Connect with us

Actualitate

A fost lansat Innotech-Student

Published

on

Proiectul Innotech-Student are un buget de 150 milioane de euro şi va finanța schemele antreprenoriale ale studenților români. Ghidul solicitantului, care va reglementa condițiile de acordare a finanțărilor, va fi lansat în consultare publică într-o primă fază. Ulterior va fi deschis apelul de proiecte și vor putea fi depuse cererile de finanțare. Innotech Student le va permite beneficiarilor să realizeze proiecte ce vor fi finanțate cu sume cuprinse între 40.000 şi 100.000 de euro. Valoarea maximă a unui proiect nu poate depăși 2 milioane euro.

În cadrul proiectelor selectate în urma evaluării, va începe perioada de pregătire a studenților, dezvoltarea abilităților lor antreprenoriale, elaborarea planurilor de afaceri și selectarea celor mai bune dintre acestea. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi finanțate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an studenții antreprenori vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni ei vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.

Banii vor fi acordați în două tranșe: 75% la înființarea companiei, iar cea de-a doua, de 25%, în momentul în care antreprenorii vor face dovada că pot realiza profituri de 30% din grantul inițial de 75%. În primul an de activitate vor fi finanțate și salariile angajaților firmelor înființate.

Solicitanți eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt:

  • Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
  • Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate intre acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
  • Institute/centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
  • Academia Română;
  • Asociaţii profesionale;
  • Camere de comerţ şi industrie;
  • Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială;
  • Furnizori de formare profesională continuă autorizaţi, publici şi privaţi;
  • Organizaţii sindicale şi patronate;
  • Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
  • ONG-uri;
  • Parteneriate între categoriile mai sus menționate.

Schema finanțării start-up-urilor presupune:

  • Ajutor de minimis mai mic sau egal cu 40.000 de euro, pentru minim 2 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 40.000 de euro dar mai mică sau egală cu 60.000 de euro, pentru minim 3 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 60.000 de euro dar mai mică sau egală cu 80.000 de euro – minim 4 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 80.000 de euro dar mai mică sau egală cu 100.000 de euro, pentru minim 5 locuri de muncă create.

Vor fi finanțate proiecte din numeroase domenii de activitate precum IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, industrie alimentară, dar lista poate include și alte domenii.

 

Actualitate

Fața neștiută a Laurei Vicol, prima femeie din istoria Camerei Deputaţilor care va conduce Comisia Juridică

Published

on

,,Recent aleasă în funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, la un după intrarea în Partidul Social Democrat, Laura Vicol este politician discret cu privire la viața personală. Dacă în ceea ce privește implicarea sa în politică Laura Vicol a reușit să își creeze rapid prieteni și adversari, puțină lume știe fața ascunsă publicului de către deputată: implicarea sa în cauze sociale.

Această față este dezvăluită acum de oameni care au primit sprijinul Laurei Vicol în momente extrem de grele, așa cum este cazul Alinei Ivan care a dezvăluit duminică, într-o postare pe Facebook, că suportul primit din partea deputatului PSD a fost crucial pentru transplantul necesar băiețulului său.”, scrie stiripesurse.ro.

,,Această femeie, această mamă, această persoană necunoscută, pe care nu am întâlnit-o nici în ziua de azi în persoană, cea care împreună cu soțul ei au făcut posibil transplantul lui Domi se numește Laura Vicol! Doamna este avocat de profesie … citeşte mai departe“.

Continue Reading

Actualitate

„Mai ai timp 1 zi…”

Published

on

Comercianții mai au o singură zi, astăzi – marți, pentru a conecta casa de marcat la sistemul informativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Anunțul de pe site-ul instituției a fost actualizat: „Mai ai timp 1 zi…”

Cei care nu se conformează, începând de miercuri, 1 decembrie, riscă amenzi cuprinse între 8.000 – 10.000 lei.

Contribuabilii care vor achiziționa case de marcat după 1 decembrie 2021, se vor conecta la data instalării.

Excepție fac comercianții care utilizează aceste case de marcat în zone fără acoperire în privința comunicațiilor electronice. Aceștia vor trebui să transmită o declarație (Formularul F4110), în format PDF cu XML atașat.

Lunar, ANAF va transmite prin SPV mesaje despre eventuale disfuncționalități privind fișierele transmise de casele de marcat.

Sursa: ANAF

Continue Reading

Actualitate

Programul autobuzele în minivacanţa de 1 Decembrie

Published

on

Autobuzele CT BUS vor circula în program de weekend, în minivacanţa de 1 Decembrie, cu prima cursă la ora 5.45 şi ultima cursă la 23.00.

Pentru buna desfăşurare a paradei de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, autobuzele de pe liniile 100, 100C, 44, 51 şi 14 vor avea traseul modificat miercuri, 1 decembrie. Între orele 9.00 şi 12.00 şi între orele 13.00 şi 14.00, mijloacele de transport în comun vor circula cu antemergător al Poliţiei Române, fără oprire, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, dinspre strada I.L. Caragiale spre bulevardul Tomis, iar, între orele 12.00 – 13.00, nu vor merge deloc.

Tonetele de bilete şi abonamente CT BUS de la Gară şi de la Baba Novac, Brotăcei, Bulevard, Cireşica, Dacia, Delfinariu, Eliberării, Tomis III, Km 4 – 5, Km 5, Magazinul Tomis, Piaţa CET, Poarta 6, Spital, Vamă vor funcţiona marţi, 30 noiembrie, între orele 7 şi 19.00, iar cele de la Km 4 – Bila, Poarta 1, Gară L 101 vize, Primăverii, între orele 9.00 şi 17.00.

Miercuri, 1 decembrie, doar chioşcul de la Gară, în dreptul staţiei 40-43, va avea program lung, între orele 7.00 şi 19.00, celelalte vor fi deschise între orele 7.00 şi 13.00.

Continue Reading

Actualitate

Programele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic, suspendate

Published

on

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic. Motivul: eficientizarea liniilor de finanţare.

“Preocuparea continuă a Administraţiei Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăţi programele de finanţare, astfel încât să fie asigurată creşterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare şi adaptarea ghidurilor de finanţare la realităţile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate. În sensul celor expuse şi în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanţare din portofoliu, Administraţia Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a luat decizia suspendării sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla şi Rabla Plus şi începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Administraţia Fondului pentru Mediu.

AFM anunţă că în perioada următoare va analiza modul de derulare al acestor programe şi, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanţare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanţării să fie mai simple şi să asigure o eficienţă sporită în utilizarea bugetelor alocate.

De asemenea, evaluarea evoluţiei acestor programe va fi realizată şi prin prisma disponibilităţilor financiare rezultate din sesiunile actuale, precum şi din perspectiva construcţiei bugetare pentru anul 2022, precizează sursa citată.

Toate informaţiile de care au nevoie românii vor fi publicate în curând pe site-urile AFM şi MMAP sau transmise prin intermediul mass-media.

Sursa: AFM

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222