Connect with us

Actualitate

64.5%: rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor

Published

on

Rata de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64.5%.

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidaţi prezenţi, au promovat 95.399 de candidaţi: 87.887 candidaţi aparţin promoţiei 2020 (comparativ cu 84.833 de candidaţi reuşiţi în promoţia anului trecut), iar 7.512 provin din promoţiile anterioare (în creştere, comparativ cu 4.383 de candidaţi reuşiţi în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 147.794 de candidaţi (120.627 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 27.167 de candidaţi din promoţiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei centralizate până la această oră de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 7 iulie, se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă (Limba şi literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susţine această etapă 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui un singur candidat.

Primele rezultate vor fi afişate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8:00 -14:00.

sursa foto: huff.ro

Actualitate

Fii erou, salvează o viață! Un copil de 1 an, din Cumpăna, are nevoie de sânge

Published

on

Viaţa micuţului Eric Ştefan Parase, din comuna Cumpăna, este în pericol. Copilul este internat la Institutul Clinic Fundeni şi are mare nevoie de sânge. Pentru a veni în sprijinul lui, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a postat pe pagina de Facebook următorul mesaj:

,,Dragii mei, un suflet de copil are nevoie urgentă de noi, are nevoie ca noi să ne transformăm în eroi, pentru a-i salva viața.

Eric Ştefan Parase are numai un anișor și trece prin cea mai grea încercare, iar familia speră într-o minune și se roagă ca sufletul lor să se facă bine! Noi putem ajuta ca Eric Ştefan să revină acasă, să crească mare și să se bucure de copilărie.

Sângele este viață, de aceea vă îndemn să mergem cât mai mulți la Centrul de Transfuzii Constanța (în incinta Spitalului Judetean Cnstanţa) și să donăm viață pentru Eric Ştefan Parase.

Este important să specificăm că donăm pentru Parase Eric Ştefan – Fundeni, Hematologie Pediatrică.

Programul centrului de transfuzii este de la 7:30 la 13:30!

Haideți să ne unim forțele și să-i redăm lui Eric copilăria pe care o merită și șansa la viață.

Dumnezeu să vegheze asupra lui și a părinților! Oameni dragi, fiți eroi pentru Eric Ştefan.”.

 

Continue Reading

Actualitate

Sute de gospodării vor fi racordate la reţeaua de gaze, în Agigea

Published

on

Anunţul a fost făcut de Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, pe pagina de socializare:

,,La începutul lunii octombrie am semnat două contracte de finanțare de o importanță majoră pentru comunitatea noastră:

  • extindere alimentare cu gaze naturale în cartierul Moară, localitatea Agigea, ce presupune execuția unei rețele de gaz de aproximativ 5 km și 300 de racorduri;
  • extindere rețea de alimentare cu gaze naturale în cartierul Lac, localitatea Agigea, respectiv execuția a aproximativ 10 km de rețea și 400 de racorduri.”.

În aceeaşi postare, primarul Cristian Cîrjaliu, face apel la cetățenii care dețin autorizații de construire și/sau procese verbale de recepție locuințe în aceste două cartiere să se prezinte la sediul primăriei, Serviciul Urbanism și Patrimoniu, cu următoarele documente necesare cererii pentru branșarea la rețeaua de gaze:

  • carte de identitate;
  • acte proprietate/folosință pentru teren;
  • acte proprietate casă (autorizație de construire, eventual proces verbal de recepție, contract vânzare-cumpărare).

De asemenea, solicitantul trebuie să știe unde dorește să amplaseze firida de racord față de limitele lotului din stânga sau dreapta porții de acces. Planurile de situație și de încadrare vor fi puse la dispoziție de primărie.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, dosarele de racordare/branșare, pentru fiecare locuință în parte, vor fi depuse de autoritatea locală.

 

Continue Reading

Actualitate

Vizită de promovare a Operației IRINI în bazinul mediteranean

Published

on

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice in cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI, ca parte integrată a grupării navale care cuprinde și nave militare partenere din Germania, Grecia și Italia.

Pe durata activităților de monitorizare a traficului maritim din zona de responsabilitate, nava militară românească a efectuat o serie de interogări ale navelor civile care tranzitau sud-vestul Mării Meditarene și a executat o vizită de verificare și, totodată, de promovare a Operației IRINI, la bordul uneia dintre acestea. Activitatea a fost executată de o echipă formată din scafandri de luptă de incursiune, la bordul unei ambarcațiuni rapide.

Dialogul purtat între membrii echipajului PM-274 și echipa de comandă a navei vizitate s-a desfășurat în cele mai bune condiții, cu această ocazie fiind prezentat, de o parte și de alta, scopul prezenței în Marea Mediterană. Surpriza cea mai plăcută a constat în faptul că întregul echipaj de la bordul navei civile de transport maritim era format din marinari români, constituindu-se într-un bun prilej de a flutura pavilionul românesc și pe cel al Uniunii Europene, în semn de unitate și respect față de țară și de valorile europene.

Pentru puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” participarea la Operația EUNAVFOR MED IRINI continuă, misiunea din Marea

Mediterană urmând să se încheie la finalul acestui an, după care marinarii militari români vor lua cap-compas spre portul militar Constanța, unde vor acosta la începutul lunii ianuarie.

Corespondență transmisă de locotenent Alexandru Turturică, ofițerul responsabil cu activitatea de informare și relații publice de la bordul navei.

Continue Reading

Actualitate

ANR a introdus o nouă modalitate de lucru cu publicul

Published

on

Ca urmare a adâncirii crizei sanitare generată de pandemia Covid-19, Autoritatea Navală Română a stabilit o nouă modalitate de lucru cu publicul. Astfel, accesul personalului navigant maritim la serviciile oferite de ANR se face numai pe bază de programare. În acest scop, cei interesați trebuie să acceseze link-ul: https://programari.rna.ro/

Pentru înscrierea la examen în vederea obținerii brevetului, certificatului de capacitate maritimă, persoanele interesate vor accesa link-ul; https://portal.rna.ro/Pagini/Examene%20Brevete%20Certificate%20Capacitate%20Maritime.aspx.

Fac excepție de la aceste reguli persoanele care ridică documentele eliberate de ANR și cele care solicită emiterea adeverințelor de confirmare a autenticității.

Situațiile de urgență se vor rezolva fără programare, cu obligativitatea prezentării unor documente justificative, după cum urmează:

– în cazul plecărilor intermediate de o companie de crewing – documentele de plecare voiaj emise de compania de crewing;

– în cazul plecărilor fără intermediari – documentele justificative referitoare la contractul de ambarcare, biletul de avion etc.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222