Connect with us

Actualitate

71 milioane de lei pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Published

on

Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul de finanţare pentru Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Valoarea estimată a proiectului este de 71 milioane de lei, fonduri cu care vor fi dotate cele 11 săli de operaţie.

Investiţia se va derula într-un interval de 18 luni şi presupune achiziţia de aparatură medicală de ultimă generaţie, necesară unei structuri unitare, integrate şi performante:

  • aparatură medicală şi accesorii pentru explorări funcţionale şi imagistică pentru blocul operator şi post operator;
  • aparatură medicală şi accesorii pentru pre-operator şi post-operator;
  • aparatură medicală şi accesorii pentru bloc operator;
  • aparatură medicală şi accesorii pentru blocul operator-neurochirurgie;
  • instrumentar pentru chirurgie deschisă în blocul operator.

,,Proiectul aprobat azi este doar un prim pas şi se înscrie în măsurile care au ca scop implementarea Strategiei naţionale de sănătate şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 – 2020.”, a declarat Sorina Pintea, ministrul sănătăţii.

Dotările vor asigura aplicarea unor tehnici actuale moderne pentru toate specialităţile, inclusiv abordarea laparoscopică, care are multiple beneficii, printre care recuperarea rapidă a pacientului, scăderea duratei de spitalizare şi a riscului de infecţii. Instrumentarul care va fi achiziţionat pentu dotarea Blocului Operator Central este unul de ultimă generaţie, potrivit nevoilor actuale ale patologiilor tratate.

 

Sursa: MS

Foto: SUUB

 

Actualitate

Sezon estival fără pierderi de vieți omenești în Mamaia și Constanța

Published

on

Peste 1.400 de persoane au avut nevoie în această vară de intervenția salvamarilor constănțeni, arată raportul realizat la final de sezon de Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România.

Sezonul a fost unul greu, cu sute de intervenții și salvări dar fără pierderi de vieți omenești. Salvamarii au depus toate eforturile pentru ca sezonul estival să decurgă fără evenimente neplăcute atât pentru constănțeni, cât și pentru turiștii aflați pe litoral.
Anul acesta, peste 100 de salvamari și personal de prim ajutor au lucrat la capacitate maximă și au vegheat plajele din Constanța și Mamaia. Serviciul de salvare acvatică – salvamar și de prim ajutor pe plajele din Constanța și stațiunea Mamaia se desfășoară în baza contractului încheiat de Primăria Municipiului Constanța cu ANSPSR. În perioada de extrasezon, 10 salvamari vor supraveghea plajele din Constanța și Mamaia și vor interveni în situațiile de
urgență.

Continue Reading

Actualitate

Atenție! Se depun cererile pentru ajutoare de încălzire

Published

on

Oamenii care au nevoie de ajutoare pentru încălzire în perioada sezonului rece pot depune cereri în acest sens începând de luni, 3 octombrie.

Ajutoarele pentru încălzire în sezonul 2022-2023 se acordă în cadrul a patru surse de încălzire: energie termică, gaze naturale, energie electrică şi alte surse de încălzire (lemne, combustibili solizi sau petrolieri), potrivit antena3.ro

Pentru a putea beneficia de ajutoare, cei care le solicită trebuie să aibă venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiilor) şi de 2.053 lei (persoane singure). Cu excepţia ajutorului pentru energie termică, în cazul căruia compensarea se calculează în funcţie de consum, valorile maxime ale celorlalte ajutoare care pot fi acordate sunt: 250 lei (gaze naturale), 500 lei (energie electrică) şi 320 lei (alte surse de încălzire).

Continue Reading

Actualitate

Deschiderea anului universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Published

on

Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a organizat luni, 3 octombrie, festivitatea de deschidere a anului universitar 2022 – 2023. Activitatea s-a desfășurat pe platoul mare din incinta instituției de învățământ.
În anul universitar 2022-2023, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” sunt înscriși la studii universitare de licență 397 de studenți militari, dintre care 92 sunt în anul I, și 900 de studenți civili, 192 în anul I, iar la studii universitare de masterat 345.
Și anul acesta, în primul semestru, alături de studenții români vor studia și opt studenți militari și trei civili de la universități partenere din Letonia, Bulgaria și Lituania, în baza programului ERASMUS+.
În premieră, anul acesta, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 15 studenți militari sunt înscriși la programul de studii în limba engleză și opt studenți militari sunt înscriși la specializarea Inginerie și Management Naval și Portuar.

Continue Reading

Actualitate

Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina soseşte în portul Agigea

Published

on

Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina, de peste o mie de tone de bunuri, constând, printre altele, în vehicule de intervenţie, medicamente şi raţii alimentare, va sosi printr-un transport maritim, marţi, 4 octombrie, în portul Agigea (Constanţa).

La sosirea în România, bunurile vor fi transportate către hub-ul umanitar de la Suceava. Mașinile de pompieri și salvare vor fi transportate într-un convoi al securității civile franceze, grație deplasării la fața locului a unui detașament de 34 de pompieri din formațiunile militare ale securității civile și a doi marinari-pompieri din cadrul batalionului de specialitate din Marsilia.

În cooperare cu ambasadele Franţei din România și din Ucraina, donațiile vor fi distribuite beneficiarilor ucraineni identificați, printre care Serviciul ucrainean de Urgență, Ministerul ucrainian al Sănătății, dar şi orașele Cernihiv și Harkov, municipiile Odesa și Stryi.

Nava cu ajutoare umanitare a plecat din Marsilia pe 28 septembrie, unde a avut loc şi o ceremonie în prezenţa ministrului francez pentru Europa şi afaceri externe, Catherine Colonna.

Ajutoarele constau în:

– 15 vehicule de pompieri și salvare aduse la standardele ucrainene, inclusiv; 8 motomarine semirigide; 19 tone echipament (echipament de salvare, degajare și protecție);

– 25 de tone de medicamente de urgență și de resuscitare și un vehicul medical dotat cu aparat mobil de radiologie care permite efectuarea examinărilor pe teren;

– 60.000 de rații alimentare (două mese per rație), 48 de tone de preparate și 13 tone de lapte;

– 5 generatoare, materiale de construcție și prelate.

– peste 200 de metri de poduri de urgență care vor fi utilizați pentru operațiuni de reabilitare rapidă a infrastructurilor civile ucrainene.

Această operaţiune, denumită „Un bateau pour l’Ukraine / O navă pentru Ucraina“, este coordonată de Centrul de criză și sprijin al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe. Acest transport maritim fără precedent este realizat cu sprijinul Fundației CMA CGM, care a pus la dispoziție pentru această operaţiune nava sa „Aknoul”.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222