Connect with us

Sport

A început turneul de tenis BRD Bucharest Open (WTA). Iată care este tabloul principal de dublu.

Published

on

Începând de astăzi şi până pe 22 iulie, la Arenele BNR din Capitală se desfăşoară turneul de tenis BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari. Româncele Mihaela Buzărnescu şi Raluca Olaru sunt principalele favorite ale turneului.

Buzărnescu şi Olaru, care au cucerit un titlu WTA împreună, anul acesta, la Strasbourg, vor juca în primul tur cu cuplul Alena Fomina (Rusia)/Elena Rîbakina (Kazahstan).
Cele două sportive au cucerit titlul la US Open în proba de dublu la junioare în 2006. Raluca este campioană en titre la Bucureşti, după ce anul trecut s-a impus în proba de dublu alături de Irina Begu.
Pe tabloul de dublu se mai află şapte românce. Begu face pereche cu Andreea Mitu, care revine astfel după mai bine de un an în circuitul WTA, Alexandra Cadanţu, fostă câştigătoare a titlului la dublu la Bucureşti (în 2014, alături de Elena Bogdan), va evolua alături de Maria Irigoyen (Argentina), Irina Bara şi germanca Nicola Geuer sunt favoritele numărul trei, Miriam Bulgaru va juca alături de unguroaica Anna Bondar, iar Jaqueline Cristian şi Elena-Gabriela Ruse vor fi partenere.

Tabloul principal de dublu la BRD Bucharest Open:
Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru (România/N.1) – Alena Fomina (Rusia)/Elena Rîbakina (Kazahstan)
Georgina Garcia Perez (Spania)/Cornelia Lister (Suedia) – Natela Dzalamidze (Rusia)/Ipek Soylu (Turcia)
Irina Bara (România)/Nicola Geuer (Germania/N.3) – Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Polina Leikina (Rusia)
Ysaline Bonaventure (Belgia)/Oksana Kalaşnikova (Georgia) – Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia)
Reka-Luca Jani (Ungaria)/Chantal Skamlova (Slovacia) – Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu (România)
Alexandra Cadanţu (România)/Maria Irigoyen (Argentina) – Lidia Morozova (Belarus)/Arantxa Rus (Olanda/N.4)
Başak Eraydin (Turcia)/Vera Zvonareva (Rusia) – Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse (România)
Anna Bondar (Ungaria)/Miriam Bulgaru (România) – Monique Adamczak/Jessica Moore (Australia/N.2)

Sport

Echipa de juniori U13 din comuna Cumpăna a ocupat locul 6 pe țară la o doua ediție a Cupei Satelor la fotbal

Published

on

Câștigătoare a trofeului pe regiunea de Sud-Est, formația pregătită de Constantin Gache a participat la turneul final, organizat în comuna Gura Râului (Sibiu), la finalul săptămânii trecute. Sportivii noștri au încheiat faza grupelor pe locul 3, cu o victorie, 2-0 (Bogdan Edward și Radu Florea) cu Ulmeni (Călărași), și 2 înfrângeri, 0-2 cu Șura Mare (Sibiu) și 0-1 cu Dumbrăvița (Timișoara)
În partida pentru locurile 5-6, finalista de la prima ediție a cedat în fața celor de la Bucșani (Dâmbovița), cu 1-4 (Radu Florea)
Cupa Satelor este cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, iar echipele participante sunt mixte. Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Kaufland România și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Delegatia comunei Cumpăna a fost condusă de viceprimarul Neagu Florin si directorul clubului sportiv, Răută Ion.
”A fost a doua competitie de asemenea anvergură pentru micutii nostri sportivi. Suntem multumiti de performanta lor pentru ca nu este usor să ajungi la turneul final, pentru aceasta miza se lupta peste 2000 de comune din Romania. Copiii au avut astfel ocazia să stea intr-un cantonament și să aibă cea mai frumoasă experiență de până acum”, a transmis Ion Răuță, directorul clubului cumpănean.
”Felicitări, copii minunați, pentru performanță, motivație, muncă și seriozitate. Felicitări domnului profesor Gache Constantin, pentru munca si pasiunea pe care o depune aici, la Cumpăna, în pregătirea copiilor noștri.
Cumpăna vă iubește și vă susține!” a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. 🤍

Continue Reading

Sport

Proiectul de lege privind oina a primit aviz favorabil

Published

on

Multumim mult domnului senator Bogdan Constantin Matei pentru inițierea și susținerea modificărilor legislative care pot aduce oina acolo unde ar trebui sa fie ca sport național!
În cuprinsul proiectului de lege sunt prevederi referitoare la Ziua Oinei, finanțare directa pentru Programul Național ,,Redescoperă Oina”, prezenta oinei la posturile publice de radio și televiziune.
Multumim Comisiei de Tineret si Sport din Senat pentru votul favorabil de astăzi!
Pentru Gloria Sportului Romanesc, Inainte!

Continue Reading

Sport

Olimpiada Națională a Sportului Școlar – faza Națională la Handbal gimnaziu băieți, la Cumpăna

Published

on

Începând de astăzi – 19 mai 2022 și până duminică – 22 mai 2022, va avea loc la Campusul Școlar din localitate “Olimpiada Națională a Sportului Școlar – faza Națională la Handbal gimnaziu băieți”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu Primăria Cumpăna și Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”.
Astăzi, începând cu ora 17:30 va avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului și ședința tehnică, urmând ca meciurile să aibă loc în zilele de vineri și sâmbătă, iar duminică vor avea loc meciurile de finală și festivitatea de premiere.
Echipe participante: Școala Gimnazială “Ion Creangă”, jud. Suceava, Școala Gimnazială “George Emil Palade”, jud. Buzău, Școala Gimnazială “I.A. Basarabescu”, jud. Prahova, L.P.S. TG. JIU, Liceul Tehnologic “Ștefan Hell”, loc. Sântana jud. Arad, Școala Gimnazială Nr.11 “Ștefan O. Iosif”, jud. Brașov, Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” loc. Baia Mare jud. Maramureș, Școala Gimnazială nr. 59 București, Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” com. Cumpăna.

Continue Reading

Actualitate

Nordis Group devine sponsor al echipei naționale Under 21 a României

Published

on

Dezvoltatorul imobiliar specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux extinde parteneriatul cu FRF și va susține și tricolorii U21.

Noul parteneriat, cel referitor la România U21, va începe în 2023 și se va întinde pe durata a 3 ani, acoperind Campionatele Europene U21 din 2023 și 2025. Este încă un pas în extinderea parteneriatului dintre Nordis Group și FRF. După ce în decembrie 2020, Nordis Group a devenit partenerul Federației Române de Fotbal și a început să susțină Comisia Centrală a Arbitrilor, printr-un contract de sponsorizare care are ca scop sprijinirea arbitrilor din România, grupul de firme s-a implicat din 2021 și în susținerea loturilor naționale U19 și U20.

Echipa națională Under 21 a României va participa la EURO U21 din 2023, fiind calificată din postura de țară gazdă. Va fi a treia participare consecutivă a selecționatei României la acest nivel de vârstă la un turneu final european, după prezențele din 2019 și 2021 care au reprezentat o performanță istorică.

,,Tricolorii U21 vor avea parte de sprijinul unui brand românesc de prestigiu. Mă bucur că Nordis Group a ales să extindă din nou parteneriatul, o dovadă clară a angajementului de a susține generațiile tinere de jucători în drumul lor spre înalta performanță, astfel încât EURO U21 găzduit de țara noastră să reprezinte o oportunitate unică pentru toți jucătorii care vor juca sub tricolor”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Susținem performanța realizată în România și cu atât mai mult motivația de a reuși pe care o remarcăm în rândul noilor generații de sportivi. Această valoare pentru excelență are rădăcini puternice în cultura Nordis Group, tocmai de aceea am ales să fim alături de tinerii fotbaliști români. În continuarea parteneriatului fructuos cu Federația Română de Fotbal, susținând Comisia Centrală a Arbitrilor și echipele U19 și U20 de mai bine de un an, suntem bucuroși că vom sprijini în 2023 echipa națională U21 în drumul lor spre victorie”, a spus Emanuel Poștoacă, președinte și fondator Nordis Group.

Despre Nordis Group
Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux. Nordis Group este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management. Grupul are o experiență de 14 ani pe piața de real estate și se concentrează pe dezvoltarea de proiecte care ridică potențialul turistic al României, dar și cel rezidențial.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222