Connect with us

Diverse

115 ani de la primul zbor al lui Traian Vuia, primul om din Europa care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul

Published

on

În data de 18 martie 1906, Traian Vuia a fost primul european care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, având capacităţi proprii de decolare şi propulsare.

,,Mă duc departe, mamă, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău, că am să vin de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă.” – Traian Vuia

El a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu aparatul Vuia I. Acest aparat, poreclit „Liliacul”, era gata în decembrie 1905.

Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și avionul a aterizat.

Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.

Traian Vuia s-a născut în anul 1872 în satul Surducu Mic, astăzi Traian Vuia, județul Timiș, tatăl lui fiind preot. Dovedește încă din cursurile primare o atracție irezistibilă și o predilecție pentru fizică și mecanica aplicată, manifestând în același timp o pasiune pentru zmeie.

A urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj pe care l-a absolvit cu calificativul „eminent”. Deși avea o minte strălucită, Traian Vuia a frecventat doar un an Facultatea Politehnică din Budapesta, din cauza problemelor financiare, însă acest lucru nu i-a omorât visul care i-a adus notorietate în domeniul aviației.

 

Diverse

La mulți ani, Cristina Chiriac, președinte CONAF!

Published

on

Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și fondator al brand-ului “Flori de Ie” își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Cu acest prilej, colectivul City Press Constanța îi transmite un călduros “La mulți ani!” și îi dorește sănătate, fericire, energie și inspirație în realizarea tuturor proiectelor sale îndrăznețe!

Continue Reading

Diverse

La mulți ani, Alina Mirella Dobrotă, director CRTS Constanța!

Published

on

Dr. Alina Mirella Dobrotă, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța își celebrează astăzi ziua de naștere.

Cu această ocazie, colectivul City Press Constanța îi urează un călduros “La mulți ani!”, sănătate, fericire și cât mai multe realizări pe toate planurile!

Continue Reading

Diverse

Lumina Residence, casa ta de vis

Published

on

Descoperă cel mai nou cartier rezidenţial din judeţul Constanţa. Lumina Residence este un nou concept modern care priveşte spre viitor.

Amplasat la doar 15 minute de staţiunea Mamaia şi de oraşul Constanţa, reprezintă o investiţie sustenabilă de viitor şi o oază de linişte, combinând estetica şi funcţionalitatea. Lumina Residence va fi compus din 7 imobile, se va întinde pe o suprafaţă de 17.000 m pătraţi, iar preţurile încep de la 900 de euro/mp.

Apartamentele sunt extrem de luminoase, completează aspectul lor aerisit şi te vor face să te simţi imediat acasă. Sunt eficient compartimentate, iar balcoanele şi terasele sunt generoase cu o suprafaţă de 10 mp. Fiecare dintre camere va avea o amprentă contemporană, dar vor fi şi o oază de căldură şi confort. Designul de calitate şi finisajele de top caracterizează Lumina Residence.

Garsonierele sunt spaţioase şi au fost gândite să creeze un apartament multifuncţional. Încă de la intrare, vei observa spaţiul repartizat eficient în 4 zone esenţiale: hol, bucătărie, living şi un loc de luat masa sau birou, în funcţie de nevoile proprietarului.

Cartierul rezidenţial va cuprinde şi o hală modernă, cu o suprafaţă de peste 1000 mp. Aceasta creează în ansamblul rezidenţial numeroase facilităţi: centru comercial, sală de fitness, salon de înfrumuseţare, farmacie, chiar şi spaţii comerciale ce pot fi închiriate de viitorii antreprenori din zonă. De asemenea, în faţa acestor spaţii comerciale se va afla o parcare dedicată clienţilor şi antreprenorilor.

Mai multe informaţii pe www.luminaresidence.ro sau la telefon 0745.021.055.

Continue Reading

Diverse

Festival de muzică la malul mării

Published

on

În perioada 19-21 august 2022, începând cu ora 20:30, în Piaţa Voidiu va avea loc prima ediţie a Festivalului de muzică BLACK SeaMPHONY.

Publicul este invitat trei seri la rând să asculte, să danseze și să recunoască repertorii diverse, pornind de la muzica clasică, muzica pop-crossover, rock și piese de radio recognoscibile, care satisfac gusturi muzicale dintre cele mai variate.

„Proiectul face parte din conceptele muzicale pe care le dezvoltăm în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, mereu deschisă a le oferi iubitorilor demuzică concerte inedite. Orchestra Simfonică București revine cu bucurie pe scena Constanței și anul acesta. Promitem publicului trei seri pe care cu greu le vor uita”, a declarat Gabriel Gheorghe, Președinte Asociația Philson Young.

În prima seară a Festivalului BLACK SeaMPHONY, pe 19 august, atât constănțenii, cât și turiștii aflați pe litoral, vor putea asculta celebre coloane sonore ale celor mai cunoscute filme americane interpretate de Orchestra Simfonică București, sub propriul concept denumit PE ARIPILE MUZICII. În cea de a doua seară, publicul va avea bucuria de a asculta artişti îndrăgiţi de talie internaţională care vor susţine spectacolul NOTTE SOTTO LE STELLE.

În ultima seară, Orchestra Simfonică București va încheia Festivalul BLACK SeaMPHONY printr-un concert cu un concept dinamic, intitulat ROCKSYMPHONIC. Cătălin Oprițoiu, solistul acestui concert va interpreta Anotimpurile de Antonio Vivaldi, reorchestrată în varianta pop/rock de Eduard Dabrowski, care va dirija acest concert, Artiștii vor interpreta melodii din repertoriul trupelor The Beatles, QUEEN, LED ZEPELIN, AC/DC.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222