Connect with us

Societate

2023 va fi anul circuitelor și al destinațiilor inedite

Published

on

Alături de destinațiile turistice clasice, din ce în ce mai mulți români optează pentru destinații inedite, mai puțin vizitate până în prezent, precum și pentru destinații îndepărtate, exotice, circuite și croaziere oceanice și maritime.

DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium și de circuit, înființat în anul 2000 și membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a lansat deja programele pentru anul viitor,  iar dinamica rezervărilor, față de aceeași perioadă a anului trecut, este foarte ridicată.

Există acea categorie de turiști, care doresc să aprofundeze cât mai mult o destinație, să cunoască tradițiile, obiceiurile, cultura sau gastronomia locului. Aceștia vor regăsi în portofoliul DAL Travel „marile circuite”. În funcție de cerere, topul țărilor incluse de către noi, în „marile circuite”, pentru 2023, este condus de: Argentina, Columbia, Cuba, Israel, Thailanda, Vietnam, Tunisia, Iran, Irlanda și Portugalia.

De asemenea, DAL Travel a pregătit pentru anul viitor peste 40 de circuite noi, dintre care se evidențiază: Canada & Yellowknife – Aurora Boreală (plecare pe 24 februarie 2023), Uganda-Ruanda (plecare pe 2 martie), Marele Circuit al Pakistanului (plecare pe 24 martie), Australia și Uluru – Noua Zeelandă (plecare pe 25 aprilie), Guyana, Surinam, Trinidad și Tobago (plecare pe 26 aprilie), Polinezia Franceză (programată pentru iunie 2023), Angola și Gabon (plecare pe 26 iunie), „Acasă la Heidi – Elveția văzută din tren” (plecare pe 28 iunie), Algeria și Tunisia (plecare pe 3 octombrie).

Dorim să avem în portofoliu toate țările lumii care prezintă un grad de siguranță și pot fi vizitate. Lista țărilor promovate de noi se extinde de la an la an. Firește, sunt câteva țări din lume care nu pot fi vizitate la ora aceasta, din motive obiective, dar visul nostru ar fi ca absolut toate destinațiile să poată fi vizitate, pentru că turism înseamnă pace, armonie, comunicare. Anul trecut, de exemplu, vedetele circuitelor noastre au fost Peru și Iran, două țări la care nimeni nu s-ar fi gândit acum 10-15 ani, cu excepția exploratorilor și călătorilor temerari”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Specialiștii DAL Travel remarcă o creștere a cererii pentru croazierele oceanice, maritime dar și fluviale, pentru anul viitor. La acestea, rezervările au crescut cu aproximativ 40%, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Topul celor mai solicitate croaziere este condus de cea la Cercul Arctic (plecare pe 16 iunie), urmată de o croazieră fluvială trans europeană Strasbourg – Budapesta, pe fluviile Rin și Dunăre (plecare pe 18 aprilie), croazieră mediteraneeană în Cipru, Israel și Egipt (plecare pe 4 iunie), croazieră Islanda – Scoția – Irlanda (plecare pe 8 august), croazieră pe Marea Roșie – Egipt, Iordania, Arabia Saudită (plecare pe 24 martie) și croazieră în Golful Persic (plecare pe 16 februarie).

Deja există și câteva circuite sold out pentru anul viitor (Chile – Argentina – Brazilia, din perioada vestitului carnaval de la Rio de Janeiro și Nepal – Bhutan).

Cel mai popular circuit de lux este Deluxe Egipt, care include și o croazieră pe Nil, fiind urmat în top, de circuitele de lux ale Iordaniei și cel al Portugaliei.

DAL Travel a alcătuit și un top al cererii privind tipul de produs turistic, pentru 2023:

  1. Circuite combinate între mai multe țări
  2. Mari circuite dedicate unei singure țări
  3. Croaziere
  4. Sejururi în destinații calde

Societate

Horia Constantinescu, președintele ANPC, despre activitatea sa: “De la achizițiile publice, până la restul activității mele, mă pot uita în ochii lui Dumnezeu fără nicio urmă de jenă”

Published

on

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, vorbește despre activitatea sa în cadrul Comisariatului, despre acțiuni și mai ales despre faptul că și-a propus în fața lui Dumnezeu că nu va face nimic compromițător, pentru a-și “spăla păcatele tinereții” și “pentru a arăta că suntem o țară ce merită respectată!”
Redăm mai jos postarea integrală publicată de președintele ANPC, Horia Constantinescu, pe Facebook.
“Psalmul 56:11
Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă niște oameni?
Astăzi nu o să vorbesc despre nicio acțiune, despre nici un proiect, despre nimic altceva în afară de mine.
Sunt convins, că nu sunt idiot!
Știu că acțiunile mele și modul de a le desfășura au deranjat și deranjează!
Au existat permanent grupuri de interese din categoria operatorilor economici și chiar dintre colegi cărora le-am tulburat activitatea!
A devenit o cursă cu premii distrugerea imaginii mele și compromiterea mea.
Va veni momentul în care se vor spune despre mine bazaconii mult mai bine îmbrăcate pentru a fi credibile, față de ce s-a încercat până acum, cu timiditate.
De la achizițiile publice, până la restul activității mele, mă pot uita în ochii lui Dumnezeu fără nicio urmă de jenă.
Nu am cerut, nu am primit direct sau prin intermediari, nu am gândit măcar, să primesc vreun folos necuvenit.
Poate dacă aș fi făcut-o deranjam și supăram mai puțin!
Interesant este că cei care se bat cu pumnul în piept că lucrează la debarcarea mea sunt niște viermi ai societății.
Nu de frica cuiva nu am făcut nimic compromițător! Nu am făcut-o pentru că am stabilit cu Dumnezeu că sunt aici pentru a-mi spăla păcatele tinereții și pentru a arăta că suntem o țară ce merită respectată!”, a scris Horia Constantinescu pe pagina sa de Facebook.

Continue Reading

Societate

Imagini emoționante! Murphy și LuLu au fost adoptați!  

Published

on

În cursul zilei de ieri, la puțin timp după ce am prezentat pe pagina de facebook a adăpostului povestea lui Murphy, o familie din Constanța s-a decis să adopte cățelul. Oamenii au sunat la adăpost pentru a solicita detalii și pentru a-l rezerva. În câteva minute, stăpânii au ajuns la adăpost, unde au încheiat formalitățile. Murphy a plecat cu noua sa familie bucuros și nerăbdător să-si cunoască noua casă. 

Tot ieri, a fost adoptat și Lulu, un cățel de 3 ani, jucăuș, prietenos și acum fericit că și-a găsit stăpâni iubitori.

Vă mulțumim că ne-ați sprijinit în demersurile noastre de a găsi un cămin acestor 2 căței și vă invităm să fiți alături în continuare de campania “Adoptă un cățel!”  Este nevoie de implicarea și sprijinul dumneavoastră. Facem un apel la iubitorii de animale să vină să adopte în mod responsabil căței și să le ofere o șansă la o viață mai bună.

Menționăm că toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănatate.

Condiții privind procedura adopției:

-prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; 

-dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; 

-acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini. 

Cei care doresc să devină stăpânii unui cățel pot vizita Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5) după următorul program:

– luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00; 

– joi – 09:30 – 17:30; 

– sâmbătă și duminică – închis. 

Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733045213.

Continue Reading

Societate

Acțiune specială, finalizată cu o cerere în căsătorie, în stațiunea Mamaia! Viitorul mire, polițist la rutieră

Published

on

Misiune specială  îndeplinită cu succes pentru un polițist de la serviciul rutier din Constanța. Agentul și-a cerut în căsătorie iubita într-un mod cu totul special. Tânăra a fost trasă pe dreapta, în stațiunea Mamaia, în cadrul unui filtru organizat de colegii viitorului mire, și în timp ce pregătea actele un banner imens a fost coborât, pe pasarela pietonală, cu mesajul „Vrei să fii soția mea?. Momentul emoționant a fost încununat de un „Da” răspicat.

Ceea ce părea un filtru obișnuit s-a transformat într-o cerere în căsătorie, în stațiunea Mamaia. Protagoniștii? Alexandru, un tânăr polițist din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța și aleasa inimii sale, Eliza.

Într-o atmosferă uimitoare, cu ajutorul complicilor, Alex a cerut-o în căsătorie pe Eliza. Un moment neașteptat și emoționant, la care au luat parte colegii, familia și prietenii.

Tânăra a fost trasă pe dreapta, în timp ce se afla cu autoturismul pe bulevardul Mamaia, în cadrul unui filtru organizat de colegii viitorului mire, și în timp ce pregătea actele pentru control, un banner imens a fost coborât, pe pasarela pietonală, cu mesajul emoționant: „Vrei să fii soția mea?” și apariția neașteptată a protagonistului în uniformă. Momentul emoționant a fost încununat de un „Da” răspicat.

Continue Reading

Societate

Crucea Roșie Constanța, sprijin pentru persoanele nevoiașe din Cumpăna

Published

on

Reprezentanți ai Societății Nationale de Cruce Rosie, filiala Constanța au fost prezenți în comuna Cumpăna.
Aceștia au donat un număr de 20 de pachete constând în alimente de bază persoanelor cu venituri modeste.
Au fost prezenți doamna Cristina Fodor – director Societatea Națională de Cruce Roșie filiala Constanța, însoțită de voluntari, viceprimarul comunei Cumpăna – domnul Florin Neagu și reprezentanți ai Serviciului Public de Asistență Socială.
Mulțumim tuturor celor implicați în cadrul acestui proiect de suflet.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222