrale, vor fi recalculate impozitele pentru noile suprafețe.

Concomitent, echipele municipalității vor demara lucrările de construire a drumului, pentru ca aceste străzi impracticabile să devină artere circulabile, cu asfalt modern.

Continue Reading

Actualitate

România intră în etapa de operaționalizare a Centrului CYBER

Published

on

Ca urmare a deciziei statelor membre ale Uniunii Europene, exprimată prin vot în decembrie anul trecut, România va găzdui viitorul Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice. Centrul CYBER este prima entitate europeană de pe teritoriul țării noastre.

Etapa de pregătire a operaționalizării noului centru, atât la nivelul elaborării cadrului normativ, cât și din punct de vedere al administrării și resurselor financiare necesare, va fi coordonată de Ministerului Finanțelor și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Se va înființa GLI-CYBER, grup de lucru interinstituțional, responsabil cu identificarea setului de măsuri, precum și cu elaborarea cadrului legislativ, necesar operaționalizării Centrului CYBER.

,,Voi duce la bun sfârșit instalarea primei agenții europene de pe teritoriul nostru, având privilegiul să fi fost desemnat anul trecut reprezentant special al Guvernului pentru pregătirea și promovarea candidaturii României în negocierile pentru noul sediu CYBER.

Este o etapă firească de continuitate a eforturilor echipei care a pregătit candidatura României și care a făcut posibilă această victorie fără precedent pentru țara noastră. Suntem într-un dialog permanent cu reprezentanții Comisiei și lucrăm împreună la un calendar pentru operaționalizare.”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Secretariatul tehnic al GLI-CYBER, care va avea rolul de Unitate de Operaționalizare a Centrului CYBER, va fi asigurat de reprezentanții Ministerului de Finanțe. Unitatea va asigura interfața dintre autoritățile și instituțiile din România și reprezentanții Comisiei.

Centrul CYBER va fi un pol european de expertiză tehnologică în materie de securitate cibernetică, în special în domenii precum criptografia, serviciile de securitate a rețelelor informatice, detectarea intruziunilor, securitatea sistemelor, securitatea rețelelor, securitatea programelor informatice și a aplicațiilor. De asemenea, va asigura coordonarea între centrele naționale pentru securitate cibernetică din statele membre.

Totodată, va fi principalul organism de gestionare a fondurilor europene, dedicate cercetării în domeniul securității cibernetice, disponibile prin cele două programe de finanțare ale UE: Europa Digitală și Orizont Europa.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta