Connect with us

Actualitate

Accident șocant în Vama Veche. Doi tineri și-au pierdut viața în cumplitul eveniment

Published

on

Accident șocant, de o violență ieșită din comun, în apropiere de Vama Veche. Doi tineri au murit și alți trei au fost transportați la spital după ce au fost spulberați de o mașină condusă de un șofer, de 19 de ani, aflat sub influența substanțelor interzise la volan. Autorul a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit și reținut.

Tragedia a avut loc în zorii zilei de sâmbătă, puțin după ora 5 la ieșire din 2 Mai spre Vama Veche, opt persoane au fost lovize de către un autoturism. Echipele de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța au fost alertate să intervină pentru acordarea asistenței medicale. Potrivit salvatorilor, în urma impactului violent, doi tineri și-au pierdut viața, în timp ce alte câteva persoane au suferit traumatisme și contuzii multiple.

Din cercetările poliției a reieșit faptul că autorul accidentului, un tânăr de 19 ani, a intrat pur și simplu intr-un grup de pietoni care se deplasa pe partea carosabilă a DN39 spre Vama Veche. După ce și-a spulberat victimele, șoferul ar fi fugit de la fața locului. La scurt timp, a fost depistat de polițiști în Vama Veche, iar la testarea cu aparatul drugtest rezultatul a ieșit pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

În urma accidentului rutier, au murit la fața locului  doi tineri, o fată de 20 de ani,  și băiat de 21 de ani. Tânăra era studentă la Geografie şi bursieră, luase carnetul de conducere şi urma ca tatăl ei să-i cumpere o maşină. Acum, ambele familii îndurerate își vor conduce copiii pe ultimul drum.

“Să sufere şi ei cum suferim noi. Atât şi nimic mai mult. Puşcărie să facă băiatul. Dacă l-aş avea pe copilaşul ăsta de 19 ani, teribilistul ăsta cu droguri în faţa mea, nu l-aş atinge nici măcar cu o palmă. Deja l-a bătut soarta. Ce vă pot spune despre copilul meu. Era un copil cuminte şi nu pentru că era al meu. A învăţat, nu mi-a creat probleme, nu mi-a lipsit de acasă, nu bea, nu fumează şi chiar mă mândream şi mă mândresc că este copilul meu. Am fost să o recunosc. Nici pe soţia nu am lăsat-o să intre, nici pe bunica. Nu mai e copilul meu. Nu vreau decât să plătească. Nu mă refer financiar. Să facă puşcărie până să se căiască, să îi pară rău pentru ce a făcut şi să vadă şi alţii. A făcut cu bună ştiinţă când a luat droguri. Probabil şi cu buna ştiinţă a părinţilor, nu am de unde să ştiu în ce mediu a trăit. Ce am auzit este că băiatul este de bani gata, cum se spune. Ok, pe mine nu mă interesează banii, vreau să plătească în justiţie şi puşcărie până uit”, a declarat tatăl fetei ucise.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă, fuga de la locul accidentului și conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

„Doresc să precizez faptul că, de la începutul sezonului estival, în baza Planului de acțiune Litoral 2023, efectivele din Constanța au fost suplimentate cu polițiști din țară, pentru a derula misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, precum și de prevenire a evenimentelor rutiere. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au efectuat 5.062 testări cu aparate alcooltest și 809 testări cu aparate drugtest, în urma cărora 138 persoane au fost despistate sub influența alcoolului și 45 sub influența drogurilor. De asemenea, în noaptea de 18 spre 19 august 2023, polițiștii au efectuat 47 testări cu aparate alcooltest și 6 testări cu aparate drugtest. În ceea ce privește evenimentul din data de 19 august, din dispoziția conducerii MAI și IGPR, am analizat personal evenimentul, iar după această analiză și după administrarea probatoriului în cauză, vă pot comunica următoarele aspecte:

La data de 17 august, șoferul a ajuns, împreună cu tatăl său, în județul Constanța.

În seara de 18 august, a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni preventive, moment în care i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere.

La data de 19 august 2023, în jurul orei 00:40, prin 112, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța despre faptul că, pe D.N. 39, din direcția Vama Veche către 2 Mai, un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere.

Având în vedere semnalarea, autoturismul a fost dat în atenție efectivelor din teren și s-au efectuat activități pentru găsirea acestuia. În jurul orei 02:40, autoturismul respectiv a fost depistat de patrula mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm din cadrul G.M.J. Constanța, circulând pe D.N. 39, în localitatea Vama Veche. A fost legitimat șoferul, precum și cei 2 pasageri, iar, în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperită o țigară artizanală, tip joint și o folie marcată cu denumirea „bromazepam”, ce conținea 4 pastile, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru continuarea cercetărilor.

Șoferul a fost condus cu autospeciala de poliție la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, fiind prezent în sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, până în jurul orei 04:30.

Din datele transmise de polițiștii care au efectuat verificările, șoferul, la acel moment, nu prezenta semne specifice consumului de droguri.

Tot din verificări a reieșit că, după ce a părăsit sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, șoferul s-a deplasat la o locație, din Vama Veche, unde ar fi consumat substanțe interzise.

 Ulterior, la ora 05.25, a avut loc evenimentul rutier, în urma căruia 2 persoane au decedat și 3 au fost rănite.

Cu privire la faptul că șoferul, în noaptea de 18 spre 19 august nu a fost testat cu aparatul drugtest, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și 2 agenți, pentru stabilirea existenței/inexistenței unor abateri.

De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate, au fost depistate alte 9 persoane la locația din Vama Veche, unde șoferul ar fi consumat substanțe interzise, care fac obiectul verificărilor.

Totodată, fac precizarea că drogurile ridicate din autoturismul acestuia sunt diferite față de cele indicate pe aparatul drugtest”, a declarat Adrian Glugă, inspector șef al Inspectoratului de Politie Judetean Constanța.

Tânărul acuzat de săvârșirea accidentului rutier a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și cel mai probabil  va fi condamnat la închisioare cu executare, pentru că din 7 iulie a intrat în vigoare legea Anastasia, astfel că un șofer care produce un accident mortal, aflat sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau fără permis, merge la închisoare.

Dosarul penal al tânărului este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Actualitate

Termene de depunere a declarațiilor fiscale de impunere/scoatere din evidență

Published

on

În termen de 30 de zile inclusiv de la data dobândirii, construirii, extinderii, îmbunătățirii, demolării, distrugerii parțiale a clădirii, schimbării domiciliului, a numelui și prenumelui etc., proprietarul va depune o declarație la care va anexa documente doveditoare.

Contribuabilii care efectuează operatiuni juridice în cursul unui an, care au ca efect pierderea dreptului de proprietate asupra unei clădiri, au obligația de a depune o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, de la data operațiunii.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarații chiar dacă beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului/taxei pe clădiri.

Continue Reading

Actualitate

Străzile din municipiu sunt stropite cu apă în zilele caniculare

Published

on

În această perioadă cu temperaturi ridicate, Primăria Municipiului Constanța intervine pentru reducerea disconfortului termic.

Pe bulevardele și străzile principale din oraș a început operațiunea de dispersare a apei pe suprafața carosabilului. Această procedură va permite reducerea disconfortului termic existent la nivelul asfaltului și diminuarea prafului din atmosferă. Străzile sunt stropite cu apă prin intermediul autospecialelor utilizate de operatorul de salubritate. Toate intervențiile sunt programate ținând cont de perioadele de caniculă sau temperaturi ridicate.

Acțiunea face parte dintr-un plan de măsuri adoptat de municipalitate, pentru a proteja locuitorii orașului în perioadele cu temperaturi ridicate.

Continue Reading

Actualitate

Zile caniculare la malul mării!

Published

on

Potrivit atenționării meteorologice emise de A.N.M, în zona litoralului temperaturile maxime vor fi în general de 34…35 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Valul de căldură se va intensifica în zilele următoare. Meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat valabil pentru sâmbătă, 13 iulie și duminică, 14 iulie. Pe litoral, temperaturile maxime vor fi de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța va asigura: funcționarea fântânilor arteziene existente, în special în timpul zilei, pentru menținerea umidității aerului, stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, executarea dezinsecțiilor și dezinfecțiilor pe teritoriul municipiului, precum și  asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor. Ca în fiecare an, în sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și în mare parte dintre ele beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale.
De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă vă recomandă:
1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;
2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon:  0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și 0737552271 (Dispecerat Serviciul Protecție Civilă).

Continue Reading

Actualitate

Constanța Coffee Break, povestea frumoasă a acestei veri!

Published

on

În fiecare weekend, bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga, se transformă în zonă de promenadă și devine locul preferat de întâlnire al tuturor.
Fie că alegem să ne plimbăm, să ne întâlnim cu prietenii, să ne relaxăm la o terasă sau să ne răcorim cu o înghețată, alegem, de fapt, să ne bucurăm de timp de calitate petrecut cu cei dragi.
Pentru ca nimic să nu tulbure atmosfera de vacanță și pentru siguranța participanților, se vor lua măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță. Așadar, se va restricționa circulația rutieră pe Bd Tomis, segmentul de drum cuprins între Bd Mamaia și Bd Ferdinand, în intervalul iulie – septembrie, astfel:
13.07.2024,ora 06:00 – 15.07.2024, ora 00:00
20.07.2024,ora 06:00 – 22.07.2024, ora 00:00
27.07.2024,ora 06:00 – 29.07.2024, ora 00:00
03.08.2024,ora 06:00 – 05.08.2024, ora 00:00
10.08.2024,ora 06:00 – 12.08.2024, ora 00:00
17.08.2024,ora 06:00 – 19.08.2024, ora 00:00
24.08.2024,ora 06:00 – 26.08.2024, ora 00:00
31.08.2024,ora 06:00 – 02.09.2024, ora 00:00
07.09.2024,ora 06:00 – 09.09.2024, ora 00:00
14.09.2024,ora 06:00 – 16.09.2024, ora 00:00
21.09.2024,ora 06:00 – 23.09.2024, ora 00:00
28.09.2024,ora 06:00 – 30.09.2024, ora 00:00
Va invităm, așadar, să luați o pauză de la agitația cotidiană și să descoperiți farmecul Constanței la pas!

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222