Connect with us

Cultura/Educatie

A început sesiunea specială a Evaluării Naționale

Published

on

Anul acesta, în contextul pandemiei de Covid-19 are loc o sesiune specială de examene la Evaluarea Națională. Sesiunea specială este destinată elevilor care au avut temperatura peste maximul admis, s-au aflat în carantină, ori au avut probleme medicale.

Organizarea unei sesiuni speciale vine pentru a asigura egalitatea de șanse a tuturor elevilor care susțin Evaluarea Națională în 2020. Astăzi a avut loc prima probă, la Limba și literatura română. Examenul la matematică este programat mâine, 30 iunie 2020.

La etapa specială a Evaluării  Naționale s-au înscris 4 elevi la nivelul județului Constanța. Dintre aceștia, 3 vor susține examenul la Școala Gimnazială nr.28 Dan Barbilian Constanța și unul la Școala Gimnazială Nicolae Grigorescu din Medgidia.

Rezultatele înainte de contestații vor fi afișate pe 2 iulie, ora 12:00. Contestațiile se depun în aceeași zi, între orele 14:00 și 19:00. Două zile mai târziu, vor fi afișate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor.

Notele obținute la Evaluarea Națională în acest an au o pondere de 80%, iar 20%, reprezintă media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Media obținută la Evaluarea Națională este un element important pentru elevi, deoarce pe baza mediei pot urma pe viitor liceul dorit.

În contextul pandemiei de Covid 19, sesiunea specială  are loc cu măsuri sporite de protecție.

<< Acest material este realizat de către Mihai Gherghilescu, student al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, în anul al II-lea, specializarea Jurnalism, care se află în practică în redacția RoPressOnline >>

sursa foto: fabricatinromania.ro

Cultura/Educatie

ICHC oferă acces continuu la educație

Published

on

Liceul Teoretic Internațional de Informatică susține programele instructiv-educative prin activitățile pe care le organizează, dorind să contribuie la conturarea unor viitori adulți responsabili și adaptați nevoilor societății.

Interesul echipei ICHC se manifestă continuu prin implicarea noastră în diverse proiecte sociale, prin implementarea unor parteneriate cu unele organizații non – guvernamentale, instituții de stat și private din Constanța.  Scopul nostru este să creștem motivația și interesului elevilor pentru educația formală, non – formală și informală, asigurând pregătirea elevilor la nivelul exigențelor Uniunii Europene și adaptat nevoilor lor de schimbare.

Demersul nostru are la bază necesitatea unei societăți prospere. În acest sens, Liceul Teoretic Internațional de Informatică oferă acces continuu la educație. Echipa ICHC conștientizează nevoia elevului român de a evolua, indiferent de mediul din care provine. Astfel, educația oferită de liceul nostru depășește orice barieră, oferind oportunități reale și elevilor care provin din medii mai puțin favorabile, deoarece o educație adecvată face diferența.

Înțelegând cât de greu este drumul către reușită, din anul 2019 am inițiat un proiect social împreună cu Direcția Generală de Asistență  Socială și protecția Copilului Constanța, prin care am reușit să oferim bursă integrală unor elevi cu rezultate școlare extraordinare din sistemul DGASPSC.

Acest parteneriat va continua în anul școlar 2022-2023. De aceea, dl. Manager ICHC, Agce Murat și Directorul General al DGASPSC, Dna. Răducu Carmen, s-au întâlnit pentru a semna noul acord prin care acest demers le va oferi accesul la educație, prin acordarea unei burse integrale, elevilor care își doresc să devină parte din familia ICHC.

Pentru a încuraja visul de a avea acces la educație, venim în sprijinul elevilor prin inițierea unei pregătiri suplimentare la disciplinele limba și literatura română și matematică. Aceste ore suplimentare au ca principal scop promovarea Examenelor Naționale și vor fi susținute de către elevii voluntari ai liceului nostru, după orele de curs sau în weekend, grupa va fi alcătuită din 10 elevi, iar bursa integrală va fi acordată primilor doi elevi, în funcție de media obținută la Evaluarea Națională.

În fiecare an, elevii Liceului Teoretic Internațional de Informatică Constanța, aduc rezultate spectaculoase României la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale, iar noi, întreaga echipă a ICHC ne dorim să contribuim semnificativ pentru atingerea performanțelor elevilor noștri, deoarece ei sunt viitorul științei din România!

Continue Reading

Actualitate

Desfăşurarea cursurilor în sistem online se prelungeşte, la Techirghiol

Published

on

Pentru că lucrările de reabilitare şi modernizare din cadrul liceului „Emil Racoviţă”, din Techirghiol, nu s-au finalizat, începând de luni, 11 octombrie, doar o parte dintre elevi vor putea desfăşura cursurile cu prezenţă la clase.

Astfel, primii elevi care încep cursurile sunt cei ai claselor pregătitoare, a I-a, a II-a și a VIII-a. Pentru celelalte clase este necesară prelungirea perioadei de desfășurare a cursurilor în sistem online, până la finalizarea lucrărilor.

,,Vă asigur ca s-au făcut toate eforturile ca prezenţa la clase să se facă cât mai repede, dar lucrările de montat parchet, montat uşi interioare, montat sistem video, montat sistem wi-fi, punerea în funcțiune a sistemului de climatizare, schimbarea sistemului de iluminat, pregătirea claselor (mobilier, table inteligente, videoproiectoare) şi curățenia generală, nu sunt finalizate în totalitate.

Îmi cer scuze pentru acestă situaţie dar vă asigur că din momentul în care copiii oraşului nostru vor începe cursurile cu prezenţa fizică la şcoală vor avea cele mai bune şi moderne condiţii de a învăţa!”, promite Iulian Constantin Soceanu, primarul oraşului Techirghiol.

 

Continue Reading

Cultura/Educatie

“Constanţa respiră artă”, un proiect inedit pentru constănțeni

Published

on

“Constanţa respiră artă”, un proiect eterogen, ce îmbină teatrul cu muzica, poezia, artele vizuale, poveştile, jocurile, emoţia spectacolului, dar şi pe cea a participării, aduce tinerii actori constănţeni în mijlocul publicului de toate vârstele. Proiectul a fost gândit în scopul promovării culturii şi artei în mijlocul publicului, şi nu în faţa lui, o asemenea abordare fiind evidentă şi necesară după perioada de claustrare pe care am traversat-o toţi. 

“Constanţa respiră artă” începe în data de 10 octombrie 2021, se va finaliza pe 17 octombrie 2021 şi este un proiect pilon al structurii culturale a oraşului, susţinând, timp de șase zile, o infrastructură artistică impresionantă, compusă din zeci de actori, muzicieni şi artişti-animatori, cu multiple evenimente ce vor însufleţi zona Parcului Arheologic.

Sunt aşteptaţi toţi constănţenii, căci muzica şi teatrul ajung la sufletul tuturor, indiferent de vârstă şi de preocupări. Copiii au un rol special în acest proiect, zilele de sâmbătă şi duminică fiindu-le dedicate cu prioritate. Aşadar, toţi copiii Constanţei sunt aşteptaţi să ia parte la “Duelul prințeselor și supereroilor”, să devină „Micul Picasso”, să înveţe „Cum să ajungi un pirat adevărat” sau „Şi tu poţi fi un personaj de Halloween”, activităţi creative ce îi vor bucura, le vor testa puterea de concentrare, le vor dezvolta spiritul de observație, îndemânarea şi posibilităţile de comunicare.

Parc Orchestra este un concept ce combină muzica live, instrumentele si poezia, tinerii actori participanţi stabilindu-şi fiecare câte un spaţiu şi realizându-şi performingul. În acelaşi timp, în alte spații se vor citi povești şi basme pentru copii. Spectatorii se vor putea plimba printre toate aceste momente şi alege spaţiul favorit. Foarte important de subliniat este aspectul ecologic al proiectului nostru: Parc orchestra se va desfășura folosind energia verde, fără surse de curent electric. Zilele dedicate acestui proiect se încheie cu invitaţii, pentru adulţi, şi nu numai, la spectacole de muzică bună şi teatru.

Participarea la toate evenimentele proiectului se va face cu respectarea cu stricteţe a distanţării, ţinând cont de restricțiile impuse de coronavirus. Pentru desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii de siguranţă sanitară, vă rugăm să respectaţi măsurile privind prevenirea contaminării cu SARS-CoV2, aflate în vigoare la momentul derulării evenimentelor.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii „Art Theatre”.

Constanța Respiră Artă

Valoare totala a proiectului: 222.500 Lei

Programul evenimentului „Constanţa respiră artă”:

Duminică 10.10.2021

11.00 – 13.00 – Cum să ajungi un pirat adevărat?

Dacă tot ne aflam la malul Marii Negre, ce poate fi mai palpitant decât să devii un pirat adevărat? Trebuie doar să fii perspicace, curajos și voinic. Pentru a deveni un pirat adevărat, este nevoie să treci prin toate probele jocului. Copiii vor fi împărțiți în echipe și vor participa la diferite jocuri care necesită atenție, spirit de echipă, voie buna și comunicare. Scopul jocului este acela de a-i face pe copii să interacționeze cât mai mult, să devină implicați și sa-și dezvolte spiritul de echipă.

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

Invitați: Gabriel Răzvan Nițucă (saxofon), George Călin (acordeon), Musa Levent (pian), Valeri Baran (trombon), Adrian Obrejan (vioară), Ghiorghiță Tănase (violoncel) și actorii Sorina Toma, Octavian Mateiciuc, Oana Frimu, Gabriel Roșu, Georgiana Oancea, Alexandra Babă, Alexandra Turcin, Denisa Todireanu, Mirabela Moroșanu, Daniela Cojan și alții.

18.30 – 19.30 – spectacol concert susținut de Marius Mihalache Band.

Miercuri 13.10.2021

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

18.30 – 19.30 – concert susținut de Polifonic Band.

Joi 14.10.2021

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

18.30 – 19.30 – Teatrul Roșu din București – Divorț în ziua nunții – Teatrul Roșu din București. Regia: Cătălin Stelian. Distribuția: Cristina Diaconescu, Emanuel Bighe, Alin Brancu, Adelina Mihalcea, Livia Taloi. Scenografia: Bogdan Gagu.

Vineri 15.10.2021

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

18.30 – 19.30 – Concert spectacol – Poveste din Bucureștiul de Odinioară cu Miruna Ionescu și Taraful de oraș Valentin Albeșteanu.

Sâmbătă 16.10.2021

11.00 – 13.00 – Micul Picasso

Este momentul să ne dovedim aptitudinile artistice. Activitatea constă în realizarea unor desene de către cei mici pe cartoane prinse de copaci. Vor fi împărțiți câte 2 copii la fiecare planșă și vor avea libertatea de a picta orice își doresc insiprați de tema Constanța Respiră Artă. Scopul este acela de a le pune la încercare imaginația și de a învăța să lucreze în echipă.

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

18.30 – 19.30 – spectacol de folclor – muzică și dans.

Duminică 17.10.2021

11.00 – 13.00 – Duelul prințeselor și supereroilor.

Fie că ești prințesă sau supererou, ai toate șansele să câștigi! Activitatea presupune formarea a doua echipe: echipa prințeselor și echipa supereroilor. Vor fi puși să treacă prin diferite probe pentru a afla care este cea mai bună echipă. Scopul jocului este acela de a a-i stimula pe cei mici, de a-și dezvolta spiritul de echipă, de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și de a se distra alături de ceilalți copii.

14.00 – 16.00 – Și tu poți fi un personaj de Halloween!

Ne apropiem de Halloween și asta înseamnă că trebuie sa ținem pasul cu tradițiile specifice! Cei mici vor participa la un atelier de creație tematic ce presupune pictarea dovlecilor. Activitatea îi va bucura pe copiii, pentru că vor avea frâu liber la imaginație, dar și alte activități ce presupun concentrare, spirit de observație dezvoltat și îndemânare. Nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat! Scopul este de a-și dezvolta latura artistică, de a fi implicat și de a învăța lucruri noi.

16.00 – 18.00 – Parc orchestra

18.00 – 19.00 – Teatru – Maria Tănase cu Adriana Trandafir și Radu Niculescu

19.30 – 20.30 – spectacol de Muzică ușoară – Invitați Ileana Șipoteanu, Carmen Rădulescu, Liliana Cornilă, Kate Lin și alții.

Continue Reading

Actualitate

Miracolul Dunării II – Expoziție de artă vizuală

Published

on

Vineri, 8 octombrie, debutează expoziția de artă vizuală online „Miracolul Dunării II”  semnată de artistul Anișoara Ivanov. Lucrările pot fi vizionate pe simezele virtuale ale Galeriei de Artă „Virgil Coman”.

Anișoara Ivanov este doctor inginer și profesor de fizică la Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil”, din Tulcea, dar pictura este pasiunea care îi oferă culoare și încredere în viața cotidiană și dese momente de introspecție.

„Mă simt strâns legată de ținutul dobrogean. Sunt născută într-un sat situat pe malul lacului Razelm, satul Iazurile, localitatea Valea Nucarilor, județul Tulcea. Din anul 1987 sunt absolventă a Facultății de Fizică din București.

Subiectul preferat este peisajul dunărean. Este multă pace și sensibilitate în nevoia mea de claritate și de puritate. Întreaga colecție prezentă în Galeria de Artă Virgil Coman privește natura așa cum este ea, iar  grandoarea peisajului vine din lumina blândă a tablourilor.

În lucrările mele doresc  să evidențiez frumusețea pură și unică, inefabilul realităților dunărene. Pictura este o formă de magie în această lume și dă o imagine a stării noastre, a dorințelor. În arta mea am încercat  să transmit  vizual  impalpabilul , calmul și durabilul locurilor.

Aduc mulțumiri  maestrului Gheorghe Neață care  m-a  îndrumat  și  de la care   am învățat sesizarea aspectelor profunde ale lucrurilor și modul în care,  prin folosirea desenului  și a culorilor,  pot comunica propria viziune. Un  tablou are  o viață a lui și trăiește  prin omul care îl  privește.”, spune Anișoara Ivanov.

Grafica pentru expoziția „Miracolul Dunării II” este realizată de artistul vizual Zoița Nicoleta Panciu, colaborator și curator al Galeriei de Artă „Virgil Coman”, organizarea și curatoriatul expoziției sunt asigurate de dr. Laura Stroe, Asociația Culturală Wild Art.

 

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222