Connect with us

Administratie/politica

Alianță între PNL și UDTTMR

Published

on

Alianță între Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, la Constanța. Protocolul vizează o strânsă colaborare între cele două formațiuni, atât la nivelul municipiului, cât și la nivel județean.

Pentru alegerile locale din 27 septembrie, Partidul Național Liberal va dispune de susținerea UDTTMR, la Constanța. Protocolul de colaborare reprezintă un pas important în perspectiva luptei electorale, sunt de părere liderii PNL Constanța.

“Dincolo de această componentă electorală a protocolului, acest proiect pe care îl inițiem astăzi are în vedere ca după câștigarea alegerilor locale, să consolidăm un brand local, respectiv să înființăm forul minorităților din Dobrogea sub egida Consiliului Județean.”, declară BOGDAN HUȚUCĂ, președinte PNL Constanța

Liderul UDTTMR a menționat că a decis susținerea Partidului Național Liberal, întrucât este singura formațiune care a venit cu o propunere concretă. În plus, Uniunea va avea pentru prima dată în ultimele două decenii un consilier județean.

“Este singurul partid care a venit la noi cu o ofertă reală și care ne-a tratat așa cum vrem și noi să fim tratați de către toți, cu respect. Suntem total de acord cu acest proiect pentru județul Constanța, este pentru prima dată când se vine cu un program concret, cu idei concrete pentru minorități.”, declară GELIL ESERGHEP, președinte UTTMR

“Dobrogea și îndeosebi Constanța au fost un model de confesiune interetnică și interculturală, iar acest lucru ar fi trebuit să fie un avantaj și în baza prosperității noastre. În realitate, lucrurile nu s-au întâmplat așa, cel puțin în ultimii 20 de ani.”, declară VERGIL CHIȚAC, candidat PNL la Primăria Constanța

“Nu a fost un proiect neapărat politic, a fost un proiect în care fiecare minoritate să își găsească identitatea, să promovăm tradițiile și limba și să conservăm ceea ce este mai valoros în acest județ, diversitatea multiculturală.”, declară MIHAI LUPU, candidat PNL la CJ Constanța

De altfel, la finalul conferinței, liderii PNL Constanța i-au sfătuit și pe reprezentanții celorlalte minorități să se alăture acestui proiect.

Actualitate

Investiții masive pentru reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie

Published

on

Vești bune pentru constănțeni și turiști! Unul dintre principalele puncte de atracție turistică, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, va intra într-un amplu proiect de reabilitare. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ trei milioane de euro.

Contractul de proiectare și asistență tehnică și execuție lucrări pentru clădirea muzeului a fost semnat de președintele Consiliului Județean Constanța, care a precizat că proiectarea va dura aproximativ cinci luni, iar execuția doi ani.

“Este un proiect de suflet și deosebit de important pentru cultura constănțeană, cultura națională, cât și pentru turismul românesc. Nu este o muncă ușoară! De la ideea unui proiect până la implementarea lui este mult de muncă. De la ideea unui proiect până la a ajunge să tai panglica este o muncă de luni de zile sau chiar de ani de zile.”, declară MARIUS HORIA ȚUȚUIANU, președinte CJ Constanța

O asemenea investiție masivă era stringentă, întrucât starea muzeului se degradează pe zi ce trece, în lipsa fondurilor atât de necesare reabilitării.

“Vom avea lucrări de restaurare a fațadelor, reabilitare a acoperișului, lucrări de reabilitare și arhitectură în interior, vom avea dotări interioare, instalații, sistem de efracție, sistem de ventilație și sistem de prevenire și stingere a incendiului.”, declară ELENA GEORGESCU, dir. gen. Direcția Generală de Proiecte CJ C-ța

“Această clădire, monument istoric, a fost inaugurată în anul 1921, așadar anul viitor se împlinesc 100 de ani de când această clădire funcționează.”, declară SORIN MARCEL COLESNIUC, director general MINAC

Conducerea muzeului, cât și reprezentanții Consiliului Județean Constanța speră ca procesul de reabilitare să demareze la începutul anului 2021, atunci când ar trebui emis ordinul de începere a lucrărilor.

Continue Reading

Actualitate

Începe ,,TeleŞcoala profesorilor”

Published

on

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română, organizează programul de formare a cadrele didactice: ,,TeleŞcoala profesorilor”.

Pe durata a 15 cursuri, profesorii vor învăţa să utilizeze platforme educaţionale pentru a susţine lecţii on-line. Tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.

,,Pentru că educaţia trebuie să continue în orice condiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susţină învăţarea on-line atât de necesară în condiţiile actuale!”, a declarat Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării.

Cursurilor vor începe în data de 24 august şi se vor desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-9:30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, cursurile vor fi disponibile pe canalul de YouTube al Televiziunii Române şi pe canalul de YouTube al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Continue Reading

Actualitate

Atenție! Anunțați atunci când renunțați la programarea pentru preschimbarea actelor de identitate

Published

on

Primăria Municipiului Constanța face apel la constănțenii care se programează pentru emiterea sau preschimbarea cărții de identitate, dar nu pot ajunge în timp util sau renunță la programare, să anunțe Serviciul Evidența Persoanelor pe adresa de e-mail evidentapopulatiei@primaria-constanta.ro.

Având în vedere că accesul la ghișeele Serviciului Evidență Persoane se face doar pe bază de programare, anunțul renunțării poate oferi șansa altcuiva să-și preschimbe actele de identitate mai devreme decât data programării inițiale.

Programările se pot face accesând următorul link: http://www.primaria-constanta.ro/dlep/acasa. Tot aici aflați și care sunt actele necesare pentru obținerea cărților de identitate și a vizelor de reședință.

Programarea este individuală. Nu se pot face mai multe programări cu același cod numeric personal.

Important! Documentele care au expirat în perioada stării de urgență și a stării de alertă își păstrează valabilitatea 90 zile de la încetarea stării de urgență/alertă.

 

 

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta