Meningita este o boală infecţioasă care afectează anual o mulţime de oameni din întreaga lume. Această afecţiune este legată de inflamaţia celor trei membrane protectoare care acoperă creierul şi măduva spinării (duramater, piamater şi arahnoidă) şi apare, de obicei, la copii, adolescenţi şi adulţi tineri, dar şi oamenii în vârstă şi cei care au probleme de sănătate sunt supuşi riscului de a face boala.
Deşi există mai multe tipuri, simptomele meningitei sunt în general similare în toate cazurile.
1. Febră bruscă
Unul dintre simptomele meningitei este o febră care debutează brusc. Dacă copilul dvs. începe să se agite şi se plânge constant de frisoane, mergeţi la medic. Un alt semn al meningitei este că, pe lângă creşterea rapidă a temperaturii, este dificilă şi scăderea acesteia. Din nefericire, febra bruscă este un semn al multor alte boli, aşa că acordaţi atenţie celorlalţi factori de mai jos dacă copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome.
2. Dureri de cap severe
Durerile de cap cauzate de meningită sunt de obicei insuportabile. Această durere poate afecta şi ceafa sau gâtul pacientului. O fontanelă umflată poate fi un semn important al meningitei la copiii nou-născuţi.
3. Vedere dublă
O persoană afectată de meningită nu îşi poate concentra privirea, motiv pentru care vederea se dublează sau devine înceţoşată.
4. Pierderea apetitului, greață și vărsături
Un copil cu meningită îşi pierde pofta de mâncare. Acest lucru se întâmplă parţial din cauza unei stări constante de greaţă, care poate fi urmată de dureri de stomac şi vărsături.
5. Sensibilitate la lumină
Un alt semn al meningitei este sensibilitatea la lumină puternică deoarece boala provoacă umezirea ochilor şi greaţă copilului, împreună cu o durere de cap ce devine din ce în ce mai puternică.
6. Rigiditate musculară
Un copil cu meningită poate prezenta rigiditate la nivelul muşchilor occipitali. O poziţie foarte uşor de recunoscut a pacienţilor aflaţi în această stare: copilul stă întins pe o parte cu capul aruncat spre spate şi cu picioarele îndoite. Încercările de a-i îndrepta gâtul nu sunt de obicei de succes.
7. Incapacitate de a flexa picioarele
Chiar dacă reuşiţi să aplecaţi capul copilului către piept, picioarele sale se îndoaie instantaneu din genunchi şi este imposibil să le scoţi din această poziţie. Acest fenomen este denumit semnul Brudzinski. În cazul meningitei, apare şi semnul lui Kernig, care constă în rezistenţa pasivă puternică la încercarea de a întinde genunchiul, pornind de la poziţia strâns-flexată.
8. Erupţii cutanate
Erupţiile sunt, de asemenea, posibile simptome ale meningitei. Faceţi acest test pentru a vedea dacă inflamaţiile pielii sunt legate de această boală:
Puneţi un pahar curat pe erupţia cutanată şi apăsaţi-l ferm pe piele până când devine palidă. Dacă petele se estompează împreună cu pielea, înseamnă că nu este vorba de meningită. Dacă erupţia cutanată nu-şi pierde culoarea, atunci ar trebui să solicitaţi asistenţă medicală.
Ce este de făcut dacă copilul are meningită?
Meningita este o boală periculoasă. Deci, dacă copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, trebuie să sunaţi imediat la salvare. Cu cât este diagnosticată şi tratată mai devreme, cu atât sunt mai mari şansele de însănătoşire fără sechele grave şi irecuperabile. Până la sosirea ambulanţei, copilul are nevoie de odihnă, linişte şi lumină difuză.
Vești bune pentru localnicii din Cumpăna. Cei care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19, dar nu au posibilitatea de a se deplasa la centrul de vaccinare din localitate, au la dispoziție, începând din această săptămână, o echipă mobilă de vaccinare.
Pentru a veni în sprijinul celor care nu au posibilitatea de a merge la centrul de vaccinare din localitate, Primăria Cumpăna a dispus înființarea unei echipe mobile, care se va deplasa la casele localnicilor care doresc să își facă vaccinul împotriva virusului Sars-Cov 2. Echipa mobilă de vaccinare este constituită din medic, asistent medical şi un poliţist local.
“Subliniem: persoane nedeplasabile. Aceasta este dovedită de gradul de handicap, de actul medical pe care îl eliberează medicul de familie. Astfel, echipa mobilă s-a deplasat deja, într-o singură zi, la 30 de persoane nedeplasabile, fiind vaccinate în același timp și persoanele însoțitoare. Este o acțiune foarte bună, care vine în sprijinul locuitorilor, mai ales acelora aflați în nevoie.”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna
De asemenea, în perioada următoare, inspectorii de asistență socială din cadrul Primăriei Cumpăna vor actualiza lista persoanelor cu nevoi speciale, pentru a se asigura că toți cetățenii aflați în această situație vor beneficia de vaccin.
Navigatorii vaccinați cu prima doză de Astra Zeneca pot efectua anticipat rapelul după doar 4 săptămâni, în cazul în care aceștia trebuie să plece în voiaj, spun specialiștii. Vaccinarea anticipată se face doar în cazuri excepționale și nu mai devreme de a 29-a zi, perioada minimă stabilită de producătorul vaccinului, conform prospectului.
În România, rapelul la Astra Zeneca se administrează la 56 de zile, respectiv, 8 săptămâni, însă, se pare că navigatorii îl pot efectua, mai repede, și anume, după 4 săptămâni, în cazul în care pleacă în voiaj. Conform prospectului vaccinului Astra Zeneca, a doua doză se poate efectua într-un interval de 4 – 8 săptămâni de la prima doză, așa cum a fost stabilit în România.
Conform specialiștilor pentru a beneficia de efectuarea rapelului anticipat, navigatorii trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare cu următoarele acte: adeverință de plecare în voiaj, bilete de avion și/sau contractul de ambarcare care să dovedească plecarea în voiaj înainte de data inițială programată pentru rapel, cerere pe propria răspundere prin care se solicită efectuarea anticipată a rapelului.
Corpul de Control al Prim-Ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății (MS) și la celelalte instituții, din subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea – Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat pentru că în data de 7 martie a.c , într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV, utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS), de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania).
Context
Accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) – modulul de vaccinare se face prin username și parolă, atribuite fiecărei categorii de utilizatori, singura condiție de acces este utilizarea unui IP (internet protocol) din România.
În urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20 ianuarie a.c INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV, pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul: ,,monitorizare_minister”.
Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul menţionat, fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.
Conform unei Hotărâri de Guvern, care se află în dezbatere publică, nivelul minim al alocaţiilor de hrană pentru bolnavi va fi de 16 lei/ zi /pacient.
În termen de 30 zile de la aprobarea hotărâri, unitățile sanitare vor avea obligația să afișeze pe site-ul propriu nivelul alocației de hrană stabilit de instituție și să transmită aceste informații Ministerului Sănătății.
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, vor beneficia de o indemnizaţie lunară de hrană în cuantum de 16 lei /zi pentru adulți și 15 lei/zi pentru copii.
Pentru asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru cei din ambulatoriu, se vor acorda indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum de 16 lei /zi pentru adulți și 15 lei/zi pentru copii.
Propuneri privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: propuneri@ms.ro.
Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.